Tuesday, July 11, 2006

Homosexualitatea ar putea fi determinata înca din stadiul intrauterin


Dr. Anthony F. Bogaert de la Universitatea Brock din St. Catherines, Ontario şi colegii săi susţin că homsexualitatea ar putea fi determinată de existenţa în familie a unor fraţi mai mari, dar nu se ştie încă exact dacă este vroba de un efect apărut prenatal sau de un efect psihosocial rezultat în urma creşterii şi socializării alături de fraţi mai mari, informează Reuters. Pentru a ajunge la aceste concluzii Bogaert a lucrat pe un eşantion de voluntari format din 944 de bărbaţi, atât homosexuali cât şi heterosexuali. Printre aceştia se aflau şi bărbaţi ce au fost adoptaţi sau care au avut fraţi vitregi. Omul de ştiinţă canadian a ajuns la concluzia că legătura cauzală dintre prezenţa fraţilor mai mari şi homosexualitate este prezentă numai în cazul în care este vorba de fraţi înrudiţi biologic - existând o tendinţă de homosexualitate la fratele mai mic chiar şi în cazul în care nu a fost crescut alături de fratele mai mare.

Astfel s-a ajuns la concluzia că homosexualitatea nu are o legătură cu procesul de socializare sau cu mediul în care creşte un copil.

"Aceste rezultate indică existenţa unei cauze de origine prenatală a orientării sexuale ulterioare pentru bărbaţi în sensul în care naşterea fraţilor mai mari creează probabil o „memorie maternă” pentru perioadele de gestaţie a unor fetuşi de sex masculin" susţine Bogaert într-un comunicat. Corpul unei femei poate percepe un fetus ca pe un corp străin, iar astfel răspunsul său imunitar la sarcini repetate cu fetuşi de sex masculin poate fi din ce în ce mai puternic, a mai adăugat el explicând că incidenţa homosexualităţii este mai mare la bărbaţii proveniţi din familii cu mai mulţi fraţi mai mari.

"În cazul în care teoria bazată pe imunitatea mamei este corectă, legătura dintre reacţia imunitară a mamei şi viitoarea orientare sexuală a fetusului ar putea fi probabil rezultatul acţiunii unor anticorpi „anti-bărbaţi” creaţi de corpul mamei care acţionează asupra zonei din creierul fetusului în care urmează să se facă diferenţierile sexuale", a mai sugerat el.

1 comment:

Anonymous said...

In faccultatea de medicina sa invata ca: fatul are modificari ale encefalului, (asta in stare intrauterina).