iubire ciudata, iubire imposibila...

Am fost întotdeauna de părere că iubirea… e iubire. Veche de când lumea şi mereu nouă… Poate că te „loveşte” sau te învăluie subtil, poate că-ţi stârneşte „fluturaşi” în stomac sau în minte, poate că doare sau că-ţi înalţă sufletul în zbor nesfârşit, poate că te face să respiri sacadat sau îţi taie respiraţia…poate că-ţi aduce tot timpul lacrimi în ochi sau te face să zâmbeşti tot timpul… Fiecare o simte în felul lui, sau fiecare iubire e altfel, chiar dacă tu eşti acelaşi… ori poate că fiecare nouă iubire te modelează altfel…
În fine… ce te faci când ai parte de o iubire ciudată… imposibilă? Nu mă refer aici la diferenţe între rase, etnii, religii… nici la diferenţe de cultură sau avere… nici măcar la întâmplarea ca tu să iubeşti iar celălalt să nu te iubeasca…
Mă refer la a iubi pe cineva de care nu ţi-a dat prin minte că te-ai putea îndrăgosti… de care în ruptul capului n-ar fi trebuit să te îndrăgosteşti! Ca în melodia Beatles… „I don’t like you, but I love you”… Cineva care uneori îţi învăluie sufletul într-o imensă duioşie, alteori te scoate pur şi simplu din sărite… Cineva pe care uneori parcă-l iubeşti, alteori îl urăşti atât de tare încât te trezeşti cu porniri sadice… Cineva datorită căruia speri şi disperi în fiecare zi… pentru care uneori ai răsturna munţii, alteori ai da cu piciorul la tot… Cineva care parcă-ţi vorbeşte într-o limbă necunoscută, cineva care te face să iubeşti viaţa şi în acelaşi timp să-ţi doreşti moartea sau măcar o amnezie, acolo… să termini cu toate!
Vi s-a întâmplat, totuşi, să nu vă puteţi scoate din minte nici un moment acea persoană, să vă împingă un avânt irezistibil către ea? Şi ce-ar fi de făcut?
E o boala, o obsesie si eu cred ca e iubire?...