Fuga de dragoste, fuga de viata?

Prietene,

Viata fara dragoste este ca pomul fara apa. Mai intai pare ca nu i se intampla nimic rau unui pom neudat.Apoi, frunzele incep sa i se ofileasca, sa se albeasca, sa imbatraneasca.Chiar o biata ramura imbatraneste fara apa.Asa si copilul, si adultul, si batranul.Ofilirea in plan uman urmeaza cai ceva mai subtile decat aceea a copacului. Natura imbatraneste si se pierde pe sine in mod limpede, in etape clare.Omul insa se ofileste subtil, fara ca el insusi sa-si inteleaga ofilirea.El nu moare fara dragoste, dar nici nu traieste.Nu dispare in neant si nu se imprastie ca cenusa, printre vanturi, dar nici nu da rod.

Dragostea este o apa buna pentru suflet si , pentru ca sufletul nu apare ca luna pe cer , nici nu se vede in varful dealului , ca orizontul , ne vine greu sa observam etapele ofilirii sau pe acelea ale infloririi.Omul se ofileste prin neintelegerea vietii sale si infloreste prin trairea ei.Un om fara de flori bantuie pe strazi laturalnice, in speranta ca merge pe arterele principale.Ceea ce te tine in viata atunci cand sufletul este ca o roca inghetata este mult mai mult speranta in dragoste, decat dragostea insasi.

Speranta singura izbuteste, inca , sa tina loc de izvor pentru sufletul uman aflat in paragina, speranta ne ajuta sa credem ca maine nu ne va mai durea spatele, capul , ca viata , familia, iluzia si orice altceva se clatina pe langa noi, au sanse sa se reconstruiasca.

Puterea lumii se piteste in speranta , mai mult decat in dragoste.Speranta ne duce cu mintea in viitor , pe cand dragostea ne solicita acum.Ea ne vrea acum , aici , cat mai repede si mai aproape. Setea de dragoste este fierbinte , pe cand speranta in dragoste amana momentul manifestarii , al alergarii , al tinerii de mana , al bucuriei. Pare mai usor sa speram ca ne vom bucura , decat sa ne bucuram si mai simplu sa speram ca va fi buna dragostea , decat sa-i gustam esenta.

De dragoste ne este frica tocmai pentru ca ne cheama acum si pentru ca in prezentul ei pare a se piti mereu un pericol. O iluzie. Un labirint.Noi ne temem de pierderea propriei vietii prin iubire, fara a sti ca prin ea, numai prin ea viata izbandeste. Frica de dragoste este o frica de viata si frica de viata este o frica de moarte. Cat de maiestuos si de labirintic se piteste in fiinta umana ofilirea sau inflorirea ! Ce masca stranie si-a gasit omul pentru a refuza bucuria iubirii si ce putere a pus natura in dragoste, pentru a ne trage in capcana vietii !

In frica ta, in frica mea, in frica noastra , este o mare frica de viata.Mi-am propus de atatea ori sa ma indragostesc din nou, sa iubesc din nou.Dar m-am temut ca, traind prea intens, as putea muri.Poate de aceea am ajuns sa renunt atat de usor la iubire.Sa dau iubirea pe cateva acareturi si s-o ascund sub vrafuri si sub tomuri de explicatii sterile ale ego-ului meu.Dar, puterea iubirii ne face sa ne uitam spre ea cu ochii inspaimantati, ca la o cometa venita sa zdrobeasca viata pe pamant.Am ajuns sa iubim masinile, hainele si casele mai mult decat un om, sa ni sa para ca iubim muschii , ochii sau zambetul unui barbat si aceasta pentru ca ne sperie sa recunoastem ca iubirea nu are nici un criteriu de identificare a celui iubit.

Oamenii iubesc fara nici un fundament.Nu ti s-a intamplat sa iubesti pe cineva, fara ca acesta sa arate ca Bradd Pitt, sa zicem, si nici sa nu fie atat de bogat ca el?Acest fapt sperie atat de tare incat omul fuge.Noi, oamenii,avem nevoie de apa , ne este sete, ne ofilim fara dragoste, dar cautam ceva logic aici.Ceva concret, palpabil.O explicatie cat de mica...Si daca nu se gaseste nici una, ne punem deseori picioarele in functiune si o luam la sanatoasa.Pentru ca este de neinteles iubirea fara logica.Si , in cautarea unei explicatii, ne ofilim , fiindca viata insasi n-are nevoie de explicatii.Este, pur si simplu...


Acelasi logedy@yahoo.com

PS. Nu stiam ca am prieteni atat de sensibili si ma bucur ca ii am....si sper sa ii pot mentine cat mai mult timp. Mersi Edy...