DEPRESIE SAU SINTEZA CU NOAPTEA IN CAP?

4,20 AM.

Nu am scris de multa vreme!
Pentru cei care mai au dubii(si sunt destui), nu scriu ca sa ma dau mare scriitor, nu scriu ca sa promovez sau sa sprijin miscarea gay...scriu ca sa ofer o imagine asupra a ceea ce sunt si ce simt in raport cu exteriorul,scriu ca sa imi pot duce pana la capat frazele pe care le am in minte fara sa fiu acuzat ca ma autocompatimesc, ca ma laud, ca vreau sa atrag atentia; am mai spus si repet , aparentele inseala si credeam ca cei care ma cunosc stiu asta si nu ma vor critica asa cum o fac acum , asumandu-si un drept pe care mie nu m-il acorda, si care i-ar deranja!

Scriu pentru ca asa ma pot exprima liber, scriu pentru ca asa nu oblig pe nimeni(asa zisi prieteni) sa-mi asculte problemele,pentru ca astfel nu plictisesc si nu complexez pe nimeni.

Oricum , fiecare crede(si are dreptul)ce vrea, iar eu am obosit sa mai incerc sa schimb parerile, opiniile si mentalitatiile, e un razboi pe care de unul singur nu il pot castiga, oricat de increzator as fi sau as parea a fi in fortele mele.

E dimineata si in curand voi pleca la munca si ar trebui sa dorm, dar nu pot...am ajuns acasa tarziu aseara si am mancat ceva pui cu cartofi ramas de 4 zile, mai mult ca sa ma aflu in treaba decat de foame(ceea ce e prima data , ca sa o citez pe Roxa) si ca sa ii dau stomacului ceva de lucru over night.

Problema e ca nu ia priit deloc si am niste dureri de cateva ore care sper sa imi treaca azi.
Adevarul e ca suferinta trezeste in mine dorinta de a scrie, fie fizica sau psihica , are acst impact pozitiv , daca il pot cataloga astfel.

Puiul asta nu a vrut sa ajunga la tigaie!!! Asta a vrut sa zboare ca in reclama celebra “Zboara puiul, zboara”.

Singura diferenta e ca mie imi vine sa ma arunc de la balcon de fericirea din stomac! Dar ce e viata daca nu o continua suferinta, presarata din cand in cand cu bucurii cat sa nu te arunci de la etaj?
Anul acesta a inceput foarte bine din toate punctele de vedere; profesional am un nou job cu un colectiv in care deja cred eu ca m-am integrat cu usurinta, personal iubesc (nu stiu daca e bine, sau daca e persoana potrivita, dar cu timpul voi afla)!

Deci concluzia ar fi ca ar trebui sa tac si sa ma bucur de ceea ce am sau ar trebui sa am!!!dar sunt pe invers si sunt profund nefericit!!!Si nu e de la pui...

Nu stiu de ce relatiile mele au fost si sunt mereu complicate, parca mereu ma aprind dupa persoane mai complicate decat mine, ma mistiu incet, ma consum pe mine insumi ca o lumanare; ma blochez, nu stiu cum sa ma comport cu celalalt, incerc sa nu il presez, sufoc cu dorinta de a fi cu el mereu( si e al naibii de dureros sa faci ceva contrar propriei vointe)sa nu il indemn sa facem dragoste(dragoste cu mila nu sunt eu genul)daca el nu simte dorinta (si chiar nu stiu ce simte), fac compromisuri mai multe decat am facut vreodata pentru cineva si al naibii de rau doare....ma doare sa ma abtin sa nu ii dau un bip sau sms ca sa aflu ce face, dar as risca sa par in limba dupa el(si al naibii ca sunt) si nu sunt persoana care insist in asa hal, desi par.

Si atunci ce e de facut? De ce eu simt o dragoste mistuitoareiar altii nu? Cum e normal sa faci dragoste intr-un cuplu tanar... 1 data pe luna, zilnic, de 3 ori pe noapte? E bine sa ii spui celuilalt cat de drag iti e cat mai des, fara sa primesti macar odata aceasi replica? Nu vreau si nu pot obliga pe nimeni sa ma iubeasca, desi incer; chiar daca as reusi as fi cred mai nefericit.

Ce e de facut cand tu il consideri o prioritate iar el pare ca nu? Nu te iubeste?
Sunt atatea intrebari la care nu am un raspuns, sunt atatea intrebari la care mi-e teama ca raspunsul e negativ incat incerc sa nu mi le pun, desi cred ca il stiu dar nu vreau sa il accept in acea forma logica , rationala.

In dragoste nu e ratiune...Toate aceste intrebari, frustrari ma macina, am devenit sau tind sa devin o epava si singurul vinovat sunt eu pentru ca permit acest lucru.
Oricum anul acesta va fi anul schimbarilor din multe puncte de vedere, si nu ma va afecta doar pe mine ci si pe cei din jurul meu, altfel nu ar fi schimbare...
Suntem in 5 februarie si in curand va venii nefericita zi (pentru mine doar) de 14, celebra Valentine”s Day !

Anul trecut am patat cearceaful de plans, de singuratate...anul asta vom vedea....dar nu imi fac iluzii! Sunt obisnuit sa sufar, ar fi neobisnuit sa nu o patesc anul asta....
Unii trebuie sa suferemai mult decat altii pentru ceva infim, pentru ceva ce fiecare poate oferii si primi in schimb, pentru ceea ce oricine altcineva are dreptul sa aiba si sa dea, dar eu nu: afectiunnea unei alte persoane... iubirea!

E ora 6 dimineata si mi-a trecut durerea de stomac si cu ea si inspiratia de a scire, dar depresia vine din urma ca un rapid , ca un intercity care vrea neaparat sa opreasca pentru o vreme indelungata in statia sufletului meu...
Sper ca nu pentru mult timp, ca eu nu vreau sa urc in vagoane...