Cica... asta e viata ...

Cica asta e viata ...cica fiecare are un suflet unic dar cu toate astea toti suntem napastuiti sa fim cate doi...cica soarele rasare si apune in fiecare zi dar important e ceea ce se intampla in timpul dintre aceste doua momente, in clipa intermediara lor...cica fericirea adevarata nu exista si ca totul ar fi o mare amagire, o ascensiune inselatoare...cica azi vantul a batut mai mult decat ieri si sufletul s-a lasat influentat de el si a inchis ochii suplecandu-i-se lui...cica o frunza a cazut fara sa planga, fara s-o doara ca a lasat in urma tot ce a trait si simtit...

cica ochii au fost senini precum cerul, bucurandu-se de viata fara sa puna intrebari si fara sa gaseasca raspunsuri ...cica s-a nascut un om si oamenii din jur s-au bucurat atat de mult incat unii dintre ei au varsat o lacrima...cica un altul a murit si toti au fost tristi si indurerati dar ca unii au inceput sa rada cu gandul la ce faptura minunata a fost persoana aceea...cica azi m-a durut o vorba de-a ta la care nici nu ma asteptam si care m-a luat prin surprindere indepartandu-ma si mai tare de tine...cica e greu sa uitam trecutul, el cu momentele lui ireversibile ce ne-au daruit viata in sine, ce sunt pentru noi niste crampei cazute din soare...cica m-am gandit la copilarie, la chipul meu de pe-atunci, la gadurile si ideile copilului din mine si am simtit in mine unda unei lumi pierdute...

cica ma simt atat de schimbat dupa toti acesti ani care au trecut si ma intreb curios ce anume s-a petrecut in interiorul meu, de unde provin toate modificarile...cica as vrea sa descopar lumea, sa-i simt aroma ei in mine, s-o las sa ma atinga intr-un fel unic, s-o privesc ca si cum niciodata n-as mai fi vazut-o in vata mea, sa-mi fie stanca de pe care sa ma arunc...cica am idealuri care nu se pot implini in conditia mea reala, ca nu sunt in locul in care ar trebui sa fiu si nici persoana care ar trebui sa traiasca ceea ce eu visez, ceea ce eu gasesc implinirea mea ...

cica nu ma intereseaza oamenii, ca ma port urat cu ei si ca sentimentele lor ma lasa rece, cand eu ar trebui sa tin la aproapele meu, sa-l iau in brate si sa-l sarut... cica de cateva zile te-am uitat, in sfarsit gandul meu a tacut si inima mea a incetat sa mai bata pentru tine, ca totul a disparut asa cum a inceput, fara sa stiu, fara sa realizez prea bine ce se intampla...cica am ras mult cu prietenii, dragii mei prieteni ce ma fac sa ma simt atat de bine, in a caror prezenta pot sa-mi aud glasul si sa-i fac sa rada, vazandu-le pe chip o avalansa pe care eu am declansat-o ...

cica am vazut cum ningea peste sufletul meu cu fulgi mari si reci ce ma trezeau la realitate dar care totodata ma faceau sa ma simt ca intr-un basm netrait de nimeni, eu si ei, noi si nimicul...cica tu nu m-ai placut de fapt niciodata, m-ai considerat dintotdeuna un om obisnuit, fara nimic care sa-ti ofere in plus dar ai stat in preajma mea doar datorita circumstantelor, a hazardului ce nu te-a putut impiedica...cica nu va plange nimeni la moartea mea pentru ca nu va stii nici un om ca eu nu mai sunt, pentru ca doar cerul ma va vedea si doar pamantul ma va simtii...

cica mi s-a intamplat ceva aiurea, o faza tampita din care nu am stiut cum sa ies, in care nu m-am simtit deloc in largul meu si care m-a facut poate de rusine...cica cineva a auzit ca doi oameni si-au spus "te iubesc" si a intors capul spre ei sa-i vada, sa stie cine sunt ei si ce expresie au cand rostesc aceste cuvinte uluitoare, sa observe efectul ce-l vor avea cuvintele unul asupra celuilalt si s-a incruntat... cica o pasare a cantat la geamul meu si m-am simtit ca si cum mi-ar fi povestit ceva fermecat ce a avut loc intr-un alt timp indepartat, atat de indepartat incat m-am simtit strain de prezent, nepotrivita pentru aceasta lume, ma regasisem acolo...cica te-am vazut cand nici nu mai speram, cand imi pierdusem de tot credinta dar totul mi s-a dat peste cap cand ti-am zarit ochii si infatisarea ta, imaginea ce am simtit-o si am vazut-o ca fiind mereu prezenta in viata mea ...

cica imi vine sa plang de greutatea sufletului, de tristetea vremii, de depresia in care simt ca ma afund tot mai mult, de lanturile ce ma leaga, de batjocura in care ma scald, de melancolia amara ce m-a inundat ca pe un vas, transformandu-ma intr-o epava...cica oceanul e mai mic decat cugetul si in lungime si in adancime, ca tulburarea si necunoscutul lui ar fi ceva nesemnificativ pentru cuget, prea putin, prea ...cica te stiu de cand eram copii, cand ne tineam nevinovati de mana si mergeam sa vedem locuri noi si tu imi spuneai ceva frumos si eu radeam ca si cum mi-ai fi spus numele fericirii....cica as vrea sa fiu liber si singur, sa nu mai vad niciodata pe nimeni, sa fiu eu si natura, sa-i traiesc in profunzime fiecare nuanta pe care o poseda, s-o simt doar pe ea si nimic mai mult...

cica am nevoie de prezenta cuiva ca si cum acel cineva mi-ar furniza aerul, el si numai el sa-mi fie existenta pe pamant, sa ma mangaie si sa ma ia in brate, sa ma poarte cu el in lume si sa-mi arate partea din cer pe care eu nu o stiu...cica noaptea ma face sa ma simt diferit fata de zi si pastreaza special pentru mine sentimentele ei, vrea sa le impartasim impreuna, sa fim un singur element, sa traiesc eternitatea in ea caci eu n-as putea altfel...cica viata continua chiar de eu nu sunt pregatita pentru ea in acest moment, chiar de as vrea sa pun stop si sa ma ascund in locul cel mai intim al acestei lumi in speranta ca voi fi intr-o zi competent pentru mediul si conditile ei de desfasurare...

cica v-as vrea langa mine acum dar sunt totusi singur si ma gandesc ca voi toti poate va amintiti intr-un fel de mine, ca vedeti imaginea mea intr-un timp anume, pe care l-am petrecut impreuna, pe care l-am trait in acelasi taram...cica te-as lua de gat si ti-as spune vorbe dulci, te-as saruta pentru ceea ce esti, pentru ceea ce sunt dar mai ales pentru ceea ce suntem...cica ploaia cade peste chipul trecatorilor si toti reflecta la existenta lor si au lacrimi de fericire in suflet caci au avut ocazia sa traiasa experienta vietuirii si se gandesc ca divinitatea a facut parte din drumul lor pe-acest pamant si eu sunt alaturi de ei, simt ceea ce simt si ei si surad la gandul ca as vrea sa le fiu eu ploaia...cica totul se sfarseste la un moment dat, dar ca un singur lucru este sigur...

ca il iubesc pe Dumnezeu si ca intreaga-mi viata ii este dedicata!

PS Roxanei...