Te-am pierdut...

Te-am pierdut acum cand in sfarsit am invatat sa te iubesc. Te-am avut in palma si ti-am dat drumul iar acum te caut acolo unde nu stiu de ce dar credeam ca te voi gasi mereu. M-am inselat. Ai plecat de mult si chiar daca te vad pe aceesi banca, langa acelasi gard te simt mult prea departe. Te-am pierdut si nu am facut nimic ca sa impiedic acest lucru. Poate ca am renuntat prea usor la momentele in care am fost fericita sau am plans alaturi de tine si am ajuns sa plang din nou pentru tine. As vrea poate sa ma intorc in trecut dar cum sa fac asta cand tu ai inchis toate usile.

Daca as fi stiut toate astea in urma cu cateva luni acum ar fi stat altfel lucrurile. Te iubesc... Cat am crezut in aceste cuvinte... si stiu ca si tu ai crezut. Si ce ma doare poate cel mai tare e ca inca mai cred in ele. Si continuu sa le rostesc dar nu mai este nimeni sa le asculte... Doar noaptea si cei patru pereti ai camerei in care ma ascud. De cine? Nici eu nu stiu. Astept in fiecare seara sa deschid usa, sa ma trezesc cu tine in fatza si sa imi spui ca totul a fost doar un cosmar. In acelasi timp sunt insa constient ca acest lucru nu se va intampla niciodata. Mi-am semnat singur sentinta... m-am autocondamnat sa traiesc un cosmar real din care nu ma poate trezi decat acela care nu o va face niciodata.

Stiu ca ma auzi si ma doare nepasarea ta... Scriu eseuri dupa care le ard la geam sperand ca vantul sa aduca la tine cenusa iar ea sa iti sopteasca suferinta mea... Dar in acelasi timp nu vreau nici mila ta. Vreau doar ceea ce as fi putut avea candva...