Greseala de a iubi...prea mult?Sau sunt indragostit, dar ma tratez!

Unii gay, avem in general tendinta de a ne indragosti prea mult, prea bine si prea des! Asa se explica faptul ca vesnic suferim si intotdeauna punem suflet intr-o relatie care se dovedeste a fi o lupta pierduta inca de la inceput.

Sfarsim insa prin a cataloga barbatii(ceea ce suntem si noi, chiar daca ne consideram o specie aparte) drept “porci” in toata puterea cuvantului,si asta pentru ca ceea ce daruim(sau credem noi ca daruim) este mai mult decat primim inapoi

In urma cu cateva luni, imi facusem o obisnuinta de a ma trezi umflat (dupa o noapte de plans in hohote). Devenisem o adevarata napasta pentru prieteni si pentru mine insami. Un om deprimat “emana” tristete prin toti porii, iar aceasta este precum o boala molipsitoare... nimeni nu vrea un asemenea contagios in preajma!

Se spune ca din greseli invata omul;nimic mai adevarat. Lectia “iubirii moderate” este probabil una dintre cele mai dificile si, de cele mai multe ori, nu poate fi invatata decat din proprie experienta, iar asta am din belsug, insa se pare ca stau mai prost la capitolul memorie, pentru ca mereu o patesc si dau vina pe celalalt, in loc sa trag ceva invataminte din toate relatiile mele anterioare care s-au termint in fluvii de lacrimi.

Mi-a fost greu sa inteleg,de ce intr-o relatie unul trebuie sa sufere mai mult decat celalalt, mi-a fost dificil sa accept ca tocmai eu m-am gasit sa fiu cel care poarta tot greul si, in egala masura am inteles ca norocul imi surasese chiar daca la acel moment nu parea astfel.

A avea capacitatea de a iubi la o asemenea intensitate este un dar. “Numai cine sufera de dor, poate iubi cu spor!”, spunea cineva. Nimic mai adevarat! Poate ca a iubi “prea mult” este o greseala in ochii multora. Sfarsesti de cele mai multe ori prin a suferi, ai sufletul deschis pentru dragoste, insa de cele mai multe ori aceasta deschidere te lasa fara aparare in fata celor mai dure lovituri.

Vestea buna este ca poti gresi in nenumarate randuri, dar este de ajuns sa nimenesti o singura data bine si ai castigat fericirea totala, cea pe care oamenii cu inima inchisa nu o pot “gusta” niciodata.

De cealalta parte a baricadei ii intalnesti pe cei care iubesc “mai putin”. Sufera si ei, dar moderat. Se bucura la fel. Isi traiesc viata intr-o permanenta “modulatie”. Eu cred ca mai trist de atat nu se poate! Pe vremea cand glandele mele lacrimale erau aproape secate, o buna prietena a aflat ca iubitul sau o insela. N-am sa uit niciodata cum a inchis telefonul si am observat o lacrima pe obrazul ei. Si-a sters-o delicat si a spus cu un zambet urias pe buze “Gata, am plans suficient! Mergem la cumparaturi?”. Ochii mei umflati au privit-o nedumeriti, dar plini de admiratie.

Astazi, dupa ce am iubit, am suferi si am pierdut, numai pentru a realiza ca totul in viata se intampla pentru un motiv, realizez ca invidia mea nu isi avea rostul: e drept, ea nu suferise, dar nici nu iubise. Nu a cunoscut infioratoare tristete, dar nici extazul dragostei. S-a refugiat in trei bluze si doua perechi de pantofi si a pasit in viitor cu atitudinea neschimbata si cu un esec in trecut din care nu invatase nimic.

Se spune ca o greseala recunoscuta este pe jumatate iertata. Cred ca putem completa celelalte 50 de procente ale iertarii prin dorinta de a invata morala din greseala noastra. Ma mandresc (macar pe jumatate) cu gandul ca am gresit de multe ori in viata, dar niciodata nu am comis de doua ori aceiasi eroare!Insa poate de mai multe ori da ! :) Sa fiti iubiti/iubite! Deja ma simt mai bine...