Avem tendinta de a iubi ceea ce admiram si de a admira ceea ce iubim. Este dificil sa tragem linia stricta intre aceste doua sentimente. Astfel se intampla ca deseori ajungem nu sa le confundam, ci sa le contopim. Iau nastere in acest mod marile iubiri, dar odata cu ele si marile... dezamagiri.
Sa spunem ca o tanara visatoare cam necoapta in gandire ...(nu va ganditi la mine) si in iubire ... citeste o carte. Savureaza rand cu rand, cuvant cu cuvant paginile acesteia. Sfarseste prin a o invata pe de rost si prin a-si dori sa devina scriitoare(Roxana ar putea zice ca suna cunoscut :))
“Nu imi doresc nimic altceva decat sa pot scrie si eu intr-o zi asa ceva”. Dupa a 1000-a lectura, rasuceste cartea si descopera ca pe coperta sunt cateva randuri despre autor si… fatalitate… fotografia acestuia. Incet, dar sigur, incepe sa devina din ce in ce mai interesata de respectivul autor, adoarme cu fotografia acestuia sub perna si viseaza noapte de noapte ca il va intalni; ca in acel moment magic ea insasi va fi o scriitoare de succes, demna de a privi in ochi un asemenea idol; ca va reusi la un moment dat sa merite aceasta onoare.
Visurile se schimba treptat: de la calduroasa strangere de mana se ajunge la o imbratisare, iar mai apoi, la un sarut. Paradoxal, fanteziile sale nu trec niciodata de aceasta etapa: “este suficient de absurd sa visez ca il voi intalni. Ce rost mai are sa imi imaginez si altceva”.
Cu timpul, visul se prafuieste. Amintirea unei iubiri pentru un model de viata ramane ascunsa intr-un cotlon al inimii, iar tanara noastra incearca sa se “maturizeze”, sa isi traiasca viata in sfera realului, si mai putin in fantezii. Se loveste iar si iar de dezamagirile vietii si, fara execeptie, revine in bratele imaginare ale idolului ori de cate ori lumea reala se prabuseste pe umerii ei fragili.
Pana la acest punct, tanara din povestea noastra ar putea fi oricare dintre noi: sunt convinsa ca multe dintre cele care cititi acum aceste randuri veti spune ca ati iubit si ati admirat un om care nu s-a aflat niciodata cu adevarat in viata voastra.
Povestea tinerei insa merge mai departe. Caci ea si-a intalnit idolul in carne si oase. A urmat strangerea calduroasa, imbratisarea, sarutul… nimic din toate acestea fiind sub nivelul asteptarilor. Modelul ei, spre deosebire de multi altii, isi merita intru totul soclul pe care fusese ridicat. Era intocmai cum il visase ea: tandru, iubitor, atent, si totusi atat de ferm si de strict. Adora sa scrie si isi lua in serios rolul de model… atat de serios incat nimic altceva nu avea mai multa importanta decat acesta.
A fi model insa nu este usor. Povara de a te ridica permanent la nivelul asteptarilor, de a nu ii dezamagi pe cei ce care adorm cu cartea ta sub perna este coplesitoare. Scriitorul nostru nu putea face fata tuturor indatoririlor. Alegea, zi de zi, fara a realiza, sa isi dedice existenta celor din spatele paginilor, acei oameni pe care nu ii vedea niciodata, dar care ii sorbeau fiecare cuvant pe care il scria. Ii alegea pe acestia in defavoarea oamenilor reali din viata sa, cei care il iubeau pe el ca om, iar nu ca idol. Incet, dar sigur, i-a indepartat pe acestia din urma din viata sa. A ramas un idol pentru restul, dar sub fotografia de pe coperta salasluia un om nefericit, un model stralucitor la exterior, dar pustiit pe interior.
A fi model nu e usor; a fi indragostita de un model este cu atat mai trist. Nimeni niciodata nu s-ar putea ridica la nivelul idolului, nu il poti inlocuii. El, pe de alta parte, este atat de preocupat sa fie la inaltime, incat uita sa se lase iubit.
Voi, cei care mai aveti timp, pasiti cu siguranta in lumea reala; indragostiti-va de oameni adevarati, nu de modele. Primii au defecte, dar sunt ai vostrii in intregime; idolii pot fi perfecti, dar niciodata doar ai tai!
No comments:
Post a Comment