Friday, October 20, 2006

Marturisiri....sau ...



Bravand sub impresia unei fiinte impacate cu sine, conving pe toti ca sunt de invidiat. Zambesc multimii, si ea, inconstient imi zambeste, ne mintim si ne toleram reciproc. Sub pelerine insa, ne tinem ascunse temerile, dezamagirile si durerile. Ma straduiesc zile intregi sa nu plang, caci am impresia ca daca reusesc sa ma abtin dau dovada de mai mult autocontrol, asta pana cad si cu perna in brate adorm cu ochii umflati, pe care nici cel mai bun anticearcan nu reuseste sa-i ascunda a doua zi, dar nu ma las... mai caut unul bun si ieftin :) !

Si totusi, sunt momente, in care, ca dupa o ploaie lunga, sufletul se trezeste cu soarele in geam, si atunci radem sincer, si eu si el, si dantuim, si cantam, si Doamne, ce mult ne place atunci sa traim. Dar momentele acestea trec al naibii de repede, si atunci parca mai tare apasa depresia, si mai tare se strange cercul aparentelor, mai acut ne constientizam micimea. Intrebari la care singurul raspuns este ecoul, drumuri ce au ca singura tinta finala haul, si toate par fara scapare, ne-au prins in lanturi grele, ne schinjuie trupurile de muritori, si …… ce-o sa facem acum? Pai, mai nimic, nu?! Asteptam cuminti, in ungherul noastru intunecat, ca „tortionatul” sa se plictiseasca si sa se retraga singur.

Dar gata! Ma razvratesc, de azi eu si sufletul meu pornim o revolutie!!! Ne inarmam cu vointa si curaj, si pornim sa cucerim lumea. Fara martiri, fara monumente, nu lasam in urma decat cenusa din care renastem si toate durerile indurate, legate cu fundita, si aruncate intr-un cufar. DA! Refuzam sa mai suferim, refuzam sa mai cunoastem noroiul!

Nu suntem noi centrul lumii, dar cu siguranta nici ea nu este centrul nostru, si daca noi ii vedem si ii acceptam deopotriva gunoiul si frumusetea, asa si ea trebuie sa ne cunoasca si sa ne iubeasca ceata si lumina, rasaritul si apusul. Suntem frumosi – chiar si tristi suntem incredibil de frumosi – si nu mai putem accepta umilinta anonimatului. Nu, nu,nu !!! Vrem sa ne eliberam, vrem sa cucerim, vrem sa fim invidiati. Si de data aceasta vom reusi! Nu vom mai permite nimanui sa ne puna lespedea deasupra, nu ne vom mai impedica de nici un muritor de rand, dornic doar sa ne limiteze inaltarea.

Si daca odata ajunsi acolo sus, pe culmile victoriei, vom fi singuri? Daca acolo nu ne asteapta nimeni? Daca pana la urma triumful acesta mult ravnit nu este decat o alta capcana? Hmm... Decizii, decizii, decizii... Parca era mai simplu alaturi de „tortionar”, rolul de victima nu implica decat tacita acceptare, si atat ... Si daca am renunta acum, inca inainte de a incepe ceva? Nimeni nu va stii ca am vrut sa ne rasculam, nu vom fi riscat nimic, decat poate libertatea. Ah ce miros ademenitor are libertatea!!!

Morala: fara a avea „desenata” o tinta, cum poti cere sagetii sa ajunga la ea?

Fara principii definite, cum sa nu te pierzi in detalii? Tot ceea ce ni se intampla, se pare ca noi insine determinam; daca sta in puterea noastra sa ne hotaram, de la „tortionar” pana la „mantuitor”, de ce perseveram in a pune pe umerii altcuiva aceasta sarcina? Cand noi suntem ipoteza si demonstratia, de ce lasam pe altul sa ne rezolve „geometria”? De unde sa stie acel „altul” care sunt teoremele ce conduc la raspunsuri???

Ne lasam fiinta rontaita de temeri si framantari incoerenente, prea prinsi in „realitate”, unde regulile nu exista, caci ce reguli poti impune Haosului? Limitati la cercul nostru stramt – caci fiecare ne gustam „dramele” in propriul sistem de referinta, nicioadata nu raportate la marele sistem, careia nu stiu daca pot sa-i dau o definitie aici – traim, unii pana la final, cu „siguranta” ca „cineva acolo sus” nu ne-a iubit, si soarta nu ne-a fost prielnica, si noi am dus bolovanul lui Sisif, si „Vai!Vai! Vai! ce mai drum anevoios am avut de urmat!”. Mojici, cei ce ganditi asa, va ispraviti ceasurile cersind inca o clipa; nu am sa inteleg niciodata de ce va plangeti de mila ani si ani la rand, pentru ca apoi, la marele final, sa imploram o prelungire a jocului,daca tot a fost asa greu de indurat, si ai tot hulit, ce vrei acum, crezi ca va fi mai bine, in acea ultima clipa smulsa ???

Patetici, pana la ultima spasma ... Mi-e mila de acesti „redusi” si ii condamn in aceeasi masura, caci toti ne nastem inzestrati cu aceeasi capacitate de dezvoltare, cu aceeasi capacitate intelectuala – nu iau in calcul pe cei ce se nasc retardati, sau cu alte boli psihice si fizice - . E la liberul arbitru al fiecaruia, dupa prima inspiratie, cum hotaraste sa se dezvolte. Adevarat ca intervin multi alti factori tangentiali, dar asa cum spuneam mai devreme, singuri ne hotaram cursul scurte noastre istorii; pacat ca atat de putini sunt cei care cunosc puterea psihicului uman, caci el ne determina, el ne genereaza si tot el ne pierde. In el se ascunde deopotriva „tortionarul” de la inceputul acestei marturisii, si „mantuitorul” la care toti va inchinati.

Dumnezeu exista pentru ca omului i-a fost prea greu sa accepte ca in el regasesc toate raspunsurile necesare. Utilizam doar 8% din capacitatea creierului, nu se intreaba nimeni daca nu cumva in restul de 92% nu cumva se gaseste D-zeu? Nu in ceruri, ci in noi. O,da, stiu, afirmatia asta va starnii multe polemici, dar ... si Galileo a fost stigmatizat ca eretic pentru teoriile lui, si Pamantul tot se invarte al dracu’ de bine si azi.

Asa ca, ardeti-ma pe rugurile voastra, aruncati cu pietre, dar depasiti-va stadiul de burete ce absoarbe tot ce i se ofera, refuzand sa utilizeze vreodata materia absorbita. Sa pornim o revolutie a intelectului, intr-o realitate in care ne incatusam singuri, sub pretextul inaccesului la evolutie si la informatie. Cine va poate infrana avantul de a iesi din ignoranta, de a vedea sub aparente; doar voi, cenzurandu-va singuri. Incercati o noua dimensiune, aceea a invingatorului, fara temeri ridicole, fara previziuni si presentimente, fara a astepta interventie divina, doar crezand in voi. La linia finala oricum esti singur, fara alti muritori de rand, asa ca de unde teama de a parasi turma? Pana la urma, oaia neagra este oricum mai indragita si mai invidiata decat restul oilor albe. Asa ca ...

Pentru aceia dintre voi, pentru care subiectul abordat a fost plictisitor, insipid, incolor si inodor, va intreb: daca as fi dezbatut tema iubiri si a spasmelor generate de aceasta ati fi aplaudat, ati fi cerut poate si un bis?
Dragii mei, dati-mi voie sa va atrag atentia asupra unui singur aspect: daca SPIRITUL va este alterat (si nu va pasa) cum de aveti pretentia, si chiar neobrazarea, sa pretindeti ca stiti A IUBI ???

Success, celor care ati inteles mesajul de sub cuvinte!

Pentru noi barbatii...Frumusete unisex ...

Barbatii nu sunt mai putin barbati daca au grija zilnic de aspectul lor. Daca femeile au facut deja o arta din ingrijirea corporala, sunt tot mai multi reprezentanti ai sexului forte care inteleg ca nivelul barbatiei nu este invers proportional cu timpul acordat mentinerii unui aspect fizic placut.


1. Se recomanda curatarea zilnica a fetei. Poti folosi un sapun pe baza de glicerina si o lotiune exfolianta (de 2-3 ori pe saptamana), pentru indepartarea celulelor moarte de la suprafata pielii.

2. Dusul ideal este cel cu apa la temperatura medie. Utilizeaza un burete exfoliant loofah (material abraziv fabricat din fructul unei plante tropicale) si aplica un balsam pentru par, dupa clatirea cu sampon. Indepartarea parului facial in timp ce faci dus devine un proces facil, pentru ca pielea este moale. Folosirea unui aparat cu lama dubla reduce sansele pentru iritarea pielii. In final aplica pe fata o lotiune fara alcool si o crema hidratanta.

Pentru ca barbatii se confrunta cu probleme cum este alopecia, ingrijirea parului lor necesita un plus de atentie. Foloseste sampon pe baza de plante sau cereale. Aplica gel sau spuma pentru par, insa ai grija la cantitate si la frecventa utilizarii: alege produse light si aplica-le doar de 2 ori pe saptamana.

Pana la varsta de 25 de ani, 1 din 10 barbati este predispus procesului de pierdere a parului. Pana la 35 de ani, 4 din 10 barbati prezinta semne ale calvitiei, iar la 50 de ani, aproximativ jumatate dintre barbati se confrunta cu alopecia. Pierderea parului poate fi cauzata si de factori genetici sau de prezenta anumitor boli.

Prima si cea mai eficienta solutie este curatarea permanenta a parului. In plus, se recomanda o alimentatie sanatoasa: consuma un amestec de banane, miere, iaurt si lapte degresat, pentru intarirea radacinilor parului. Adauga meselor zilnice o serie de suplimente nutritive (vitamina B6 si zinc). Elimina stresul si organizeaza-ti programul in asa fel incat sa te odihnesti suficient.

4. Pielea barbatilor este mai vulnerabila la fluctuatiile de temperatura, decat cea a femeilor. Fata cu atat mai mult, din pricina indepartarii permanente a parului. Vara poti folosi o crema hidratanta cu protectie UV, iar in timpul iernii ai grija in special de ten: aplica un balsam pentru buze si o lotiune after-shave.

5. Foloseste produse cu efect exfoliant/emolient pentru piele si nu uita de exercitiile fizice, care mentin buna circulatie a sangelui, deci sanatatea corpului si frumusetea pielii. Aplica un deodorant cu aroma foarte slaba, pentru ca cea a parfumului este suficienta – combinatia mai multor mirosuri ne este tocmai placuta.

Thursday, October 19, 2006

Intamplari de zi cu zi...

Deci azi mi s-au intamplat cateva lucruri care nu mi-au placut si care preferam sa nu se intample...
Dis de dimineata un deranj la stomac datorat unui peste cu usturoi mancat la 12 noaptea si nedigerat pana dimineata, ceea ce a dus pana la pranz la un “abonament” la toaleta...
In metrou in drum spre servici, dis de dimineata, urcandu-ma la aviatorilor, se pune in fata mea un tip care pe mine ma lasat masca... cat de masca o sa aflati mai jos; la 1.85 75kg, par negru, ochi caprui si ofata care exprima atat masculinitate íncat era imposibil sa nu te atraga indiferent de sex si orientare, iar buzele erau sincer, cele mai atrgatoare pe care le-am vazut pana azi(din punctul meu de vedere). Scriu toate astea pentru ca au rostul lor, ca o introducere la cuprinsul acestui articol, nu ca o lauda sau o dovada in plus a “gay-smului” de care dau dovada zilnic...

Cand am coborat din metrou, m-am dus ca de obicei la tranvaiul 32, m-am urcat si in urma mea, inainte sa se inchida usa , apare EL...
Nu imi facuse destul rau in metrou, acum ma insotea si la munca, si ca totul sa fie complet se aseaza in picioare in fata mea.
Nu mai zic cum ma simteam eu ...m-am ridicat si am lasat o batrana sa stea jos, si evident ca am stat linga el si m-am uitat atat de concentrat la el, incat am uitat sa mai cobor si m-am trezit la dracu in praznic la cateva statii dupa cea la care trebuia sa cobor....si am luat-o pe jos inapoi spre job. La job a fost ok, mai putin vizitele mele dese la toaleta, apoi am luat-o pe teren ca vazusem ceva imobile in constructie pe Mosilor si vroiam sa aflu mai multe detali ...

Ajuns acasa, am pus niste paste la fiert si am intrat pe NET....unde intrand pe Noi2, am dat peste un tip maghiar si am zis sa il abordez daca tot e gay si mai ales maghiar(am eu o slabiciune la cei ca el, si nu e singura...), ceea ce am si facut, insa ce am discutat am pastuit mai jos, pentru ca sincer vreau sa stiu unde am gresit?Cica as fi agresiv in limbaj...{dupa ce unu imi zice ca sunt prea sportiv , altul ca sunt efeminat , asta baga bomba ca sunt “agresiv”-frate cred ca ma schimb dar nu stiu ce anume devin.... :) } :

“”florinlove (10/19/2006 1:24:15 PM): szia (salut
florinlove (10/19/2006 1:24:17 PM):
florinlove (10/19/2006 1:24:20 PM): en Florin ( eu florin
florinlove (10/19/2006 1:24:21 PM): te? (tu?
Tibi stones (10/19/2006 1:24:25 PM): szia (salut
Tibi stones (10/19/2006 1:24:26 PM): Tibi
florinlove (10/19/2006 1:24:49 PM): es bucurestben vogy? (si esti in Bucuresti?
Tibi stones (10/19/2006 1:25:42 PM): igen (da
florinlove (10/19/2006 1:26:11 PM): enes ( si eu
florinlove (10/19/2006 1:26:12 PM):
Tibi stones (10/19/2006 1:26:21 PM): ok
florinlove (10/19/2006 1:27:03 PM): hany eves vogy? 33 ?38? van gayfriends-ben profilod? (cati ani ai? Ai profil pe gayfriends?
Tibi stones (10/19/2006 1:27:12 PM): 33
Tibi stones (10/19/2006 1:27:13 PM):
Tibi stones (10/19/2006 1:27:16 PM): nincs ( nu am
florinlove (10/19/2006 1:28:41 PM): ok
florinlove (10/19/2006 1:28:56 PM): es mit csinals itten? (si ce faci aici?
florinlove (10/19/2006 1:29:02 PM): en dolgozom (eu lucrez
Tibi stones (10/19/2006 1:29:16 PM): en is dogpozom (si eu lucrez
florinlove (10/19/2006 1:29:24 PM): en marketing (eu marketing
florinlove (10/19/2006 1:29:25 PM): te? (tu?
florinlove (10/19/2006 1:29:33 PM): clubban iarsz>? (in cluburi mergi ?
Tibi stones (10/19/2006 1:30:16 PM): nem nem jarok klubba (nu, nu merg in cluburi
florinlove (10/19/2006 1:35:38 PM): miert nem? (de ce nu ?
florinlove (10/19/2006 1:35:43 PM): nem vogy gay? ( nu esti gay?
Tibi stones (10/19/2006 1:36:23 PM): ja (da
Tibi stones (10/19/2006 1:36:25 PM): tehat (deci
Tibi stones (10/19/2006 1:36:30 PM): nem bezselunk errol (nu discutam despre asta
Tibi stones (10/19/2006 1:36:32 PM): munkaban vagok ( sunt la servici
florinlove (10/19/2006 1:38:24 PM): ok
florinlove (10/19/2006 1:39:31 PM): uite eu nu mai inteleg nimic. daca deranjez ma retrag. deci te-am apelat pt ca esti maghiar si pt ca ceea ce vad in poza imi place. dar daca nu sunt genul tau, te las in pace.daca ai pe cineva te rog sa imi spui nca sa nu mai insist.
Tibi stones (10/19/2006 1:40:10 PM): frtae ti am spus ceva nu discut despre orientarile mele
Tibi stones (10/19/2006 1:40:17 PM): ]sunt la munca si tu urli insus si in jos
Tibi stones (10/19/2006 1:40:20 PM): se vede pe monitor
Tibi stones (10/19/2006 1:40:25 PM): calmareaza te nu mai fi agresiv
florinlove (10/19/2006 1:43:07 PM): imi cer scuze
florinlove (10/19/2006 1:43:09 PM):
florinlove (10/19/2006 1:43:20 PM): pai atunci vorbim cand o sa poti
Tibi stones (10/19/2006 1:43:35 PM): nu am spus
Tibi stones (10/19/2006 1:43:35 PM): dar grija la limbaj
florinlove (10/19/2006 1:59:00 PM): pai daca tot nu poti discuta despre ...atunci chiar nu pot scrie nimic , pt ca ce vreau sa scriu are legatura doar cu...! deci cand poti discuta pe net deschis?
Tibi stones (10/19/2006 1:59:34 PM): deci frlorine nu am chef de discutii de astea
Tibi stones (10/19/2006 1:59:43 PM): cauta ti pe altul sa discuti murdariile astea de pe net
florinlove (10/19/2006 2:02:25 PM): domle nu vreau sa discut murdari.
florinlove (10/19/2006 2:03:08 PM): vreau sa stiu daca ai pe cineva, daca cauti pe cineva si ce anume, adica cum ar trebui sa fie?sau ce te atrage la.....? astea ti se par murdari?
Tibi stones (10/19/2006 2:03:21 PM): deci nu am pe nimeni
Tibi stones (10/19/2006 2:03:25 PM): nu mai caut pe nimnei
Tibi stones (10/19/2006 2:03:30 PM): m am saturat de toti prostii
Tibi stones (10/19/2006 2:03:34 PM): si ce ma atrage
Tibi stones (10/19/2006 2:03:37 PM): nu discut aici
Tibi stones (10/19/2006 2:03:41 PM): scurt vad ca nu intelefgi
Tibi stones (10/19/2006 2:03:51 PM): astea cu ce te atrage cum te futi unde te futi cum o sugi cum nu o sugi
Tibi stones (10/19/2006 2:03:57 PM): astea nu sunt discutii de internet
Tibi stones (10/19/2006 2:04:09 PM): sunt de mric ce e drept si daca tu asa faci atunci apartiia celei lumi
florinlove (10/19/2006 2:05:22 PM): nu am intrebat ce faci in pat si alte chestii da?nici nu aveam de gand sa o fac. deci acum tu esti violent in limbaj, nu imi imputa lucruri care nu le fac, te rog frumos.
Tibi stones (10/19/2006 2:05:44 PM): asculta
florinlove (10/19/2006 2:05:46 PM): eu pe mirc nu intru
Tibi stones (10/19/2006 2:05:47 PM): nu mi palce de tine
Tibi stones (10/19/2006 2:05:51 PM): asa ca lasama in pace
florinlove (10/19/2006 2:05:55 PM): asta trebuia sa spui si gata
Tibi stones (10/19/2006 2:05:56 PM): get lost
Tibi stones (10/19/2006 2:05:57 PM): pa
Tibi stones (10/19/2006 2:06:02 PM): uita discutia asta
Tibi stones (10/19/2006 2:06:08 PM): nu mi a plcut modul taude abordare
Tibi stones (10/19/2006 2:06:12 PM): scurt
florinlove (10/19/2006 2:06:56 PM): discutia asta nu o sa o uit ca daca o sa uit , te abordez din nou, dar o sa imi foloseasca in viata. o zi buna “”


Deci asta a fost discutia , fara taieturi sau adaugiri, o discutie care pt. A nu stiu cata oara ma face sa regret ca sunt gay !Dar asta e destinul meu, cum ziceam si in profilul de pe gayromeo, “Dumnezeu vrea sa trecem prin experiente negative , ca sa putem aprecia lucrurile bune din jurul nostru la adevarata lor valoare”.

Wednesday, October 18, 2006

Masculinitate sau . . .

Conceptul de masculinitate s-a schimbat de-a lungul timpului si momentan asistam la o noua revolutie. Barbatul - asa cum l-am stiut pana nu demult - este pe cale de disparitie. Retrosexulul, masculul primitiv ce pare a se trage din Al Bundy, a pierdut demult suprematia.

E drept, anuntarea nasterii metrosexualului are cel mult valoare de stire perimata. Cu toate acestea, efectele acestui curent incep abia acum sa se resimta.

Initial, barbatii ce petreceau la fel de mult timp in oglinda ca si femeile erau priviti cu suspiciune si catalogati drept ceva ce rimeaza cu metrosexual. Nu era de conceput ca un barbat sa fie posesor de naravuri feminine{dar sa fim seriosi si realisti ca ei existau}.

Privind imaginea difuzata de mass media si in special cea vehiculata in publicitate, putem depista cateva tendinte generale. Barbatul este in general expertul, el este activ si este puternic pasionat de masini, de bere si de gingase reprezentante ale sexului frumos si nu numai... Toate aceste imagini vin sa contureze un univers masculin puternic diferentiat de cel feminin.

Pana in urma cu cativa ani, nu am fi conceput ca un produs care face un barbat sa fie confundat cu o femeie s-ar putea vinde. Cu toate acestea, imposibilul se intampla. A devenit deja celebra reclama in care sotul proaspat barbierit isi pupa odorasul adormit, iar acesta ii sopteste cu ochii inchisi: Pa, pa, mami! Retrosexualul ar fi fost socat de o astfel de reclama si s-ar fi ferit de standurile ce prezentau produsul cu pricina. Insa, retrosexualul isi traieste ultimele zile.

Bijuteriile, machiajul, pasiunea pentru arte nu au fost dintotdeuna mici bucurii feminine. Din contra, barbatii au fost primii incantati de acestea, dar diferitele epoci au adus schimbari de perspectiva asupra vechilor concepte de feminitate si masculinitate. Avand in vedere schimbarile rapide carora le-am supravietuit, este evident ca era nevoie de o noua paradigma care sa ne ofere o viziune “moderna” asupra barbatului, asupra rolului sau, asupra caracteristicilor sale.

De aceea, nu te mira daca masculul de langa tine stie mai multe despre cremele hidratante decat tine si nici daca foloseste mai multe produse de styling decat ai detinut tu vreodata. Si daca il vezi plimbandu-se cu FHM la subrat... probabil se inspira pentru urmatoarea sesiune de shopping :)

Pentru intelegerea invaziei barbatilor in universul feminin, au fost nascociti diversi termeni care de care mai sturulbatici. Nu stiu in ce masura conteaza ca suprabarbatul este denumit metrosexual, smoothie, ubersexual, tehnosexual etc. Cert este ca barbatul de ieri isi va lua talpasita, la fel cum au facut-o (sau ne-am dori sa o faca odata!!!) si barbatii macho si barbatii filiformi, modernii deceniilor trecute. Ii uram bun venit barbatului nou, desi tranzitia nu va fi usoara.

Monday, October 16, 2006

Stare sufleteasca...

M-a trezit puternicul aer al dimineţii, rece, încărcat de sfinţenie şi parfumat de mirul veşniciei. O nerăbdare copilărească mă stăpâneşte şi simt cum nu pot să treacă prin mine toate trăirile ce-mi năpădesc întreaga fiinţă. Soarele era singurul care avea dreptul să intervină în această simfonie sublimă a dimineţii, transmisă în fiinţa noastră pe cale telepatică, însă, cu o discreţie divină, acest lucru deja se întâmplase.

A exprima prin cuvinte ceea ce simt înseamnă deja o alterare a armoniei şi a sublimului. Imaginaţia, inspiraţia şi intuiţia nu sunt suficiente; ele trebuie întărite, completate cu însuşiri ce le putem primi din sferele îndepărtate, în care omul alunecă atunci când părăseşte tabloul retrospectiv al vieţii. Simţămintele, stările sufleteşti, ar trebui proiectate pe un ecran virtual, în starea lor pură, nealterate de subiectivism şi de imperfecţiune, ce ne sunt date ca zestre primordială. Un asemenea ecran, ideal, nu ar putea fi realizat nicicând de fiinţa umană.

Acel ceva, pe care noi îl numim suflet, ne dă valoarea de esenţă, este nemuritor, de natură divină şi constituie valoarea intrinsecă a fiinţei umane. Atunci când se „evaporă” din trupul nostru, sufletul se întoarce în universul fără dimensiuni, în raiul astral, adică acolo de unde a venit.

Stările sufleteşti le simt înnobilate de pastelul culorilor proiectate în universul lăuntric, cu generozitate şi măiestrie, într-o perspectivă divină. Constat cu neputinţă că toate acestea nu-şi au corespondente în lumea pământeană, că numai acolo au semnificaţie şi consistenţă, numai acolo sunt sublime; a încerca să le proiectăm în lumea reală este ca şi cum ai încerca să prinzi pasărea cerului, să te bucuri şi să te emoţionezi de atingerea ei, nebăgând de seamă că ai făcut-o total nefericită răpindu-i libertatea.

Valoarea fiinţei umane se concretizează prin altruism, prin spiritul de solidaritate în faţa încercărilor vieţii, pe de o parte, şi capacitatea de a savura momentul, de a trăi intens clipele frumoase ale vieţii, pe de altă parte.

Gândesc că starea de extaz poate fi atinsă numai în preajma lui Dumnezeu, de aceea trebuie să ne resemnăm şi să acceptăm cu blândeţe limitele impuse de postura de fiinţe efemere. În aceste condiţii trebuie să ştim să ne bucurăm de darul cel mai de preţ pe care ni l-a dat Dumnezeu, viaţa, şi să ţinem seamă că secretul fericirii constă în a învăţa să te mulţumi cu cât ai.

Prin urmare, fiţi veseli, fiţi optimişti, gândiţi pozitiv, trăiţi mereu cu speranţa în suflet, bucuraţi-vă de viaţă, acceptând-o aşa cum este, pentru că asta însemnă a trăi cu adevărat.

V-ati simtit vreodata a naibii de singuri ?



Eu da, si chiar azi, chiar acum o ora, acum cateva minute, acum… Si totusi, se simtea o nevoie dureroasa de a intra in vorba cu oricine, de a accepta orice eventual tovaras de discutie, de a te deschide in fata primului necunoscut care iti iese in cale. Dar Doamne , la ce ma gandesc ? Sunt asa mic, si ei au atatea probleme, au VIATA lor, cine ar sta sa ma asculte ? Mai ales ca existenta lor deja foarte complicata e pe cale sa se darame, caci nu si-au platit ratele, nu mai au bani sa-si termine casele, nu mai au timp, trebuie sa ajunga la sala, si apoi sa se pregateasca sa-si etaleze ‘modestia’ pentru a doua zi.

Ajung acasa si nu stiu ce sa fac, toate sunt facute de atatea ori. As vrea sa cer ajutor celor apropiati, oamenilor pe care ii vad zilnic, dar asta e problema, ma vad in fiecare zi si asta le ajunge sa isi imagineze ca imi sunt atat de ‘prieteni’..... nu, nu va speriati, n-am sa incep o teorie a prieteniei, niciodata n-am crezut in retete de-astea, dar pe zi ce trece ma conving ca sursele din partea carora primesc ajutor sunt cele mai neasteptate.

Si un singur cuvant de la ei m-ar incuraja...sunt cei pe care poate i-am lasat in urma, dar care nu m-au uitat, sunt aparente reci cu suflete calde, care nu cedeaza usor. Daca au sa citesca vreodata randurile astea, au sa se recunoasca, nici nu e greu, tocmai mi-a dat azi 2 cd-uri, desi e destul de ocupat sa-si mai faca timp de ‘mofturile’ mele.

Si totusi , v-ati simtit vreodata a naibii de singuri ? Se exclud crizele de personalitate sau dorinta de izolare ;)) … Mda, chiar daca nu m-am tinut de toate promisiunile, nu le-am uitat, si nu am sa-i las pe cei ce se simt uitati de mine sa fie uiatati de mine...

Si totusi uneori deschidem ...


Ne incepem ziua in oglinda,mancam oua prajite dimineata si bem lapte cu 0.8% grasime, rupem din paine, mergem la piata si negociem cateva fire de marar,cautam drumuri mai scurte printre pietrele prafuite, ne oprim la semafor si contemplam papucii colegilor de trafic, privim rece, in gol, avem acelasi traseu ca ieri, aceleasi facturi de platit ca luna trecuta, aceeasi geanta ca acum o saptamana si aceeasi atitudine de-o viata.

Deja soarele dispare...bine face, oricum ultravioletele ne-au agresat pielea toata ziua si machiajul a stat toata ziua ascuns dupa ochelarii de soare... Si rujul a ramas acasa, si frigiderul e aproape gol, si rufele s-au uscat de 3 zile, si laptele s-a stricat, si e 7 si iar ne pierdem serialul preferat. Se simt picioarele palpitand, hainele intrand in piele, se incarca lista pentru a doua zi, pentru eterna zi.

Ne privim in oglinda din nou si, ca hipnotizati, punem ceasurile sa sune ....
Orice schimbare de ritm a existentei noastre, orice fapt iesit din rutina banala a rigurosului “schedule”, ne incarca ochii de un melancolic si infiorat “ce ?” sau de un tulburator “nu stiu daca...” nematerializat niciodata. Actionam din obisnuinta, din simplul instinct, dar nu ne dam seama ca excesul instinctului provoaca inadaptare, stagnare, moarte. Ne pierdem interesul , curiozitatea si, odata cu ea, puterea de a ne respira viata prin proprii pori.

Uneori totusi curiozitatea si instinctul ajung la echilibru, cazuri fericite de oameni care isi asculta intuitia , care cred in vise si aspiratii. Poate ei sunt cei care stapanesc timpul si distanta, sau poate sunt doar naivi cu o imaginatie bogata... Merg prin ploaie fara umbrela, calca desculti prin iarba si nisip, se incapataneaza sa isi mentina acelasi zambet cald pe buze si sa promoveze trairi, sentimente subtile si nebanuite. Pentru ei nu soarele rasare, ci noi rasarim pentru el, iar emotiile nu sunt traite in stare bruta, ci iubite sau urate, diminuate sau amplificate dupa bunul plac.
Asadar, ne construim dupa bunul nostru plac, din propria materie, in miraculoasa orbire... si totusi uneori deschidem ochii ...

Urasc obisnuinta!

Daca nu ar mai exista aceasta nenorocita de obisnuinta, nu am mai cunoaste dependenta. Am fi niste oameni liberi cu adevarat!
Cele mai multe compromisuri le datorez obisnuintei de care nu pot scapa si cred ca nimeni nu poate scapa! Zace in mine ca un demon, cum ii furi perna, cum se trezeste si reactioneaza ca atare. Daca as putea as exorciza aceasta obisnuinta si astfel mi-as lipsi faptele de anticipabilitate.

Concluzia simpla si poate putin puerila, care rezulta de aici: prevenirea suferintei = anihilarea obisnuintei. Si intr-un fel chiar are sens! Pentru ca lucrurile sau fiintele care ne fac sa suferim, sunt tocmai cele cu care ne-am obisnuit pana la dependenta. Dar ma tem ca nu poate fi anihilata si mai e si o mare generatoare de cauze si efecte. Si de aici: merg mereu in anumite locuri, desi stiu ca nu-mi aduc nimic bun, pentru ca m-am obisnuit atat de tare incat pare ca nimic nu ma poate opri sa ajung acolo;
stau cu o persoana care probabil nu ma merita si nu o merit dar m-am obisnuit sa o stiu acolo, am o alimentatie, de cele mai multe ori total nesanatoasa, pentru ca m-am obisnuit foarte tare cu ea si imi pare mai comod sa mananc ceva familiar decat sa ma apuc “sa pasc” ierburi din piata de langa mine si totusi stau si ma intreb daca mi-am indreptat aceasta obisnuinta si catre deprinderi bune. Daca ar fi fost asa, probabil obisnuinta mi-ar fi fost de mare ajutor sa-mi ating multe din telurile pe care le am ..sau le aveam ...pentru ca mi le-a ucis chiar ea ...

Eu si fericirea...

Ce mult imi place sa scriu! Sa fiu asa cum imi place mie.Dar nu stiu de ce simt asta numai in anumite momente,in momentele grele. Am citit undeva ca numai oamenii care sufera cu adevarat sau trec prin momente grele ori chiar sunt bolnavi, pot profera lucruri cu adevarat deosebite.Nu stiu..,poate asa este.

Ma tarasc prin lume din ce in ce mai greu.Paradoxal ar trebui sa fiu fericit. In prinicipiu am aproape toate motivele. Dar nu ma mai pot bucura de nimic. Nu mai stiu sa simt. Nu mai stiu sa multumesc si sa ma multumesc, nu mai stiu sa plang, si nu mai stiu sa rad, sa fiu fericita, sa scriu, sa citesc, sa traiesc. Nici sa gandesc nu mai stiu, sau nu mai pot. Nici sa ma rog si nici macar sa visez.

Ma surprind privind minute in sir in gol si gandind nici eu nu stiu la ce... la nimic. Orice dar primesc, nu ma mai face sa ma entuziasmez ca altadata. Insa, oricerau, ma raneste profund atat de profund incat imi afecteaza pana si somnul.
Nu simt mirosul primaverii, nu simt mirosul ploii, nu simt mirosul vietii, dar nici macar cel al florilor nu-l simt. Totul mi se pare artificial.

Mi se pare ca nu merit nimic si totusi, astept de toate. Ma-ntreb, oare ce e cu mine? Cred cu entuziasm in puterea autosugestiei. Poate imi fac mari pacate, dar cred cu tarie ca orice mi s-ar putea intampla autosugestionandu-ma.
Nu stiu unde-i culoarea lucrurilor, unde-i muzica universului? Universul care se zice ca, comploteaza pentru implinirea viselor oamenilor. Atata naivitate! Atata pacat! Atata necredinta! Si neputinta...


Mi-e dor sa-mi caut in viata oameni si intamplari dragi. As vrea sa retraiesc. Ma simt incult, parca nu stiu nici sa scriu, astept pronuntii intr-un sens sau altul...Poate nu o sa la aflu niciodata sau poate o sa le descopar eu insami.
... mi-e dor sa fug, sa vad, sa traiesc o ploaie calda de vara la munte, sa privesc ceata ridicandu-se de pe padurile de brad dimineata, asa cum am facut candva, mi-e dor de S, de M, mi-e dor sa fiu curat sufleteste si impacat cu Dumnezeu, sa simt gustul unui vin rosu dulce, sa simt din nou iubirea pe care un om o are cu adevarat pentru mine.


As vrea sa pot sa am incredere in oameni, sa-i iubesc si mai mult, sa nu ma mai "loveasca". Cineva imi spunea odata, sa nu las oamenii sa-mi strice frumusetea. Intr-adevar, oamenii ar putea strica ambele frumuseti: trupeasca si sufleteasca. "

Oamenii dezamagesc" Dumnezeu nu...Nu stiu unde-i farmecul trairii, si daca intr-adevar exista,unde as putea sa-l caut...

Fiti cineva pentru voi insiva

Vreau sa fiu cineva!
Mai devreme sau mai tarziu fiecare persoana isi doreste sa ajunga cineva. Dar ce inseamna sa ajungi cineva?
Ce presupune acest lucru?
Acum ceva timp credeam ca daca voi da la drept si voi reusi sa intru in barou voi deveni cineva... Apoi am stat si m-am gandit ca meseria de avocat, sau judecator, sau ce o mai fi pe acolo nu este ceea ce imi doresc... Poate ca as fi devenit cineva dar pentru cine? In nici un caz pentru mine...

As fi fost cineva pentru miile de romani care abia isi duc existenta de pe o zi pe alta... As fi fost cineva pentru miile de invidiosi, pe care as fi avut "onoarea" sa ii am in preajma. Dar pentru mine? As fi fost cineva si pentru mine? Am incercat sa privesc un pic in viitor... M-am imaginat pe mine peste cativa ani si m-am ingrozit... am vazut un nimeni, un robot programat sa faca in fiecare zi aceleasi lucruri neplacute... pentru ca pur si simplu nu imi place meseria de avocat.

Nu am nimic cu avocatii, dar pur si simplu nu ma vad pe mine in aceasta postura... Chiar daca poate voi ramane un om obisnuit , cu un salariu modest... chiar daca poate ma voi gasi intre acele mii de persoane care isi duc viata de pe o zi pe alta, voi face ceea ce imi place. Si stiti ce? voi fi cineva! De fapt cred ca sunt cineva... Sunt cineva pentru mine si pentru cei care tin la mine si la care eu tin.

Nu ma intereseaza ca sunt nimeni pentru zecile, poate sutele de persoane pe care le intalnesc zilnic la cumparaturi, la restaurant, in club sau pur si simplu pe strada atata timp cat sunt cineva pentru mine si pentru acei cativa care ma cunosc cu adevarat. In fond ce rost are sa fiu cineva pentru cei care nu ma cunosc? Cum si-ar da ei seama ca sunt cineva? Ghidandu-se dupa asa-zise aparente?

Eu nu cred in aparente si nu mi-au placut niciodata oamenii care lasa loc de aparente... oamenii care fac ceva doar de ochii lumii. Spre exemplu, pana nu demult ieseam cu prietenii in unul dintre cele mai scumpe localuri din oras... Nu o faceam ca sa ma vada lumea ci pentru ca asa vroiam eu... Ma simteam bine acolo pana intr-o zi cand grupul meu s-a schimbat.

Am inceput sa ies cu alte persoane in diverse localuri printre care si acela... Am mai fost de cateva ori cu ei acolo... La un moment dat mi-am dat seama ca ceva nu e bine, ca ei ies acolo doar pentru a fi vazuti de restul lumii, or eu nu ma simteam bine stiind ca trei sferturi de restaurant se uita inspre masa mea si mai mult ca sigur vorbesc despre mine si cei cu care eram. Mult mai tarziu, privind in jurul meu, mi-am dat seama ca acela era de fapt un local de "fitze" nu numai pentru cei cu care ieseam eu atunci ci pentru majoritatea persoanelor care intrau acolo.

De atunci nu am mai fost acolo. Cat despre cei cu care ieseam si pe care am avut destul timp sa ii cunosc sunt cineva dar nu atunci cand incearca sa arate lumii ce nici macar ei nu cunosc... Sunt cineva si imi pare rau ca lor nu li se pare de ajuns. Pentru mine ei sunt cineva... dar numai in momentele in care fac ceea isi doresc pentru ei insisi, nu pentru ceilalti. Si sincer am preferat sa evit asemenea momente...

Eu de felul meu sunt o visator... Nu stiu cum se face dar familia mea este o familie in care domina pragmatismul. Toata lumea incearca sa ma convinga de faptul ca visele nu iti dau de mancare si nici nu ma fac cineva... Dar eu cred exact contrariul, adica faptul ca sunt cineva tocmai pentru ca am puterea de a crede in visele mele. Si stiu ca multe din ele se vor implini, asa cum de altfel unele s-au implinit deja. Sunt cineva! Si sunt mandra de cine sunt... Nu vreau ca cititnd, daca veti citi ceea ce am scris mai sus, sa o luati ca pe o lauda pe care mi-o aduc mie insami... NU! Dar am scris toate acestea in speranta ca, cei care vor citi vor intelege ca fiecare din noi poate fi cineva si ca trebuie sa ii gasim adevaratul sens al lui a fi cineva... Nu vreau nici ca cei de alta parere sa se simta jigniti in vreun fel. Repet, nu am avut nici intentia de a ma lauda pe mine si nici de a rani pe cineva... Dar pur si simplu aceasta este parerea mea... As vrea sa aflu, daca se poate si alte pareri...

Cine suntem cu adevarat?

In ziua de azi nimic nu ne mai pare imposibil. Daca ne straduim putin, putem fi tot ce ne dorim, putem ajunge pana la soare si inapoi,putem zbura, putem deveni stapanii Universului. Dar oare asta ne face fericiti?

De dimineata pana seara tarziu, alergam de colo pana colo, rezolvand treburi urgente, importante, zbatandu-ne, luptandu-ne, uneori dand ordine, tipand, straduindu-ne din rasputeri sa ne impunem, sa ne facem auziti, sa ni se recunoasca meritele. In drumul nostru spre glorie ne facem ca nu vedem ceea ce ramane in urma noastra, inchidem ochii si ignoram sufletele peste care calcam, zambetele pe care le ucidem, sperantele pe care le spulberam. Suntem cruzi si nemilosi, chiar daca ni se pare ca credem cu tarie in iubire, bunatate si altruism.

Intoarcem capul cand cineva are nevoie de-o privire, ne incruntam cand cineva are nevoie de un zambet, incrucisam bratele cand cineva are nevoie de o mangaiere, ne ferecam sufletul cand cineva are nevoie de iubire. Uitam sa mai visam si tot ceea ce ni se parea atat de minunat cand eram copii s-a pierdut sau sta incuiat atat de bine in coltisorul secret al sufletului nostru.

Unde a disparut dragostea de viata, de natura, de animale,de oameni?De ce banii si celebritatea ne-au intunecat gandirea?
De ce nu ne mai bucuram cand infloreste o floare, cand razele soarelui ne mangaie placut, cand vedem o buburuza sau un fluturas, cand ne surade un copil? De ce dam cu piciorul intr-un caine flamand care se gudura la picioarele noastre in loc sa il hranim si sa ii oferim alinare?

De ce pisoii mici si pufosi pe care nu demult ii adoram au devenit niste creaturi murdare si pline de purici?
Inchideti televizoarele si internetul, rupeti-va de munca de la birou, de acasa sau de oriunde si acordati-va cateva clipe doar pentru voi, cateva clipe in care sa va ganditi la lucrurile care conteaza cel mai mult in viata, la oamenii dragi din jurul vostru, la toate minunile care va inconjoara si pe care le-ati ignorat cu desavarsire.

Recititi o carte care va facea sa visati in copilarie, o carte care va dadea fiori si va facea sa credeti ca veti avea o viata minunata. Retraiti sentimentele de atunci, deschideti-va inima si daruiti cat mai multa dragoste fara sa asteptati sa primiti ceva in schimb. Doar prin faptul ca iubiti veti deveni mai buni si veti gasi fericirea care nu se ascunde in faima sau bani, ci doar in sufletele voastre...

Drum fara intoarcere...


Dimineata m-am trezit cu o stare ciudata. Nu-mi amintesc sa fi visat ceva azi-noapte... De fapt nici nu cred ca am dormit atat incat sa pot visa ceva si totusi ma simteam un pic diferit. Sa aiba ceva deosebit ziua de 1 octombrie? Nu cred... Dar ziua de 1 septembire 2006? Poate... O intrebare imi tortura sufetul: DE CE? Banal nu?

Cred ca in fiecare zi exista macar o persoana ca sa nu zic mii de persoane care isi pun aceasta intrebare... Poate ca sunt chiar in acelasi gand cu mine. Incerc sa ma intorc in acea noapte... sau macar cateva minute mai devreme pentru a intelege ce se intampla... Pas cu pas mă întorc în trecut. Am ajuns cativa ani mai devreme decat ma asteptam. Amintirile se prindeau în faţa mea într-un joc fără margini, o horă a destinului în mijlocul căreia mă găseam eu, dar nu eu cel din prezent ci copilul care în urmă cu mai bine de 3 ani păşea mîndru spre un viitor pentru care perfecţiunea părea prea puţin.

Dupa 15 ani mai mult sau mai putin fericiti... cu realizari si deziluzii am ajuns in sfarsit in fata celor mai frumosi ani, anii de liceu. Nu stiam ce ma asteapta dar nu am contestat nici-o clipa ca vor fi cei mai frumosi ani. M-am trezit deodata, credeam eu, in pielea unui om mare... Acum imi vine sa rad... Cat de copil eram atunci... Au trecut insa 3 ani, in care s-au intamplat atat de multe lucruri, unele frumoase, altele mai putin frumoase. Cat despre cele urate nici nu stiu daca au existat... Atat de mult au contat:)). Stiam ca anii de liceu sunt doar 4 dar undeva in adancul sufletului meu de copil inocent credeam ca nu se vor termina niciodata.

Mi se pare atat de mult. Acum stau fata in fata cu inceputul sfarsitului si imi vine sa fug... sa ma ascund intr-un loc in care sfarsitul liceului sa nu ma gaseasca niciodata ... int-un colt in care sa ma pot bucura de tot ceea ce , in fond, imi apartine... cel putin pentru moment... Intr-un buzunar mi-as lua prietenii,in altul familia si in suflet amintirile... Ar fi o viata perfecta.

Pacat insa ca perfectiunea nu exista. Dupa trei ani, mai mult sau mai putin de vis, am ajuns poate un om mare... si nu stiu de ce dar ma sperie gandul. Cand ma gandesc la clasa a XII a imi dau seama ca voi ramane doar cu amintirea anilor de liceu... Imi vine sa plang. Din pacate insa nu pot face nimic... Drumul vietii nu cunoaste cale de intoarcere... Sper doar ca anul acesta va fi unul de neuitat... De fapt a fost... Dar ar fi fost atat de bine daca nu era si ultimul.

Cat despre clipele confuze de dimineata... imi era greu sa inteleg DE CE sunt numai 4 ani... M-am imaginat la sfarsitul anului trecand prin fata liceului care nu va mai fi liceul meu, privind fereastra de la care am aruncat cu colegii un hamburger pe masina directorului si era cat pe ce sa ni se scada la toata clasa nota la purtare... Fereastra aceia se va inchide pentru mine ... si se va deschide pentru altii... Un lucru este insa cert : Directorul nu si-a mai parcat niciodata masina sub acea fereastra.:))

Poarta liceului sa inchis si ea iar eu am iesit triumfator... "un om mare". Stiu insa ca inauntru va ramane copilul din mine. Si banca mea va fi mereu tot a mea, si dulapul meu va fi mereu tot al meu, si fereastra aceia de la etajul I nu va lasa sa iasa amintirile care s-au imprimat deja pe si in peretii liceului... Stiu insa ca desi s-au terminat, anii acestia mi-au facut un cadou pe care nu il voi uita niciodata: prietenii, amintirile si chiar pe mine insami... pentru ca am ajuns ce mi-am dorit mereu sa ajung... CINEVA... si nu ma refer aici la faptul ca as fi fiu de presedinte sau cine stie ce celebritate... ci la faptul ca am ajuns CINEVA pentru mine insami si pentru cei care ma iubesc si pe care ii iubesc. Uneori asta e tot ce mai conteaza ...

Te-am pierdut...

Te-am pierdut acum cand in sfarsit am invatat sa te iubesc. Te-am avut in palma si ti-am dat drumul iar acum te caut acolo unde nu stiu de ce dar credeam ca te voi gasi mereu. M-am inselat. Ai plecat de mult si chiar daca te vad pe aceesi banca, langa acelasi gard te simt mult prea departe. Te-am pierdut si nu am facut nimic ca sa impiedic acest lucru. Poate ca am renuntat prea usor la momentele in care am fost fericita sau am plans alaturi de tine si am ajuns sa plang din nou pentru tine. As vrea poate sa ma intorc in trecut dar cum sa fac asta cand tu ai inchis toate usile.

Daca as fi stiut toate astea in urma cu cateva luni acum ar fi stat altfel lucrurile. Te iubesc... Cat am crezut in aceste cuvinte... si stiu ca si tu ai crezut. Si ce ma doare poate cel mai tare e ca inca mai cred in ele. Si continuu sa le rostesc dar nu mai este nimeni sa le asculte... Doar noaptea si cei patru pereti ai camerei in care ma ascud. De cine? Nici eu nu stiu. Astept in fiecare seara sa deschid usa, sa ma trezesc cu tine in fatza si sa imi spui ca totul a fost doar un cosmar. In acelasi timp sunt insa constient ca acest lucru nu se va intampla niciodata. Mi-am semnat singur sentinta... m-am autocondamnat sa traiesc un cosmar real din care nu ma poate trezi decat acela care nu o va face niciodata.

Stiu ca ma auzi si ma doare nepasarea ta... Scriu eseuri dupa care le ard la geam sperand ca vantul sa aduca la tine cenusa iar ea sa iti sopteasca suferinta mea... Dar in acelasi timp nu vreau nici mila ta. Vreau doar ceea ce as fi putut avea candva...

Cica... asta e viata ...

Cica asta e viata ...cica fiecare are un suflet unic dar cu toate astea toti suntem napastuiti sa fim cate doi...cica soarele rasare si apune in fiecare zi dar important e ceea ce se intampla in timpul dintre aceste doua momente, in clipa intermediara lor...cica fericirea adevarata nu exista si ca totul ar fi o mare amagire, o ascensiune inselatoare...cica azi vantul a batut mai mult decat ieri si sufletul s-a lasat influentat de el si a inchis ochii suplecandu-i-se lui...cica o frunza a cazut fara sa planga, fara s-o doara ca a lasat in urma tot ce a trait si simtit...

cica ochii au fost senini precum cerul, bucurandu-se de viata fara sa puna intrebari si fara sa gaseasca raspunsuri ...cica s-a nascut un om si oamenii din jur s-au bucurat atat de mult incat unii dintre ei au varsat o lacrima...cica un altul a murit si toti au fost tristi si indurerati dar ca unii au inceput sa rada cu gandul la ce faptura minunata a fost persoana aceea...cica azi m-a durut o vorba de-a ta la care nici nu ma asteptam si care m-a luat prin surprindere indepartandu-ma si mai tare de tine...cica e greu sa uitam trecutul, el cu momentele lui ireversibile ce ne-au daruit viata in sine, ce sunt pentru noi niste crampei cazute din soare...cica m-am gandit la copilarie, la chipul meu de pe-atunci, la gadurile si ideile copilului din mine si am simtit in mine unda unei lumi pierdute...

cica ma simt atat de schimbat dupa toti acesti ani care au trecut si ma intreb curios ce anume s-a petrecut in interiorul meu, de unde provin toate modificarile...cica as vrea sa descopar lumea, sa-i simt aroma ei in mine, s-o las sa ma atinga intr-un fel unic, s-o privesc ca si cum niciodata n-as mai fi vazut-o in vata mea, sa-mi fie stanca de pe care sa ma arunc...cica am idealuri care nu se pot implini in conditia mea reala, ca nu sunt in locul in care ar trebui sa fiu si nici persoana care ar trebui sa traiasca ceea ce eu visez, ceea ce eu gasesc implinirea mea ...

cica nu ma intereseaza oamenii, ca ma port urat cu ei si ca sentimentele lor ma lasa rece, cand eu ar trebui sa tin la aproapele meu, sa-l iau in brate si sa-l sarut... cica de cateva zile te-am uitat, in sfarsit gandul meu a tacut si inima mea a incetat sa mai bata pentru tine, ca totul a disparut asa cum a inceput, fara sa stiu, fara sa realizez prea bine ce se intampla...cica am ras mult cu prietenii, dragii mei prieteni ce ma fac sa ma simt atat de bine, in a caror prezenta pot sa-mi aud glasul si sa-i fac sa rada, vazandu-le pe chip o avalansa pe care eu am declansat-o ...

cica am vazut cum ningea peste sufletul meu cu fulgi mari si reci ce ma trezeau la realitate dar care totodata ma faceau sa ma simt ca intr-un basm netrait de nimeni, eu si ei, noi si nimicul...cica tu nu m-ai placut de fapt niciodata, m-ai considerat dintotdeuna un om obisnuit, fara nimic care sa-ti ofere in plus dar ai stat in preajma mea doar datorita circumstantelor, a hazardului ce nu te-a putut impiedica...cica nu va plange nimeni la moartea mea pentru ca nu va stii nici un om ca eu nu mai sunt, pentru ca doar cerul ma va vedea si doar pamantul ma va simtii...

cica mi s-a intamplat ceva aiurea, o faza tampita din care nu am stiut cum sa ies, in care nu m-am simtit deloc in largul meu si care m-a facut poate de rusine...cica cineva a auzit ca doi oameni si-au spus "te iubesc" si a intors capul spre ei sa-i vada, sa stie cine sunt ei si ce expresie au cand rostesc aceste cuvinte uluitoare, sa observe efectul ce-l vor avea cuvintele unul asupra celuilalt si s-a incruntat... cica o pasare a cantat la geamul meu si m-am simtit ca si cum mi-ar fi povestit ceva fermecat ce a avut loc intr-un alt timp indepartat, atat de indepartat incat m-am simtit strain de prezent, nepotrivita pentru aceasta lume, ma regasisem acolo...cica te-am vazut cand nici nu mai speram, cand imi pierdusem de tot credinta dar totul mi s-a dat peste cap cand ti-am zarit ochii si infatisarea ta, imaginea ce am simtit-o si am vazut-o ca fiind mereu prezenta in viata mea ...

cica imi vine sa plang de greutatea sufletului, de tristetea vremii, de depresia in care simt ca ma afund tot mai mult, de lanturile ce ma leaga, de batjocura in care ma scald, de melancolia amara ce m-a inundat ca pe un vas, transformandu-ma intr-o epava...cica oceanul e mai mic decat cugetul si in lungime si in adancime, ca tulburarea si necunoscutul lui ar fi ceva nesemnificativ pentru cuget, prea putin, prea ...cica te stiu de cand eram copii, cand ne tineam nevinovati de mana si mergeam sa vedem locuri noi si tu imi spuneai ceva frumos si eu radeam ca si cum mi-ai fi spus numele fericirii....cica as vrea sa fiu liber si singur, sa nu mai vad niciodata pe nimeni, sa fiu eu si natura, sa-i traiesc in profunzime fiecare nuanta pe care o poseda, s-o simt doar pe ea si nimic mai mult...

cica am nevoie de prezenta cuiva ca si cum acel cineva mi-ar furniza aerul, el si numai el sa-mi fie existenta pe pamant, sa ma mangaie si sa ma ia in brate, sa ma poarte cu el in lume si sa-mi arate partea din cer pe care eu nu o stiu...cica noaptea ma face sa ma simt diferit fata de zi si pastreaza special pentru mine sentimentele ei, vrea sa le impartasim impreuna, sa fim un singur element, sa traiesc eternitatea in ea caci eu n-as putea altfel...cica viata continua chiar de eu nu sunt pregatita pentru ea in acest moment, chiar de as vrea sa pun stop si sa ma ascund in locul cel mai intim al acestei lumi in speranta ca voi fi intr-o zi competent pentru mediul si conditile ei de desfasurare...

cica v-as vrea langa mine acum dar sunt totusi singur si ma gandesc ca voi toti poate va amintiti intr-un fel de mine, ca vedeti imaginea mea intr-un timp anume, pe care l-am petrecut impreuna, pe care l-am trait in acelasi taram...cica te-as lua de gat si ti-as spune vorbe dulci, te-as saruta pentru ceea ce esti, pentru ceea ce sunt dar mai ales pentru ceea ce suntem...cica ploaia cade peste chipul trecatorilor si toti reflecta la existenta lor si au lacrimi de fericire in suflet caci au avut ocazia sa traiasa experienta vietuirii si se gandesc ca divinitatea a facut parte din drumul lor pe-acest pamant si eu sunt alaturi de ei, simt ceea ce simt si ei si surad la gandul ca as vrea sa le fiu eu ploaia...cica totul se sfarseste la un moment dat, dar ca un singur lucru este sigur...

ca il iubesc pe Dumnezeu si ca intreaga-mi viata ii este dedicata!

PS Roxanei...

Pe margine...

Ma aflu din nou in fata prapastiei. Cu fiecare experienta ce imi tulbura in mod brutal viata, abisul in care ma cufund este mai intunecat, mai adanc. Ma simt impins violent de la spate de intamplarile existentei mele. Sunt multe si uscate pentru ca sangele lor l-au revarsat pe mine, mai ales in mine. Nu au autoritate fizica asupra mea, dar psihic ma domina.

Primesc ajutor din partea lor pentru a ma maltrata pe mine insami. Este o durere pe care la inceput o uram, dar odata cu trairile mizerabile care mi s-au agatat de minte, incep sa ador aceste torturi prin care imi scurg clipele seci ale " vietii" mele. Sa inteleg ca asta inseamna " a trai" ? ! Cu toata sinceritatea palida ce zace in mine, nu credeam ca ceea ce traiesc acum se poate numi viata...

Ma intreb, plin de confuzii: " Cat mai pot rezista asa? In ce moment sufletul si ratiunea, acum zapacite, vor exploda pentru a inceta sa isi urmeze cursul firesc, in special sanatos? " Privesc indiferent la scrumul unei tigari si observ, printr-o comparatie nepotrivita, ca in asa ceva s-a transformat ceea ce am indurat pana in prezent. Amintiri, chinuri vechi peste care se asaza scrumul unor suferinte recente. Bucuriile sunt pastrate totusi in mine. Dar, Dumnezeule! De ce nu mi le pot aminti? In ce colt umed le pastrez? ...

De aceea simt nevoia de a pluti in neant. El ma fascineaza pentru ca nu am nici o misiune aici, unde ar fi trebuit sa fie locul meu. Lumea mea are nevoie disperata de perfectiune... neantul mi-o ofera! Este singurul element care-mi ofera Totul, fara sa-mi ceara ceva in schimb. De ce sa ma mai agat cu toate puterile de viata, cand imi pot folosi energia facand Ceva? ! E ca si cum cel care urmeaza a fi spanzurat, se agata cu " speranta" de propria lui funie, zbatandu-se pentru a scapa...

Daca as fi vrut totusi sa traiesc, puteam face acest sacrificiu, cu conditia sa mi se scoata ochii pentru a nu mai vedea pe cei care sunt ingeri cu priviri demonice; sa-mi fie taiate urechile pentru a evita ascultarea vorbelor perfide, viclene in adevaratul inteles; sa mi se arda buzele pentru a nu mai rosti ceea ce zace in mine; sa-mi fie jupuita carnea pentru a nu mai fi atinsa de tradare. Si cel mai important, sufletul, sa fie smuls si folosit ca hrana pentru demoni. Numai asa as fi putut trai.

Dar nu pot... Incep sa cred ca unul dintre marile mele pacate a fost ca nu am incercat in nici un fel sa fiu fericit; ca nu am cautat nici o cale de iesire din acest intuneric. M-as fi considerat prea important daca as fi crezut ca sfarsitul meu insemna sfarsitul Universului. Nu?

Totul va continua fara mine. Nu? Natura intreaga va muri pentru a se renaste si fara prezenta mea... Vor fi ochi nenumarati care o vor privi captivati de magia ei puerila. Nu meritam sa particip la aceasta transformare divina fiindca nu as fi stiut sa ma bucur de ea.

Nici ingerul meu nu imi mai simte lipsa... Ar fi putut fi salvarea mea, dar din cauza ca nu am stiut sa-L pretuiesc, m-a parasit. Cu regret etern dupa Cel care mi-ar fi putut da viata, ma sting.Poate voi invoca totusi o forta nevazuta pentru a-L chema. Poate intr-o clipa, Il voi vedea venind pentru a ma insoti in neant.
Pana atunci EL se va afla in orice parte din mine...

Pentru "EL" !

Nu stiu cum sa incep; sunt foarte multe de spus, iar timpul nu-mi prea permite. Incep cu "mi-e dor", continuu cu "te ador" si inchei cu "te iubesc". Vreau sa stii ca imi lipsesti enorm acum. Dar oare ce va fi mai tarziu? Oare voi mai fi fericit vreodata?

Oare voi mai rezista mult departe de tine? Nu stiu, nu cred... Tot ce stiu este ca, daca cineva m-ar pune sa aleg o persoana alaturi de care sa-mi gasesc fericirea, tu ai fi acea persoana, cu toate ca acum catva timp in urma mi-ai omorat sufletul.

Nu stiu cum ai reusit sa-mi furi inima; nici macar nu am observat cand mi-ai luat-o, dar acum m-am trezit fara ea. Nu vreau sa crezi ca-ti reprosez ceva. Nu. Pentru ca locul inimii mele e in inima ta, chiar daca acum esti mai departe ca niciodata. Cum as putea oare descrie in cuvinte tot ceea ce simt pentru tine acum? Nu s-au inventat inca acele cuvinte...

Dar totusi, incerc: Te iubesc cu fiecare fibra din timp, si abia astept sa te revad, sa te mangai, sa te sarut, si sa te strang iar in brate, chiar daca imi fac rau. Insa nu stiu daca voi mai avea vreodata aceasta sansa. Stiu ca tu nu ma iubesti, stiu ca nu tii la mine si ca nu ai tinut niciodata, dar te rog sa nu ma uiti..E singurul lucru pe care ti-l cer; pe care ti-l mai pot cere.

Inchid ochii, si incerc sa-mi imaginez ca esti langa mine acum. Dar e un vis prea scump. Tu pentru mine esti un vis, iar visele se destrama; si tu, ca orice vis, te vei destrama si vei disparea usor..Dar poate ca nu mai conteaza nimic acum..poate ca nu mai conteaza nici ca eu te iubesc, si ca as face orice pentru tine.

Ceea ce nu inteleg eu, este ca, de ce in viata nu poti alege iubirea, dar fara suferinta? Sau, ziua fara noapte, sau.. viata fara moarte? Nu stiu, e o lege a universului.. Orice imbratisare inseamna o singura despartire; dar nu credeam ca atat de repede...

Pentru mine reprezinta foarte mult aceste randuri pentru ca pot sa spun tot ceea ce simt si cum ma simt. Pana acum, de fiecare data cand vorbeam la telefon, iti spuneam ca sunt bine, ca sunt fericit; dar nu e deloc asa. Am mintit... Astazi, vreau sa ma descarc aici. Sa stii ca nu mi-e deloc usor fara tine. Mi-e foarte greu. Mai greu decat mi-as fi putut imagina vreodata.

Mi-am dat seama ca nu pot trai fara tine, cu toate ca, am invatat deja. Oricum, nu as fi in stare sa-ti trimit aceasta scrisoare. Nu stiu de ce, dar poate pentru ca nu vreau sa te fac sa-ti aduci aminte de mine.

E o nebunie curata sa vreau si sa nu pot sa te ating ! Cred ca, daca te-as vedea acum, as muri de fericire. Cand voi avea oare sansa sa iti spun toate astea in fata? Nici sa visez nu mai indraznesc, pentru ca atunci cand visez, ma doare..

Inchid ochii din nou, si te simt alaturi, si mi-e frica de viata, de viitor, de necunoscut, pentru ca tu nu vei fi langa mine. In Aprilie 2006, viata mi-a facut cel mai minunat cadou pe care-l puteam primi vreodata: mi te-a daruit pe tine. Dar nu inteleg de ce mi te-a luat atat de repede...

Lacrimile imi mangaie obrazul neincetat, si nici macar ele nu imi pot alina durerea pe care o simt. De ce viata e uneori asa nedreapta? Cu ce am gresit? Ce pacate platesc?

Totul a trecut atat de repede...iar timpul care trece imi sfasie sufletul si inima. Parca a fost un vis, o zi, o noapte; atat de repede a trecut......Pacat ca au fost doar minciuni si vorbe aruncate-n vant. Pacat ca tu nu stii cum e sa iubesti.

Dar totusi..cum sa iti multumesc pentru toate clipele de fericire, chiar daca au fost putine? Cum sa iti mai arat cat te iubesc de mult, fara sa folosesc cuvintele? De cate ori am incercat sa fac un pas spre fericire, am cazut.. Am cazut in abis incercand sa te caut, sa te regasesc..dar tu ai vrut sa fii pierdut.

Plang acum; mi s-au impaienjenit ochii de lacrimi, dar voi continua sa scriu. Sau...mai bine inchei aici..Sa stii ca iubesc fiecare particica din tine, iar fiecare particica din mine ma doare pentru ca nu-mi esti aproape...Sa nu uiti ca tu esti tot ce mi-am dorit in viata...Te ador...Mii de pupici.

"Nu am incetat niciodata sa te iubesc; am invatat doar cum sa traiesc fara tine."

PS.Daca va intrebati cine este EL , regret sa va dezamagesc dar nu spun tocmai pentru ca este EL, pt. ca era EL...

Sentimente....

Ce ironie amara salasluieste in gandul ca ma simt aruncat si parasit in aceasta lume a usilor inchise... Exista posibilitatea ca cel care mi-a scris destinul pe o foaie subtire de calc sa fi ajuns la paroxism, vazand cum ma tarasc, slabit de puteri...

Cu toate acestea, incerc sa-mi adun energia sterila pe care am capatat-o, pentru a-mi descoperi un loc... doar al meu. Sovaiala si nesiguranta se intalnesc la orice pas, la orice suflare... dar incerc. Ma lovesc si sunt lovit... ce daca?... eu continui. Tot ce mi-a ramas in suflet este un firicel nisipos de speranta. Oare mai am nevoie de altceva, cand lumea poseda orice, in afara de sentimente?

Acesta este motivul pentru care Ei nu ma inteleg si incep sa arunce cu pietre in mine sau, mai rau, sa ma compatimeasca, sa-mi arate odioasa mila, ca si cum as fi ultima fiinta de pe Pamant aflata intr-o asemenea stare...
Ei sustin, incarcati cu fatarnicie si mandrie sfidatoare, ca au invins problemele vietii( oare prin superficialitate? ) si se considera suveranii mei. Chiar nu mai am dreptul sa-mi stapanesc sau sa-mi descatusez propriile simtiri?

Impins de un impuls inocent, sesizez, apropiindu-ma de chipul lor desfranat, ca nu sunt altceva decat Oameni, care poarta masca lui Dumnezeu... Inlaturand aparenta inselatoare, observ figuri anemice, sterse, obosite, cu ochi inexpresivi si stinsi, cu gura incarcata de vorbe murdare... Cata vulnerabilitate... Acum notez diferenta... aceste fiinte nu gasesc ceva prin care sa se defineasca, fiind cutremurate la gandul ca, privindu-se in oglinda, nu vor zari altceva decat o masa confuza, diforma de mediocritate... De aceea dainuie invidia.

Eu, uitandu-ma in oglinda care infatiseaza adevarul incoruptibil, descopar scene retrospective, bijuterii ale ultimilor ani de viata. Sunt convins ca, in locul unei imagini in care apare o fiinta stearsa, s-a format un alter-eu. Am devenit mai puternic, mai greu de influentat, cu principii solide, nascute pe baza unor argumente credibile. Ce lupta crancena se duce atunci cand incerci sa te cunosti! Se incearca sentimente noi, se traiesc evenimente neasteptate. Dar ce alinare cunoaste sufletul cand se afla pe El insusi!

Incetul cu incetul, ajungi sa te definesti prin starile tale, prin suferintele tale, dupa modul in care traiesti... Aud o voce stramba intrebandu-ma:
" Este posibil ca, de la o varsta frageda, sa simti ca, daca te-ai sfarsi, nu ai regreta cele intamplate? Este posibil sa te incluzi intr-o multime eterna in care sa ai, cu siguranta, un cuvant de spus, dar sa te simti total absent de ceea ce se intampla in jurul tau?... "

Ii raspund prin alte intrebari, sperand ca va medita asupra (ne)rezolvarii:
" De ce cauti sa fii inconjurat de extreme incapabile sa intuiasca unele manifestari din interior si nu incerci sa te afli langa cei care te pot intelege? De ce lumea este dominata de ipocrizie, pretinzand ca te sustine si ca stie ce ti se ascunde in metafizicul translucid, cand tot ceea ce face este sa te sufoce cu propria ta viata? "
Nu le pot oferi decat putina speranta... apoi, departandu-ma de patetismul lor, imi continui singur drumul spre o consolidare cat mai puternica a propriei persoane...

Preambul la paradox ...

Eu sunt cel ce cauta moarte, cel ce o simte si indeplineste rolul pestelui sanitar dintr-un acvariu planetar.
Nimeni nu ma cunoaste dar eu ii recunosc pe cei ce au nevoie de mine. Povestea mea e simpla si lipsita de suspans. In decursul anilor mi-a trecut exalaterea tineretii, am trecut peste sentimentul de rutina al maturitatii, peste blazarea senectutii si peste moartea si starea de planta a apusului vietii unui om normal.

Am reusit fara efort sa-mi indeplinesc lucrarea pe care o am de facut, de care nu ma mai plang sau caruia nu-i mai reprosez esecurile vietii cotidiene. Ti-ai pus vreodata intrebarea: daca lumea s-ar sfarsi instantaneu, daca noi am inceta sa mai existam in urmatoarea secunda, ce s-ar intampla dupa aceea? Nu te-ai gandit niciodata pentru ca nu te intereseaza, dar acum ti-am trezit interesul.

Ei bine raspunsul il traiesti acum. Lumea continua sa existe din inertie. Lumea s-a sfarsit acum vreo doua mii de ani cand un anume individ a lovit cu un sarut pe cel ce venea sa ne salveze. In secunda urmatoare, pentru cateva clipe lumina a palpait pe cer si totul s-a afundat in intuneric. Tot ce vezi acum in jurul tau nu mai exista de mult. E imaginea unei lumi de mult apuse, care continua sa moara, din inertie. Bineinteles ca totul e doar o elucubratie a unei minti cu prea multa imaginatie, dar ce-ar fi daca?

Sa revenim la problema ta si la intrebarile tale. Nu incerc sa-ti vand nici periute de dinti si nici leacuri impotriva imbatranirii si nici ascensoare care sa te ridice la salvarea promisa. Pentru ca esti deja mort. Si daca inca nu esti, nu te bucura, pana vei ajunge la sfarsitul acestei povesti, vei fi. Deci nu sunt ce-l ce-ti bate in usa si te implora sa cumperi ceva, sunt cel ce strange in urma ta gunoiul pe care il lasi zi de zi, cu fiecare fir de par care-ti cade, cu fiecare idee de crima ce-ti traverseaza zilnic mintea. Eu suport toate astea si nu mi-e deloc greu.

Intr-un roman de succes, autorul isi omoara pe rand personajele. Ei bine, asta nu-i o carte de succes, eu nu-mi omor personajele, pentru ca personajul principal esti tu, si esti de mult mort. Si nu te-am omorat eu, ci ai placerea de suicid pe care o simt doar adolscentii cu esecuri in dragoste, cei ce sar in gol sperand ca odata cu impactul sa se trezeasca dintr-un cosmar si s-o ia de la capat. De ce iti place sa citesti? Ai placerea bolnava de a supravietui esecurilor altora si de a te trezi a doua zi dimineata cu pofta de munca? Sau exprimi cliseul exploratorului, a celui care-si cumpara masina de teren si ceas subacvatic cu toate ca nu iese niciodata din oras si nu stie sa inoate.

Te pregatesti pentru ce e mai rau? Continua sa asculti, pentru ca eu continui sa vorbesc. Nu interpreta tonul meu ca fiind agresiv, pentru ca agresivitatea e doar in mintea ta. Eu sunt doar pestele sanitar ce strange in urma ta, cel ce mananca deseurile si sunt mandru cu munca mea. Doar ca a devenit mai plictisitoare odata cu trecerea timpului. Oamenii au cazut, s-au ridicat, dar sa nu crezi niciodata in happy-end. Nici un end nu e happy pentru ca e end, in fond, iar happy n-are end. Deci e un paradox. Dar toate astea iti intretin functiile vitale, iti fac creierul sa functioneze si pupilele sa se dilate de placere. Mintea creeaza, trupul sufera.

Tot ce am spus pana acum ti s-a scurs prin fata ochilor cu viteza, dar gandul iti e intepenit, pentru vorbele mele goale ti-au paralizat cortexul si functia intelegerii, ti-au blocat vointa proprie si ti-au inoculat o noua logica, al treilea ochi. Ceilalti doi se zbat sa-l acopere cu spancenele groase ale experientei tale de viata care-ti spune ca nimic nu e adevarat decat ceea ce vezi tu binocular.

Mai uita-te odata! Samburele neincrederii in tine creste, asa cum zapada tot apa e, doar ca are alta consistenta si forma. Nu te-am convins inca de nimic, pentru ca nu ti-am transmis inca nimic important, dar placerea vine ascultand, iar la mine neplacerile vin vorbind. E vreo diferenta intre noi? Da. La sfarsitul intrevederii noastre vei avea raspunsul pe care-l cauti.

Daca ai rabdare, stai. Daca nu, ridica-te si iesi. Oricum ar fi, vei ajunge la un sfarsit, dar s-ar putea sa nu intelegi nimic, daca întelegi ce vreau sa spun. A, si apropo, zgomotele pe care le auzi nu vor decât să-ti distragă atenţia. Nu le da atenţie!

Agonizeaza! Iti face bine. Te ajuta sa te tavalesti pe jos, sa zgarii podeaua pana iti intra sub unghii aschii infecte ce te ajuta sa mori incet. Bacteriile sunt singurii tai prieteni acum. Ei te iubesc atat de mult incat iti vor devora carnea incet. Iti poti apoi privi mana cangrenizata si te vei minuna ce poate face natura pentru tine. Te ajuta sa te intorci de unde ai venit. De fapt simti durerea in creier, dar el pentru a se declina de orice fel de responsabilitate a actiunilor sale ti-o trimite inapoi in capilarele degetelor.

Taie-ti un picior. Cortexul tau pervers va suferi pentru gandurile sale? Nu. Vei lesina de durere. Te vei incovoia de durere si vei lesina iarasai. Piciorul tau va suferi. Creierul va rade peste patru zile la gandul ca el n-are nimic. Nu e decat o bestie sadica.

Intihde-te pe jos. Inspira praful si mirosul greu. Aerul pur sta inert undeva la tavan, dar tu esti acum trantit la pamant. Iti poti umple plamanii cu oxigen pur, dar preferi mirosurile cu nuante. Aerul filtrat nu are gust. Mirosul de noroi il simti insa, si te face mult mai fericit. Iti aduce aminte de ploaie. De toamna, de soarele galben, de gustul de struguri copti. Ai deja sentimente mai bune. Incepi sa-ti amintesti de cum erai. Amintirile neplacute fac parte din tine si le iubesti, asa cum iubesti noroiul tau.

Te gandesti ca tot ce ti se intampla are un motiv. Citeste-mi pe buze si inspira aerul ce-mi iese din plamani, pentru a intelege odata: Motive nu exista! Nu vei gasi nici un motiv, asa cum rosu nu conteaza pentru un orb. El nu se poate bucura de culoarea ce-I strabate venele sau de albul dintilor sai. Intelegi? Banuiesc ca nu. Nici nu trebuie. Zaci acolo! Nu vrei sa te ridici. Cimentul iti ofera o racoare placuta. Stai chircit si te intrebi daca asta e sfarsitul. Te asigur ca nu.

Te-ai izbit degeaba cu fruntea de perete pana ti-ai pierdut cunostintiinta. Degeaba gusti sangele ce ti-a inundat gura. Acum e cleios. Nu mai e cald si gustos ca-n prima clipa. Acum sta lipit de cerul gurii si incerci in zadar sa-ti scoti din cap ideea ca esti doar o punga plina de mizerie. Caderea are farmecul ei. Iti da impresia falsa a zborului. Caderea…. Mai stai o clipa nemiscat. Odihneste-te. Te asteapta un gand pervers de neimplinire.

Nu poti inca muri. Ai ajuns la capatul puterilor, te-ai izbit nu numai de sol, dar si de zidul invizibil al propriei neputinte. Ai vrea sa nu mai existi, dar nu asta e scopul tau. Te intrebi care e?! E bine ca te intrebi, dar mai intai ridica-te. Stai drept ca o fiinta umana ce te consideri. Pozitia de avorton chircit, lipit pe ciment nu ti se potriveste. Nu simt mila pentru cadavre. Ai o menire acum. Una singura. Aceea de a te ridica si de a-ti indrepta spatele. De a scuipa afara sangele transformat in venin ce-ti tapeteaza limba si de a clipi. De a-ti sterge gandul de neputinta.. Nu poti muri, chiar daca ti-o doresti.

Prea gandesti totul in alb si negru. Viata sau moarte. Nu mai gandi bipolar. Nu exista doar plus si minus, lumina sau intuneric. Asa le vezi tu din dorinta de a fi totul clar. De a apuca la dreapta sau la stanga. Iti construiesti singur drumuri false. Uiti cine esti pentru ca esti educat sa alegi. Bine sau rau. Fa un pas. Fii bun. Stai pe loc. Esti rau. Dar intre un pas si celalalt moare cate putin din tine. Intre doua respiratii devii mai livid. Mai inchis. Mai violaceeu. Am dreptate? Bineinteles ca nu. Te consideri infailibil si dai vina pe ghinion. Daca ti-as spune ca esti Dumnezeu mi-ai rade in nas. Dar daca te-as intreba cum arata diavolul mi-ai zambi. Deja te gandesti ca ai putea fi chiar tu unul. Poti fi cel mai mare cosmar al omenirii dar nu poti sa-mi spui ce culoare are un zambet. De ce? Dormi? Am sa te trezesc, stai linistit. De fiecare data cand astepti lovitura, arsura, muscatura, am sa te scutur si am sa te intreb ce cauti de fapt. N-am sa te las sa suferi. Vei dori asta pentru a-ti reaminti ca esti viu, pentru a fi implinit cu partile tale negative si pozitive. Cu iyng si yang. Pentru a gandi bipolar. Pentru a vedea rascrucile tale idioate. Te voi face sa-ti doresti sa fii rau pentru a vedea cum e sa fi bun. Dar voi fi de neinduplecat. Vei fi doar bun. Doar asta iti doresti, nu?

Deja ma implori intr-un gand nerostit sa dispar cu dorinta mea de a te face perfect. Ti-e frica. Ti-e teama sa vezi cine esti pentru ca deja o stii. Stii cum e sa-ti circule sangele in vene de sase ori mai rapid, cum inima sa-ti pulseze ca un motor turat sau muschii sa ti se contracte la cel mai mic sentiment. Vorbim de sentimente? Sunt doar reactii chimice ce deriva in efecte fizice. Te indragostesti de tine si apoi de altcineva. Nu poti iubi fara sa te iubesti, fara sa-ti inalti calitatile deasupra defectelor. Accepta ca esti defect in esenta. Stiu ca ti-e frica dar eu nu urmaresc decat salvarea ta. Poate nu vrei sa fi salvat. Atunci imi pare rau pentru tine. Te voi trece in caietul meu de victime. Nu stiu cum te cheama dar nici nu conteaza. Nimeni nu te va comemora. Pentru ca victimele n-am nume decat pentru urmatoarele victime. Pentru cei ce pland dupa o victima.

Eroii traiesc vesnic. Nu te gandi cum e. Nu vei stii. Nu simt nimic pentru tine doar la gandul ca esti inert. Simt mai mult pentru o adiere racoroasa care-mi mangaie fruntea intr-o zi de vara decat pentru un trup golit ce zace rece pe podea mult mai cald decat el. Degeaba plangi. Strage-ti lacrimile in causul palmelor si satura-te cu ele intr-un desert, pentru ca asta esti. Un desert. Sau nici macar atat. Desertul are demnitatea de a nu plange. Nu se vaicareste dupa un strop de ploaie.

A inventat propria stare de a fi. A construit conceptul de desert, de lucru indestructibil. Tu cum te numesti? Om? Continua sa gandesti bipolar. In alb si negru, stanga sau dreapta, rece si cald. Esti o bucata de carne veche. Inchide ochii si gandeste-te. Mai poti dormi putin. Daca nu te-as izbi de peretii propriei tale damnari, probabil te-ai considera un om cu viitorul in fata. Hai sa recunoastem. Te-ai gandit de multe ori la asta. Ti-a placut sa joci. Te crezi imbatabil in baletul tau in fata unei audiente imaginare. Dar, hai sa-ti spun un secret. Esti un actor bun, problema e ca esti singurul tau spectator.

Aplauda-te. Ceilalti doar te critica. Spui ca toti sunt impotriva ta. Ei bine, sunt. Te simt. Iti respira neincrederea, te vad dezgolit, fara haina pe care statul de pseudo-vedeta ti-l ofera. Agonizeaza! Asta nu te face decat sa apreciezi primul mar pe care-l vei manca, primul ziar plin de rahat pe care-l vei citi, mirosul manusilor tale de piele sau gustul de pizza cu ardei iute. Vei aprecia o batista alba atunci cand ii vei simti luciul de matase sau gustul cafelei de dimineata. Dar stii… toate astea sunt alte iluzii… Vei agoniza iarasi dupa aia. Vei dori mai mult. E parte din fiinta ta sa-ti doresti propria moarte. Propriul “a nu fi”, pentru deja crezi ca le stii pe toate. Ma intrebi acum care-I raspunsul la toate. Ei bine, dragul meu, nu-l stiu. Nu-l stiu pentru ca el inca nu exista. Nu l-am dat. Dar asta nu ma face sa agonizez langa tine, nu ma a face sa te asimilez ca fiind prietenul meu intr-u suferinta, pentru ca eu nu sufar. Nu-mi doresc decat un lucru. Nu doresc. Pune intrebarea la care eu sa nu pot raspunde. Fa mutarea la care eu sa nu pot riposta. Ma folosesc de tine. Esti asemeni unei gazde pentru un parazit. Dar nu uita ca eu iti furnizez aerul pe care-l inspiri si sunt singura ta cheie pentru o usa inchisa pe dinauntru. Eu sunt tu.

Cand vei deschide ochii nu vei mai vedea nimic. Pentru ca nimicul te inconjoara. Dai forma unor dorinte care nu-ti apartin. Asimilezi. Ti-e foame. Creezi pentru a devora. Taie-ti o dorinta si hraneste-te. Ia un mar din pom. Vei avea cunoasterea adevarului. Risti fericirea eterna pentru un mar, care nici macar nu-ti va potoli foamea? Nu esti intr-adevar fericit atunci. Fericirea nu inseamna foame, nu inseamna dorinta. Te gandesti iarasi la moarte. La non-existenta. Vrei sa scapi de chinul intrebarilor. Inca nu vrei sa deschizi ochii sa vezi lipsa din jurul tau. Absenta. Crezi ca existi si totul in jurul tau trebuie sa existe cu suportul unui motiv pe care sa-l oferi.

Te crezi Dumnezeu? Poate ca esti. Atunci elibereaza-te! O poti face. Dar simti ca un adevarat martir trebuie sa sufere. Asocierea asta e in defavoarea ta. Crezi ca rastignindu-te te vei mantui? Exista un bici mult mai dureros decat coroana de spini. Tu nu esti decat un sinucigas ordinar. Moartea nu te va scoate din suferinta, crede-ma. Si nici suferinta nu duce la moarte. Ea are alt scop. Dar ti-l voi spune mai tarziu. Ridica-te si vorbeste. Pune intrebarea la care nu-ti pot raspunde. Zambeste-mi. Sunt singurul care nu te-a parasit.

Nu te intreba cine sunt. Gandeste-te cine esti tu. Apoi vei intelege cine sunt eu. Deocamdata sunt cel ce te ucide pentru a te reinvia. Nu ma privi asa. Nu-ti vei cumpara imunitatea. Va trebui sa devii ceea ce esti, nu ceea ce stii.
Stiu ca ai citit frazele de cate doua ori pentru a le intelege. Le-ai inteles de prima data, dar nu crezi ceea ce vezi...

Tristeti de toamna...

Cum pot sterge durerea ce imi picura in suflet ca o otrava care ma omoara incetul cu incetul fara a lasa urme? Cum pot schimba destinul necrutator care m-a schimbat definitiv dintr-un copil inocent intr-un barbat ce tanjeste la anii copilariei, cand ar fi trebuit doar sa se joace fara griji? Cum pot spera la vremuri mai bune, cand am avut parte doar de suferinta fara rost?

Durerea ce nu-mi da pace sa traiesc, ma face sa urlu si nu pot... Caci atunci as incepe sa daram tot ce prind in maini. Sper, si totusi mi-e teama sa sper, ca vor veni si vremuri insorite, cand voi rade fara nici o urma de neliniste. Perspectiva este insa sumbra...

Sunt o fiinta atat de vesela si in strafund atat de trista. Si nu cred ca este cineva care sa ma inteleaga. De ce? Nici eu nu stiu. Poate lumea ma vede superficial, dar gandurile mele sunt mai profunde decat las sa se observe.


Cine s-ar gandi ca imi pun intrebari existentiale, cand sunt ca un copil ce se bucura de lucruri marunte, cum ar fi sa mananc pepene sau inghetata, sa ma plimb in natura si sa ascult muzica tacerii, a linistii depline? Banuiesc, ...ca nimeni.Toti ma vad ca pe o alintatura(sau doar ca pe-o jucarie sexuala) care nu e in stare sa se concentreze asupra unor probleme importante si care nu sufera niciodata.

NU E ASA! Sufar adesea, traiesc cu fiecare fibra a fiintei mele si sunt deosebit de ingrijorat in privinta unor probleme importante, dar nu-mi place sa se vada. Imi place sa iau viata in ras, caci altfel as izbucni intr-o criza de plans din care nu stiu cand m-as mai opri.

Cine imi poate intelege durerea?
Exista cineva oare?


PS. Nu va impacientati, e doar o mica criza, si nu am de gand sa iau prozac!!!A venit toamna...

I love ...

I love nature (flowers, mountains, sea, snow, waves, forest) and i am crazy about sports (skating,ski,fitness,swimming). I love foreign languages as portughese, spanish, hungarian and of course english.I love all...but i hate myself....why? Because nobody loves me......

Maybe God wants us to meet a few wrong people before meeting the right one so that when we finally meet the right person, we will know how to be grateful for them; but i met so manny wrong people that i lost my faith, my healt, my head, myself...

You can fall from the sky, You can fall from a tree, But the best way to fall,Is in love with me...

I need a men who can apreciate this things. Is there somebody like that? I will wait for an answer... or read the next text....

You can call me a sinner
And you can call me a saint
Celebrate me for who I am
Dislike me for what I ain’t
Put me up on a pedestal
Or drag me down in the dirt
Sticks and stones will break my bones
But your names will never hurt

I’ll be the garden, you’ll be the snake
All of my fruit is yours to take
Better the devil that you know
Your love for me will grow

Because..
This is who I am
You can like it or not
You can love me or leave me
Cause I’m never gonna stop, no no...

To me, you are still nothing more than a little boy
who is just like a hundred thousand other little boys
And I have no need of you. And you, on your part, have no need of me
To you, I am nothing more than a boy like a hundred thousand other boys
But if you tame me, then we shall need each other
To me, you will be unique in all the world
To you, I shall be unique in all the world...


PS. Ca sa vezi ca si toamna e buna la ceva...

Ne jucam sau ne iubim ?



Jocul de-a indiferenta iti poate aduce la picioare orice femeie/barbat. Ce faci cand nu iti doresti orice femeie/barbat?

Este demonstrat empiric ca avem tendinta de a ni se pune pata pe acele persoane care nu prea dau doi bani pe noi{la mine e ceva cred instinctual chiar}. Iar aceste situatii ating cote alarmante atunci cand persoana tratata cu indiferenta apartine aceluiasi sex.

Daca ar fi sa treci in revista cuceririle tale vei observa probabil ca fostele/fostii care te-au sunat mult timp dupa ce le/i-ai parasit sunt cele/cei carora le-ai servit o doza bine proprtionata de indiferenta. Adevarul este ca nici nu prea iti placeau, asa ca nu a trebuit sa te prefaci.

Rezultatul indiferentei poate fi obsesia sau o stare care face tranzitia pana la dependenta. Domnisoara/domnul pe care nu prea o/il suni se va simti tot mai atras/a de tine din cauza ca ii arati ca nu prea simti nimic pentru el/ea. Va face pe ala negru in patru sa iti demonstreze ca merita iubit/a, iar tu nesimtitorul nu ii vei aprecia iubirea. Desi metoda pare a fi viabila, ea nu este recomandata intr-o relatie “serioasa”.Acum depinde ce intelege fiecare prin relatie “serioasa”!

Jocurile adolescentine gen “te sun peste trei zile si ne vedem peste cinci” nu isi au rostul intr-o relatie normala, insa recunosc ca din pacate am norocul doar de genul asta de "jocuri" si tind sa cred chiar ca nu exista barbati gay seriosi... In primul rand, este dificil sa te prefaci ca nu iti pasa atunci cand deja iti pasa prea mult.Dar si daca iti pasa prea mult si nu poti ascunde faptul acesta , risti sa te trateze ca si cand ar putea sa te aiba oricand si nu mai e interesat/a la fel de mult si asta iar nu e bine.

In al doilea rand, daca l/ai prins/o deja in mreje, scopul tau este(sau ar trebui sa fie) sa ii oferi siguranta, sa il/o ajuti sa aiba incredere in tine, sa il/o faci sa se deschida.

Indiferenta te poate ajuta sa il/o joci pe degete, dar nu te poate ajuta sa il/o ai. La un moment dat se va satura de jocurile tale si fie te va lasa cu ochii in soare, fie va decide ca e timpul sa se intoarca roata.

Nu exista scenarii probate care sa te ajute sa iti cuceresti jumatatea, asa ca nu le cauta. Fa intotdeauna ce simti necesar. Si daca o voce interioara iti sopteste ca isi va bate joc de tine, daca ii arati cat de mult tii la el/ea, observa-ti atent prietenul/a. Deschide ochii, destupa-ti urechile si iti vei da seama daca te vrea cu adevarat sau doar se joaca.

Daca simti nevoia sa mai copilaresti, fugi la joaca. Daca din contra te-ai maturizat, ofera-i siguranta de care are nevoie si vei primi inapoi inzecit.

Evident totul teoretic are aplicabilitate si pe hartie da rezultate, dar ce pierzi daca incerci? Timpul trece oricum si de ce sa nu incerci sa faci in asa fel incat sa treaca in favoarea si nu defavoarea ta !

Friday, October 13, 2006

E toamna ...

Toamna s-a asezat peste toate razvratirile mele.Pacea ruginita a unei naturi ingaduitoare mi-a mintit de mine,cel plecat putin pe plajele pasiunilor estivale.Pentru fiecare varsta si pentru fiecare temperament,toamna inseamna altceva.

Racoarea toamnei mi-a readus (daca plecase cumva...) contemplatiile cu sambure filosofic.Incep sa meditez la timpul care a trecut,la timpul care a mai ramas.Cine stie cat a mai ramas?...

Oamenii se indragostesc toamna.Clipocitul frunzei bezmetice,care sta sa alunece pe asfalt,are un efect afrodiciac.Oamenii singuri descopera ca in jurul lor sunt numai oameni indragostiti.Indragostitii observa - probabil - ca pretutindeni sunt oameni singuri.

Mai mult ca oricand,toamna devin mai atent la incapatanarile mele,la greselile mele care mi-au permis sa fiu "liber".Unii spun ca toamnele sunt triste,dar ele vorbesc prea mult ca sa fie dezolante.Vocea toamnei declanseaza idei care ma mobilizeaza,care ma invata sa-mi iau viata de la capat.Dincolo de ariditatea verilor,toamnele au acea blandete a bunicii : desueta,dar irezistibila.

Mereu uit ca vine toamna...Poate ca acest e-mail vrea sa-ti reaminteasca si tie acest lucru.Dar,ne trezim intr-o zi ca palesc pomii,ca avem acel "nu stiu" sfredelitor in suflet,ca vrem ceva si pe cineva,ca viata trebuie renovata.

Toamnele sunt o senectute a anilor.Paradoxal,sunt cel mai frumos inceput.Toamna apare dintr-o data,o adulmeci intr-o zi de septembrie cand realizezi cat de mult nu te-ai mai intrebat in ce zi sau luna esti.

Este octombrie si toamna miroase intr-un fel inconfundabil,ca un pat nuptial,ca un strugure,ca o tentatie...


Acelasi Eduard

Incercarea de a fi ...

Sunt momente in viata noastra in care trebuie sa punem un “falnic” si maret punct. Fie ca e vorba de jobul actual sau de relatia cu partenerul tau, intreaga actiune, de cand ai luat penelul si pana cand chiar ai desenat acel “punct”, totul este trait cu o intensitate maxima. DE CE? In fond totul este simplu, ceva nu merge, trebuie intrerupt, si gata. Dar nu… trebuie sa intervina intotdeauna constiinta, implicatiile ulterioare “punctului” si evident, amaratul de suflet, martor la toate, esecuri, realizari, dezamagiri si impliniri.

Suntem toti, asa cum spunea Ionel Teodoreanu, niste „rani fericite”, niciodata cicatrizate, si totusi inconstient de fericite. Si hai sa recunoastem odata, parca niciodata nu ne simtim mai vii, nu ne constientizam mai profund fiinta ca atunci cand suferim; hidos sentiment, si probabil ca aici intervine atractia grotescului, caci plangem nopti intregi, slabim 5 kg/ saptamana, adormim cu dorinta ca ziua de maine sa nu mai apara pentru ca durerea noastra sa nu se trezeasca odata cu constiinta, devenim o povara pentru familie, prieteni si pentru noi insine, si totusi, peste ani zambim amintirii celui care candva ne dezumaniza fiinta, conducand-o spre regnul vecin.

Ulterior ne permitem chiar o iesire pe scena, cu insigne de genul „EU am iubit, am suferit, te pot ajuta!”, ba chiar devenim inteleptii tribului, dam si sfaturi pe teme de „dragoste”, ca na! doar „stim noi cum e cu tinereturile astea”. Ideea este, oameni buni, ca daca ai iubit si ai suferit din dragoste, nu inseamna ca data urmatoare vei sti ce sa faci, sau vei fi capabil sa te feresti; ne place ... incepand cu prima privire de la masa vecina si pana la noptile de insomnii si „chirceli” sufletesti.

Niciodata spiritul nu soarbe mai cu nesat paharul cu ambrozie ca atunci cand se daruieste deplin altcuiva, si acel alter cumva, mai devreme sau mai tarziu, ne sfasie, ne smulge bucati din suflet si urlam de durere, dar la naiba, TRAIM, zdreliti si sangeranzi, dar VII. Saraci cei ce nu ati suferit din iubire, caci niciodata nu veti aprecia la adevarata valoare aceasta destrabalare a tuturor instantelor psihice, niciodata nu veti fi trait aceasta orgie spirituala, care sa va dea suflul de a gusta mai cu nesat licoarea dulceag-acrisoara a vietii, pana la ultima picatura.

Pentru voi, toti ceilalti, frati de suferinta si extaz: SUS PAHARUL, SI PANA LA FUND, sa nu mai ramana nimic, sa traim, nu doar sa vietuim, fara a iesi in fata, fara a ne striga in gura mare dilatarile interioare, fara a fi vracii omenirii, doar continuand sa mergem inainte, fara teama de a incerca alta abandonare in bratele unui alt „alter”, fara sa ne ferecam inimile cu lacate grele, fara sa ne privam de aceste zvacniri ale fiintei, inteleasa ca fiind mai mult decat carne si oase.

Sunt unul dintre cei care se trezesc dimineata cu ochii in lacrimi, care mangaie perna unde nu demult adormea capul lui, care merg pe strazi alaturi de multime si se opresc la urmatorul colt pentru a-si sterge ochii si nasul, caci da, mi se destrama lumea, lumea pe care o construisem cu el; dar castelul acesta pe care il ia acum marea, va ramane mereu in amintire, stralucind cu turlele lui in soare, fiind de o frumusete angelica, si nu as fi avut acest castel – nici macar in amintiri – daca „javra” pentru care ma dezintegrez azi nu ar fi existat.

Nu am sa va descriu suferinta, nici macinarile interioare, caci nu conteaza - decat pentru mine – ce si cat si cum a gresit fiecare dintre noi doi, e povestea noastra, doar a noastra, si dintr-un egoism extrem, o sa o pastrez doar pentru mine, ca pe un ultim dar de la el; oricum pentru voi ar fi fost doar niste randuri scrise, si atat, in timp ce pentru mine sunt esenta a tot ceea ce reprezint eu.

Si desi, sunt unul dintre cei ce se zbat in fiecare zi, sa continue sa traga aer in plamani, desi recunosc ca uneori as vrea sa nu mai..., va marturisesc ca ma simt mai viu ca niciodata, imi constientizez fiecare celula, fiecare prelungire nervoasa, imi aud fiecare gand cum se loveste de membrana fiintei interioare, si ecoul lor imi trezeste fiecare simt, chiar si cele de a caror existenta nu stiam, si nici nu tineam mortis sa le aflu.

Si nu e prima oara cand iubesc si pierd tot si am sa ma arunc cu aceeasi voluptate si data viitoare in bratele nebune ale iubirii – caci voi iubi iar – dar nu am invatat nimic din ceea ce a fost, am retinut tot, dar nu am invatat nimic si nici nu vreau, vreau sa traiesc TOT.

Ma puteti condamna pentru asta?Faceti-o sau macar incercati...nu imi va pasa, stiu ce simt, cum simt si de ce simt; si simt ceea ce stiu !

PS. Acea "javra"e de domeniul trecutului, deci cei "contemporani" mie sa nu se simta sau sa creada ca este vorba despre ei...nu inca !

Thursday, October 12, 2006

Fereste-te de vineri 13!

Vineri, 13 octombrie 2006 bate la usa. Suntem obisnuite sa ne dam ochii peste cap si sa ne dorim ca ziua sa treaca mai repede ca niciodata fiindca, se spune, nu exista 24 de ore mai incarcate cu ghinion decat acestea.

Blestemul numarului 13 este o traditie tipic americana. Ei sunt bine cunoscuti pentru marea abilitate de a evita numarul in cauza: blocurile care au mai mult de 12 etaje sunt numerotate in felul urmator: etajul 1, 2, 3... 11, 12, 14, 15, iar multor strazi le lipseste casa de la numarul 13. Unii americani nu accepta sa lucreze in aceasta zi, altii nu mananca in restaurate, iar unii refuza vehement sa stabileasca data nuntii in aceasta zi (adevarul este ca nici eu nu m-as marita pe 13... de ce sa atragi ghinionul?).

Tocmai pentru ca aceasta teama a devenit atat de populara, psihologii au studiat-o si au si denumit-o: frica de numarul 13 se numeste (mi-e frica sa incerc sa o pronunt!) triskaidekafobie, iar teama de vineri 13 poarta o denumire si mai complicata: paraskevidekatriafobie.

13 la diferite popoare
In religia vechilor nordici, o legenda povesteste despre un faimos banchet in Walhala, raiul razboinicilor si al vitejilor, la care au fost invitati 12 zei. Loki, zeul intunericului, nu a fost chemat la aceasta petrecere, motiv pentru care acesta l-a atacat pe Balder (echivalentul lui Zeus in traditia nordicilor) si l-a omorat. Ca urmare, intreaga Walhala a fost distrusa. Din acel moment s-a considerat ca fiind ghinion sa inviti 13 oameni la o petrecere.

Surprinzator (sau nu) Biblia povesteste despre exact 13 oameni prezenti la Cina cea de Taina (Isus si cei 12 apostoli).

Fobia numarului 13 nu se opreste aici: in traditia musulmana nu este acceptat ca 13 oameni sa stea la masa – se spune ca toti vor muri in urmatorul an. In plus, daca numele tau are 13 litere, vei avea norocul diavolului (Jack the Ripper, Charles Manson, Jeffrey Dahmer, Theodore Bundy and Albert De Salvo ).

Fereste-te de vineri 13!Egiptenii si chinezii ies din categoria triskaidekafobilor: ei considera numarul 13 norocos. Se pare ca si multi dintre romani fac aceasta afirmatie in incercarea de a salva reputatia (castigata pe nedrept... sau nu?!) numarului fatal.

Vineri 13 este in realitate o sumatie de ghinion: vineri – considerata cea mai nenorocoasa zi a saptamanii, combinata cu 13, cea mai nefericita zi a lunii au ca rezultat cea mai ghinionista zi posibila: vineri 13. Aceasta coincidenta are loc de 48 de ori in 28 de ani, apoi ciclul se repeta identic.

Am stabilit deja motivele pentru care numarul 13 este considerat ghinionist. Se pare ca nici ziua de vineri nu se lasa mai prejos:

Chiar daca esti superstitioasa, sau nu, cercetatorii (americani) au dovedit ca ziua de vineri 13 are intr-adevar o incarcatura istorica plina de “ghinioane”: se pare ca Eva i-ar fi oferit faimosul mar al pacatului lui Adam intr-o zi de vineri... 13, iar conform Bibliei in aceeasi fatala zi ar fi inceput Potopul. In plus, intr-o zi de vineri 13 Isus a fost rastignit.

Conform credintei maiase sfarsitul lumii va avea loc intr-o zi de (ghici!) vineri 13 (in anul 2012... grabiti-va cu ultimele dorinte, conform maiasilor, nu mai avem mult!).

Fobia zilei de vineri nu se opreste azi: se pare ca in anii 1800 marinarii refuzau sa plece pe mare vinerea. Pentru a infirma toate aceste zvonuri, marina britanica a selectionat cativa marinari intr-o zi de vineri pe care i-a imbarcat intr-o nava numita “H.M.S. Friday”, au gasit un capitan pe nume James Friday si i-au trimis pe mare intr-o zi de vineri. Se pare insa ca socoteala de pe uscat nu s-a potrivit cu cea de pe mare, pentru ca nava nu s-a mai intors niciodata in port.

Legendele din jurul zilei de vineri isi gasesc explicatia tot in religie. Inainte de existenta bisericii crestine ziua de vineri era dedicata lui Venus, zeita dragostei, o prezenta feminina in cosmogonia anticilor. Odata cu schimbarea religiei din pagana in crestina, biserica a fost condusa de catre barbati. Se presupune ca acestia nu au acceptat ca ziua de vineri sa fie guvernata de o zeitate feminina, motiv pentru care au initiat zvonurile conform carora vinerea este o zi ghinionista, zvonuri care nu au fost uitate pana in ziua de astazi.

Poate parea putin ciudat, dar se pare ca ziua de vineri 13 chiar este ghinionista! Oamenii sunt predispusi sa aiba accidente sau sa se imbolnaveasca la aceasta data.

Explicatia stiintifica este urmatoarea: avand atat de multe povesti construite in jurul zilei de vineri 13, oamenii tind sa dezvolte o anxietate crescuta la aceasta data, suprasolicitandu-si sistemul nervos vegetativ, cel care regleaza activitatea organelor interne. Datorita acestei suprasolicitari, ne putem imbolnavi mai usor. In legatura cu frecventa crescuta a accidentelor, cercetatorii sustin ca ziua de vineri 13 ne determina sa fim mai neindemanaci decat de obicei, fenomen usor explicabil prin aceiasi anxietate.

Un articol de Oana Trifu

Dragostea ca obsesie...

Marea dragoste e fara indoiala ceva neobisnuit. Toti avem relatii mai mult sau mai putin preferate cu oamenii din jur, asa cum toti avem mai mult sau mai putin vieti sentimentale, desi, in esenta, cei mai multi ignora marea iubire, chiar daca isi inchipuie ca au parte de ea.

Ceea ce este cu adevarat important si durabil, incepe sub forma prieteniei. Pe parcurs, anumite persoane ne devin apropiate si intime pe temeiul placerii si, de ce sa nu recunoastem, al folosului material. Si pe cat de dificil si atent ajung sa se creeze o serie de sentimente, pe atat de rapid pot fi ele afectate in moduri de-a dreptul stupide. Iubirea este, de altfel, profund contextuala, la fel de frumoasa in poezie, ca si in realitatea de azi.

De cate ori nu se intampla ca relatiile sa se desfaca pur si simplu prin schimbarea domiciliului sau a locului de munca? Cate legaturi rezista pentru simplul motiv ca nu au ajuns sa fie verificate printr-o proba severa si eliminatorie? Cate nu sunt usor de inlocuit si dispar odata cu absenta fizica a unuia dintre parteneri? Sau in varianta opusa, cate nu imbraca forma unor acte necugetate, ca urmare a imposibilitatii sau a refuzului de a reveni la formula celibatului?

Nu cred totusi ca dragostea e mai putin obisnuita in prezent decat in vechime, ci e posibil ca stabilirea relatiilor sa fie intamplatoare in mai mare masura azi, din pricina asa-numitului “ritm al vietii” – a organizarii activitatilor si a timpului liber. Nu sunt putini cei care nu gasesc decat rareori timp liber si atunci se grabesc sa il “omoare” cu cine stie ce preocupari pe care le numim “de deconectare” sau “de week-end”.

In vertijul surplusului de activitati, iubirea nu prea are ce cauta, ramanand mai degraba un ocupant al timpului liber. Putem deci vorbi despre parteneri de week-end. Dar putem vorbi despre iubire in acest context? Exista atatea cupluri formate din parteneri cu ocupatii cel putin asemanatoare, daca nu identice: medicii intre ei, actorii de asemenea, etc.

Oamenii de aceeasi “specialitate” leaga inevitabil relatii profunde, care se mentin cu usurinta in urma unor “atacuri” sociale nefondate. Mai frumos de atat, in aceste cazuri, rupturile implica, in general, motive de ordinul principiilor si chiar daca aparent inceteaza definitiv, raman undeva in plan ideal, deci intr-un domeniu al tacerii (ele nu dispar niciodata in intregime).

Ce se intampla cand iubirea “care misca sori si stele” (Dante) ajunge sa fie inteleasa gresit, scotand la iveala nebunia etern umana de a spera la victorie in lupta cu sentimentele? Ce se intampla cand dragostea ca act de vointa devine obsesie ca act de ambitie? Iubirea-pasiune se caracterizeaza prin atractie reciproca, existenta unor bariere in implinirea sentimentului si incalcarea regulilor sociale deopotriva.

Nu e real faptul ca omul are tentatia de a “gusta” ceea ce ii este interzis? Sau ca sentimentele lui se amplifica pe masura ce se diminueaza tendinta celorlalti de a accepta optiunile lui?

Indragostitii traiesc o stare de exaltare continua, care este insa sursa a dezechilibrului launtric. Acesta este momentul in care se impune departarea dintre ei, pentru ca sentimentul sa-si pastreze intensitatea si coordonatele prin care s-a concretizat drept “ceva de bun augur”. Iubirea-pasiune e insotita de suferinta, de nebunie si de tentatia mortii, fara a fi vorba de o exagerare – exista aceste doua pulsiuni contradictorii, care guverneaza psihicul uman si sub care se afla destinul marilor indragostiti: instinctul erotic si instinctul thanatic (Thanatos, zeul mortii in mitologia greaca).

Cand ea/el ti se cuibareste in brate, cand te priveste, cand incearca sa ghiceasca ce iti doresti, cand o/il atingi, o/il inveti pe dinafara…, abia atunci poti spune ca faci dragoste, iar acest lucru nu poate fi alterat de nici o forma de exprimare ce tine de “animal”.

Dragostea nu este altceva decat reflexia propriei persoane in cea pe care o iubesti. De aceea incepi sa faci pentru el/ea, lucruri nu mai putin importante pentru tine. Dar dragostea implica inevitabil suferinta, ca pe un sentiment care o valideaza. Suferinta inseamna teama perpetua fatza de posibilitatea ca cel de langa tine sa minimalizeze intensitatea cu care tu investesti o serie de sentimente in cuplul vostru, iar teama se impune mai ales ca efect al necunoasterii de sine.

In mod real, nu vei putea nicicand sa afirmi si sa confirmi cu certitudine propria persoana, pentru ca tu esti o jumatate aflata in continua interogare despre sine, despre lume si care se cladeste pas cu pas in periplul descoperirii a ceea ce ar intregi-o.

PS. Da a venit toamna si ma apuca melancolia{care nu e o stare sanatoasa}si altele...

Monday, October 09, 2006

How homosexuality is 'inherited'

Protest
Campaigners object to gay being labelled a lifestyle...
Scientists say they have shown how male homosexuality could be passed from generation to generation...

Nature encourages mothers to pass on a "gay trait" to their male offspring by boosting their fertility, the Italian University of Padova team believes.

This would keep the pattern of gay inheritance alive, they told the Royal Society's Biological Sciences journal.

Critics of the theory argue a gay gene would eventually be wiped out because gay couples do not procreate.

Inheritance theory
There is controversy about whether sexual orientation is a matter of choice, the authors of the study admitted to the journal.
Campaigners say equality for homosexual people is the more important issue.
Back in 1993, US researchers suggested male homosexuality was passed from mother to son after they found strong patterns of inheritance in family trees.


There might be...reproductive advantages associated with male homosexuality.
The study authors
It has also been noted that homosexual males are more often the younger siblings of a number of older brothers.

Scientists have said it might be that the mother develops some kind of resistance to the male Y chromosome in her offspring that makes subsequent baby boys more likely to be born gay.

Scientists doing DNA studies on homosexual brothers pinpointed 'culprit' genetic material to a region of the X chromosome that mothers pass on to their offspring.

But other researchers in the US have not been able to replicate these findings.

Highly fertile
Andrea Camperio-Ciani and colleagues argue genetic factors favouring homosexual male offspring could make women more fertile.

"Our data resolve this paradox by showing that there might be, hitherto unsuspected, reproductive advantages associated with male homosexuality," they said.

They looked at 98 homosexual and 100 heterosexual men and their relatives, which included more than 4,600 people overall.

Is a "gay gene" passed from mother to son?
The female relatives on the mother's side of the homosexual men tended to have more offspring than the female relatives on the father's side.

This suggests that these women who, in theory, pass on the gay trait to their male offspring are also more fertile.

In comparison, the female relatives on both the mother's and the father's side of the heterosexual men did not appear to be as fertile, having fewer offspring.

The researchers believe the homosexuality-increased fertility trait must be passed down on the female X chromosome.

They pointed out that this would not explain the majority (80%) of cases, and that cultural factors might be important.

Bigger picture

"It is clear that our findings, if confirmed by further research, are only one piece in a much larger puzzle on the nature of human sexuality," they said.

In 2002, the Nuffield Council on Bioethics produced a report into the possible link between genes and behaviour, which included sexual orientation.

It concluded: "There are numerous problems with genetic and other biological research into sexual orientation which mean that any reported findings must be viewed with caution."

It said many of the genetic studies were too small to draw definite conclusions from.

Alan Wardle from the gay rights charity Stonewall said: "This is an interesting debate and there may well be a genetic element, but it's not conclusive.
"It does not really matter whether it is nature or nurture.
"The important thing is getting equality for homosexual people."