Despre sarut...

Originile sarutului

Desi nu exista un consens cu privire la inceputurile acestui magic obicei, majoritatea antropologilor considera ca sarutul a evoluat din... adulmecat. In ziua de astazi, in unele culturi sarutul nu exista, dar frecarea nasurilor este un obicei comun. Si in lumea animala, acest obicei este larg intalnit: cartitele si delfinii isi freaca nasurile, testoasele se ating cu nasul, cainii isi ling reciproc boticurile si lista de exemple poate continua...

Este probabil vorba aici despre o nevoie primara, de o dorinta de a simti mirosul celuilalt si poate de a testa compatibilitatea sexuala...

O alta teorie sugereaza ca sarutul isi are originile in relatie mama-copil. Gestul de hranire prin care mama mesteca hrana si apoi o paseaza puiului poate, de asemenea, sa dea seama de originea sarutului.

Teoria lui Freud sustine ca sarutul este o tentativa de reintoarcere la securitatea din timpul alaptarii.

Sarutul in istorie

Primul sarut erotic atestat s-a produs in urma cu vreo 3500 de ani in India. Ciudat sau nu, filmele indiene nu prea prezinta scene cu saruturi patimase. S-or fi plictisit si ei dupa atat de multa practica...

Inca din primele zile ale crestinismului, sarutul sau pupatul - ca sa nu fiu atat de triviala - simboliza ideea de pace. Desi la inceput sarutul pare a avea mai mult un rol ceremonial, conotatia sa erotica pare a fi castigat teren in zilele noastre.

Cei care au introdus sarutul in ceremonia nuntii au fost rusii, iar cei care si-au insusit sarutul erotic au fost francezii.

Despre sarutSarutul cultural

Sarutul nu este un obicei universal. El poate exista intr-o cultura, poate sa nu existe sau putem vorbi de variante ale sarutului cum ar fi:

Sarutul eschimosilor - frecarea nasurilor. Acest tip de sarut mai este intalnit in anumite culturi din zona Pacificului.

Sarutul fluture - atingerea genelor

Sarutul omidei - atingerea sprancenelor

Sarutul nu este ceva innascut. De exemplu, bastinasii insulei Mangia din Pacific nu s-au sarutat pana cand nu i-au invatat albii care i-au colonizat in 1700.

In China Antica, sarutul era strict legat de actul sexual, motiv pentru care dormitorul era singurul loc unde se producea magia sarutului.

Belgienii se saruta de trei ori, cel din urma pupic fiind aducator de noroc.

Pe scurt despre sarut

Cel mai lung sarut

14 februarie 2004 este ziua in care a inceput cel mai lung sarut. Cu o durata de 31 de ore, 18 de minute si 33 de secunde, indelungul sarut i-a avut drept protagonisti pe italienii Andrea Sarti si Anna Chen.

Fitness

Actul tuguierii buzelor implica aproximativ 34 de muschi faciali.

Sarutul in… minute

In medie, o persoana petrece aproximativ 20.160 de minute sarutandu-se.

Exista sex prost?

Mituri despre sex

1. Dreptul de a nu avea chef de sex este rezervat femeilor.
2. Barbatii simt placere in timpul actului sexual indiferent de partenera.
3. Ejacularea este sinonima cu orgasmul.

Toate afirmatiile de mai sus sunt gresite. Este posibil ca si barbatii sa nu resimta placere in timpul sexului, iar cauzele sunt psihice in majoritatea cazurilor. De asemenea, orgasmul masculin nu este intotdeauna insotit de ejaculare (e nevoie de mult antrenament pentru aceasta). Mai mult, ejacularea nu este intotdeauna insotita de placeri maxime. E drept, orgasmul precede ejacularea (cele doua procese sunt aproape simultane), dar este posibil ca el sa nu fie indeajuns de puternic pentru a fi o experienta extrem de placuta.

Ce faci atunci cand apetitul tau sexual se indreapta vertiginos catre zero? Sa examinam impreuna cateva dintre cauzele care determina insatisfactia in pat si sa vedem ce ar fi de facut.

1. Nu te mai simti atras de partener/a

Tii la el/a, il/o respecti, dar parca sentimentul acela de indragosteala a cam trecut. Simti nevoia de ceva nou sau de o provocare. Inainte de a cauta in alta parte, gandeste-te ce anume te deranjeaza la relatia voastra, discutati si vedeti ce ar fi de facut.

Este posibil, de asemenea, ca monotonia sa se fi instalat in relatia voastra. Nu mai trebuie sa demonstrezi nimic nimanui, ea este deja a ta si tocmai lipsa improvizatiilor, a jocurilor v-a transformat intr-un cuplu anost. Incearca sa o redescoperi sau condimenteaza un pic viata sexuala!

O alta posibilitate este ca partenerul/a ta sa se fi schimbat. Nu mai este la fel de dornic/a de sex, a devenit mai rece, mai distant/a, iar prin lipsa apetitului sexual nu faci decat sa ii raspunzi cu aceeasi moneda.

2. Tu esti singurul care munceste

In pat tu faci totul, iar ea/el sta si savureaza. Te-ai cam plictisit sa fii singurul care isi da silinta, desi nu te-ai plans niciodata de situatie. Atunci cand tu esti dominatorul in pat, porti pe umar atat responsabilitatea satisfactiei tale cat si a partenerul/ei – si desi suna incitant, nu este, aceasta responsabilitate putand sa te conduca la scaderea performantei. Concentreaza-te mai mult asupra propriei placeri. O/il vei invita sa faca acelasi lucru. Nu te gandi acum ca veti deveni amandoi egoisti in pat si niciunul nu va obtine ceea ce isi doreste. Din contra!

3. Esti prea obosit sau prea stresat

Ai fost recent promovat, ai mai multe sarcini, relatia nu mai este o prioritate? Sexul va avea si el de suferit. Verifica-ti agenda si nu uita ca o viata profesionala reusita trebuie dublata de una personala cel putin la fel de buna.

4. Medicamentele

Exista o serie de medicamente care micsoreaza apetitul sexual. Verifica prospectul pastilelor pe care le iei sau consulta-ti medicul.

5. Dieta nesanatoasa

Lipsa anumitor minerale si vitamine (zincul este extrem de important) poate determina o scadere a apetitului sexual. Chiar si ingrasarea poate contribui la micsorarea libidoului. Mesele neregulate si/ sau bogate in grasimi te pot determina sa iti pierzi cheful de sex.

6. Lipsa increderii in sine

Nu este o chestiune tipic feminina. Si barbatii au probleme uneori la acest capitol. Daca nu ai suportul partenerei sau al persoanelor care conteaza, daca ai suferit de curand o deceptie (nu neaparat de ordin sentimental), acest lucru se va rasfrange si in viata ta intima. Poarta o discutie sincera cu tine insuti si afla ce te nemultumeste la momentul actual.

Sexul este o activitate placuta, nimeni nu poate nega acest fapt. Uneori, insa, sexul si placerea nu merg mana in mana.

Top fantezii la masculin

Am cercetat, am compilat si am alcatuit pentru voi un clasament al celor mai des utilizate fantezii sexuale.

Pe locul 5 se claseaza o fantezie oarecum banala: sex cu prietena. O mare parte din barbati folosesc drept material propria partenera.

Pe locul 4 ne intalnim cu o fantezie cu iz de SM: I’m a slave for you. Barbatii au de obicei rolul de dominatori in timpul actului sexual, un exemplu graitor in acest sens fiind propagarea pe scara larga a pozitiei misionarului. Si cum fanteziile noastre se leaga de ceva ce sfideaza legile realitatii, ideea de a ne lasa in totalitate in mainile unei femei neinduratoare dornica sa ofere totul si pedepsind orice tentativa de nesupunere, este atragatoare pentru aproape orice barbat ce prinde cateva momente libere cu sine insusi.(in afara de mine, no way)

O alta fantezie uzuala este legata de sexul cu celebritati. O Angelina Jolie, o Pamela Anderson sau o romancuta precum Monica Barladeanu aprind calcaiele si stimuleaza imaginatia masculilor. Fie ca este vorba de o anumita parte a corpului care exercita fascinatie datorita valentelor sale sexuale, fie ca ne gandim la vedeta pe de-a intregul, este clar ca V.I.P.-urile au mari sanse de a fi transportate via imaginatie direct in patul nosrtu.

Pe locul 2 intalnim deja perimatul, mult prea des aclamatul si intens dezbatatutul sex oral. Felatia a exercitat o fascinatie deosebita din cele mai vechi timpuri. Spre exemplu, cel mai profitabil film al tuturor timpurilor s-a axat numai pe felatie. Intitulat -cum altfel?- "Deep Throat", el o infatiseaza pe Linda Lovelace in splendoarea sa interpretand rolul unei inghititoare profesioniste de... "palose". Filmul a fost vizionat pana si de sotia presedintelui din acea perioada si a iscat numeroase controverse. Linia sa directoare o constituie un vechi si frumos vis masculin: repozitionarea clitorisului in... gat.

Cel mai tare material il constituie sexul in 3, cu doua femei bineinteles sau dupa cum doresti(e democratie). Ideea unui harem in care esti singurul adulat, deoarece detii “the magic stick” este fantezia number one.

Acestea ar fi in linii mari fanteziile cel mai des uzitate. Evident ca am prezentat aici doar chintesenta diverselor imagini ce ni se perinda prin minte in momentele de maxima intimitate. Variatiunile sunt permise si recomandate.

Mai mult, fanteziile joaca un rol important in viata noastra sexuala, putand fi cheia pentru activitate mai satisfacatoare alaturi de o persoana… reala. De exemplu, o tehnica adeseori recomandata pentru controlarea ejacularii este tocmai aceea a folosirii exclusive a imaginatiei pentru stimulare. Cu ajutorul celei mai importante si mai mari zone erogene – creierul – o persoana poate avea cu usurinta orgasm.

Daca doresti sa prelungesti noptile de dragoste atunci trebuie sa iti exersezi… creierul. Imagineaza-ti in detaliu o scena fierbinte, stabilind cu atentie decorul si regizand fiecare cadru. Opreste-te de fiecare data cand simti ca esti pe aproape si continua construirea filumetului porno. Si, ca sa mergem pe traiectoria mai multor sloganuri publicitare: rezultate vizibile in cateva saptamani! Atentie: mainile au doar rol de figuratie!

Monotonia-inamicul pasiunii

Am incercat sa caut o definitie pentru ”moartea pasiunii”. Mi-au trecut prin minte tot felul de batranele cat mai sumar imbracate, motociclisti homosexuali si nu in ultimul rand fosta mea profesoara de muzica din liceu (in fine, suficiente imagini cat sa nu mai am erectie o luna). Definitia n-am gasit-o. Prin urmare, banuiesc ca cel mai ilustrativ ar fi sa exemplific, la fel ca intotdeauna, cu unul din cunoscutii mei (in curand voi ramane fara prieteni daca ii m-ai evoc).

Paul este un fost coleg de liceu. A fost intotdeauna extrem de dezordonat in copilarie si cred ca incearca sa compenseze pentru toti acei ani acum. Face sex lunea si joia. De ce tocmai in aceste zile? Asa a stabilit de comun acord cu sotia. Inutil de mentionat ca tipul, pianist fiind, nu face niciodata dragoste cu o zi inaintea unui concert pentru ca il tulbura.

Sunt sigur ca si voi va intrebati… ce se intampla daca are concert vinerea, spre exemplu, iar joia e zi de sex?
Exista o prioritate a regulilor?
Se decaleaza zilele?

Intr-o asemenea situatie eu unul as renunta la sex decat sa-mi bat atat capul. Nu spun ca nu imi face placere, dar nu cred ca as rezista stresului de a fi nevoit sa fac dragoste in zile prestabilite, la ore fixe. Acum ca ati inteles ce voiam sa descriu prin expresia “moartea pasiunii”, cred ca putem incepe sa cautam solutii pentru evitarea monotoniei, a rutinei, a previzibilului.

Chiar daca fiecare dintre noi ajunge intr-un moment al vietii in care ne dorim o siguranta emotionala (care in mod inevitabil implica si rutina), nu trebuie sa lasam niciodata monotonia sa puna stapanire pe viata noastra sentimentala si sexuala.

A face sex in pozitia misionarului de fiecare data este ca si cum ai manca de trei ori pe zi, in fiecare zi aceeasi mancare. Indiferent cat de mult ti-ar placea respectivul aliment te vei plictisii ingrozitor dupa numai cateva zile. Cu sexul ritmul nu este chiar atat de alert, dar, mai devreme sau mai tarziu vei arunca flori pe mormantul pasiunii. Daca interesul reciproc dintre voi nu este deja mort si ingropat, e cazul sa-l resucitezi. Nu spun sa faci sex stand in cap (desi sunt sigur ca am auzit si de o asemenea pozitie), dar este cazul sa adaugi niste sare si piper in viata ta (sexuala).
Femeile si nu numai,(indiferent de varsta, nationalitate, religie, etc.) isi doresc sa fie surprinse, sa adauge in fiecare zi un element nou in viata lor. Daca tu nu il/o vei ajuta sa gaseasca modul ideal prin care sa-si varieze viata, poti fi sigur ca relatia voastra se va termina cat ai bate din palme.

Asadar, incearca sa nu lasi monotonia sa isi faca loc in viata voastra, variaza pozitiile si locurile in care faceti sex, surprind-o cu o floare sau un sms special, arata-i in fiecare zi altfel ca o iubesti.

CV sexual

Obligatoriu un CV sexual cuprinde numarul persoanelor cu care ai facut sex, cu cate dintre ele ai avut o relatie, concluzia dupa prima experinta sexuala. Inca de la acest nivel se pot trage diferite concluzii: spre exemplu, daca ai facut sex cu 20 de femei/barbati, dar ai avut o singura data o relatie care a durat o luna, poate ca este cazul sa te intrebi daca este ceva in neregula cu tine, sau ei/ele au fost de vina de fiecare data! Altfel, poate ca nu ti-ai dorit niciodata mai mult decat o simpla partida de sex, situatie in care in dictionar la “burlac” este fotografia ta.

La ce iti foloseste un CV sexual? Cu siguranta nu pentru a-l tine la vedere, pe noptiera, cu scopul de a fi citit de fiecare barbat/femeie care iti trece pragul dormitorului. Desi ar fi o idee sa facem un fel de caiet de amintiri, registru, condica, etc in care doamnele sa isi noteze impresiile la plecare… avem si noi nevoie de un feedback, nu? Si totusi… CV-ul sexual este menit sa te ajute in dezvoltarea ta. Nu necesita sa fie scris, ci doar vizualizat cu ochii mintii.

Acest exercitiu ar trebui sa contina intrebari de genul : “sexul imi place mai mult acum decat la inceput?” sau “ce modificari de mentalitate au aparut ca urmare a experientelor mele sexuale?”.Odata ce vei gasi raspunsul acestor intrebari vei putea sa iti perfectionezi tehnicile, sa iti imbunatatesti performantele sexuale si, poate ca mai important decat toate, vei putea sa primesti feedbackul dorit (fara a fi nevoit sa apelezi la registrul de pe noptiera).

Un CV sexual te ajuta sa iti identifici problemele (care de cele mai multe ori nu sunt de natura medicala), sa fi pus fata in fata cu un “rezumat” al activitatii tale sexuale de la inceputuri si pana in ziua de azi. Intocmai ca un psiholog care cauta sursa problemelor pacientului sau in copilaria acestuia vei putea sa iti analizezi si tu inceputurile vietii tale sexuale pentru a imbunatati prezentul.

Exista posibilitatea sa constati ca CV-ul tau sexual este slab reprezentat. Nu este necesar sa iti faci probleme. Multi dintre noi vom avea acesta surpriza neplacuta la prima vedere. Dar, dupa cum bine spun (din cand in cand) femeile, nu conteaza cantitatea, ci conteaza calitatea. Asadar, pe langa numarul doamnelor/barbatilor incluse in lista noastra, trebuie sa putem aprecia ceea ce pe moment am catalogat ca fiind “o partida de sex pe cinste”.

Vor fi deasemenea cateva cazuri izolate in care nu vei putea alcatui acest CV.(eu sunt cazul desi Dragos a incercat sa afle nr. exact) Motivele pot fi numai doua: fie nu iti poti aduce aminte toate numele persoanelor pe care trebuie sa le enumeri (rusinica!!!), sau, din contra, esti pe cale sa devii virgin la 40 de ani! Daca faci parte din cea de-a doua categorie, nu uita… exista cineva pentru toata lumea… dar nu crezi ca ar fi cazut sa incepi s-o cauti??? In situatia in care esti fericitul reprezentant al primei categori, cuvintele sunt de prisos… nu pot spune decat ca sunt invidios si ca probabil in timp ce eu scriu acest articol tu faci sex cu o alta doamna al carei nume nu ti-l vei aminti maine.

Miraculoasa iarba de mare!

Încă din antichitate, iarba de mare a fost folosită de către multe civilizaţii de pe glob. Motivele răspândirii acestui aliment sunt evidente:
• În afara gustului, iarba de mare conţine vitamine, minerale şi nutrienţi în cantităţi importante: 56 de minerale, cantităţi impresionante de magneziu, fier, iod şi sodiu.

• Iarba de mare este bogată, de asemenea, în calciu şi fosfor, ceea ce se recomandă în dieta unei persoane care are nevoie de un aport ridicat de calciu.
• Iarba de mare are puţine calorii, având în compoziţie aproximativ 25% proteine şi doar 2% grăsime.
• Iarba de mare este plină de betacaroten, vitamina B12, niacin, vitamina B5, vitaminele A, C şi E, seleniu. Combinaţia de seleniu şi vitaminele A, C, E şi betacaroten este foarte benefică pentru funcţionarea inimii.
• Iarba de mare este renumită pentru efectul lor de dizolvare a depozitelor de grăsime, dar şi pentru acţiunea de eliminare din corpul uman a urmelor de contaminare cu metale grele, radiaţii, toxine din mediul înconjurător.
• Studiile au demonstrat că iarba de mare reprezintă unul dintre cei mai preţioşi suplimenţi nutritivi, foarte indicaţi în tratarea unor boli grave. Conţine toate mineralele şi vitaminele de care are nevoie corpul uman pentru a se apăra de efectele radicalilor liberi. Se foloseşte pentru tratarea cancerului, pentru a scădea colesterolul, pentru a subţia sângele şi pentru a preveni ulcerul. Pentru persoanele care au probleme cardiace sau hipertensiune se recomandă să consume iarba de mare doar o dată pe săptămână şi să o ţină la desărat o jumătate de oră înainte de a o prepara, pentru a reduce cantitatea de sodiu.

Shake de roşii şi lămâie

cocktail Un shake dietetic, ideal pentru o gustare sau chiar ca felul întâi în cadrul unui meniu de prânz într-o zi de dietă. Roşiile şi lămâile sunt bogate în vitamina C şi bioflavonoide, doi nutrienţi care ajută la o bună funcţionare a sistemului imunitar. Ingrediente: 2 roşii coapte, tăiate cubuleţe 1 pahar de suc de roşii ½ lămâie – suc 1 linguriţă de coajă de lămâie rasă 6 frunze de busuioc proaspăt, spălat.

Preparare: Roşiile tăiate cubuleţele se ţin la congelator până îngheaţă. În robotul de bucătărie se introduc cubuleţele de roşii îngheţate, sucul de lămâie, sucul de roşii, coaja de lămâie şi busuiocul. Se amestecă la cea mai mare viteză până compoziţia devine o spumă. Se serveşte imediat şi ornat cu o frunză de busuioc şi o felie de lămâie.

MONTAGE. Un nou teatru. O noua premiera

Galeria Montage va invita vineri, 23 iunie, orele 22,00 la inaugurarea unui nou teatru independent.

Galeria Montage reprezinta o portfolio artist-run gallery ce s-a infiintat in 2005 din initiativa privata a artistulului plastic Daniel Divrician.

Platforma acestui spatiu destinat tuturor formelor de arta contemporana cuprinde doua sectiuni : arta vizuala si performance art.

Teatrul Montage, gazduit de incinta galeriei va functiona ca alternativa la teatrele de stat, propunandu-si sa promoveze creatorii de teatru tineri si sa sustina proiectele cele mai viabile ale acestora.

Teatrul Montage considera ca nonvaloarea nu este apanajul lipsei de experienta, ci apartine oricarei varste care nu are nimic de spus.

Astfel, pe “simezele” teatrului va rula un repertoriu ce va contine spectacole de teatru, dans contemporan, muzica create sau puse in scena de creatori aflati in tranzitia catre confirmarea valorii actelor lor.

“VALMONT”, adaptare dupa Choderlos de LaClos si Heiner Muller, este premiera ce va deschide prima stagiune a teatrului Montage 2006-2007.

Regia spectacolului este semnata de regizorul Marcel Top care s-a afirmat deja cu piese ca Natural Born Fuckers (Teatrul Act), American Buffalo (Teatrul “Luni” de la Green Hours), Edmond (Teatrul de Comedie).

Scenografia apartine binecunoscutului artist plastic Daniel Divrician.

Distributia este alcatuita din actorii Radu Iacoban si Iulia Luminare.

Reprezentatiile cu spectacolul “VALMONT” vor avea loc vineri, 23 si duminica, 25 iunie, de la orele 22,00 la Teatrul Montage.

Poza zilei...

Gerbera

Denumire stiintifica: Gerbera jamesonii
Familie: Asteraceae
Origine: Africa de sud
Perioada de inflorire: vara pana toamna
Inaltime: 45 cm
Diametru: 45 cm
Distanta de plantare: aprox. 45 cm
Sol: nisipos, usor drenabil (altfel pot aparea boli provocate de ciuperci)
Expunere: loc deschis si insorit; este sensibila la inghet si are nevoie de protejare impotriva vantului puternic.
Udare: regulata si din abundenta in perioada de crestere
Fertilizare: ocazional, in perioada de crestere

Descriere
Gerbera este o planta cu flori de culori vibrante. Exista in jur de 40 de specii, raspandite din Africa, Madagascar si pana in Asia tropicala si America de Sud. Florile au intre 10 si 25 cm diametru, pat fiecare planta are mai mult de 10 frunze de culoare verde, aranjare intr-o coroana paralelea cu pamantul.

Gerbera poate fi plantata in gradina, in ghivece individuale sau in ghivece decorative, la un loc cu alte specii de plante. Exista multi hibrizi si culorl variaza la fel de mult - de la alb, crem, galben, portocaliu - rosiatic, pana la purpuriu sau violet. Gerbera se cultiva de obicei in sere si sunt folosite ca flori taiate. Infloresc toata perioada anului.

Ingrijire si cultivare
Exista cateva principii cand vine vorba de cultivarea de gerbera, care, daca sunt respectate intocmai, vor duce la obtinerea unor gerbera cu tulpini puternice, flori stralucitoare si rezistente la unele boli ale plantelor si la conditiile atmosferice.

Pregatirea solului
1. Inainte de plantarea gerberei, pamantul trebuie sapat bine, pana la 60 cm adancime, ocazie cu care se inaltura radacinile sau frunzele (in cazul in care cultivarea gerbera se face in gradina);
2. Dupa ce s-a sapat, pamantul se niveleaza.

Straturile de gerbera
Cultivarea de gerbera se poate face si in straturi ridicate la 30-60 cm deasupra nivelului solului. Acestea pot fi inguste, de minim 35 cm latime, pentru plantarea unui singur rand de gerbera, sau mai late, de 70 cm, pentru plantarea pe doua randuri.

Plantarea
Gerbera se planteaza la suprafata solului, NICIODATA adanc in pamant. Se planteaza numai rasadurile de flori sanatoase.

Udarea
Gerbera se uda regulat si din abundenta, dar aveti grija ca radacinile sa nu stea in umezeala. Din cand in cand, pentru a "spala" pamantul, udati cu multa apa si lasati-l sa se scurga in tavita (aveti grija ca apoi sa inlaturati surplusul de apa).

Daca trebuie sa spalati frunzele sau sa le indepartati pe cele batrane, uscate, nu faceti niciodata acest lucru cand afara este foarte cald.

Fertilizarea
Inainte de plantare nu este nevoie neaparat sa adaugati in pamant materiale organice - decat, desigur, daca acesta este de foarte proasta calitate. Este suficient sa tratati planta cu o substanta fertilizatoare lichida pe care sa o diluati in apa de udat.

Cultivarea gerbera in sera
In acest caz sunt importante o serie de elemente:
1. Circulatia aerului. Contolul ventilatei prin peretii laterali este o necesitate. Ferestrele aflate la unghiri inalte sunt de asemenea o idee buna. Acest lucru e adevarat si aplicabil atat vara, cat si iarna, cand sera nu e incalzita sau nu primeste cantitati suplimentare de CO2. Ferestrele trebuie inchise pe perioada iernii numai daca temperatura scade foarte mult.

Vara, acestea se inchid partial cand temperaturile sunt foarte crescute si umiditatea este mare.
2. Incalzirea. Este absolut necesara. De exemplu, pentru varietatile de gerbera Shoub, temperatura pe timpul noptilor de iarna trebuie sa fie de 12-14 grade C.

Gerbera este o floare taiata foarte populara. Ruperea bobocilor noi (sau inlaturarea celor ofiliti) va incuraja ramificarea si inflorirea din abundenta.

Inmultire
Inmultirea gerbera se face prin seminte sau prin divizare. Conditiile climatice favorabile pentru inmultirea prin seminte sunt de 22-24 grade C si o umiditate de 40-50%. Lastarii sau butasii se taie de pe planta in martie - aprilie. Semintele si butasii se planteaza in pamant nisipos pana cand noile plante ating 2,5 cm inaltime. Daca semintele nu germineaza in 14-21 de zile, atunci nu o vor mai face.

Replantarea se face in aprilie. Rasadurile (gerbera obtinuta din seminte germinate) si butasii prinsi trebuie replantati in ghivece umplute cu un amestec de nisip, amestec organic uscat si turba. Cand replantati, faceti astfel incat coroana plantei sa fie deasupra nivelului solului.

Pana cand planta prinde bine radacini, ghivecele trebuie tinute in umbra si stropite cu apa; dupa aceea, pot fi mutate la soare. Plantele dureaza 3-4 ani, perioada in care vor inflori din abundenta; dupa aceea, florile vor aparea mai rar si planta se va ofili.

Pentru a obtine rezultatele cele mai bune, gerbera are nevoie de cat mai multa apa si soare. Expunerea la soare direct 1/2 din zi si mentinerea pamantului usor umed, mereu, este o reteta pentru succes. Cantitatea mare de lumina duce la aparitia din abundenta a florilor.

Boli si daunatori
Gerbera este sensibila la bolile care ataca radacina, daca drenajul apei nu se realizeaza cum trebuie. Plantarea ei in ghivece, intr-un amestec de pamant de buna calitate poate indeparta cauza bolilor.

Plantele sanatoase sunt rareori atacate de daunatori. Ciupercile si putrezirea radacinii sunt o problema des intalnita la plantele udate din abundenta. Frunzele batrane, ofilite sau uscate trebuie inlaturare de pe planta pentru a inlatura sansele aparitiei vreunei ciuperci.

Terariu - o lume in miniatura

Un terariu este, prin definitie, o gradina aflata sub sticla. Aceasta tehnica era foarte populara in perioada victoriana si acum se pare ca incepe sa castige din ce in ce mai mult teren. Astfel se pot recrea tot felul de "peisaje", de la terenuri impadurite, pana la un mini desert sau o jungla tropicala. Mai mult, daca adaugati si animale sau insecte, gradina in miniatura va deveni un vivariu.

Crearea unui terariu este un proiect interesant si foarte educativ in acelasi timp, pentru ca ilustreaza foarte clar modul in care functioneaza un ecosistem. Un terariu este un ecosistem inchis - asemenea planetei noastre, dar la o scara mult mai mica. In interiorul peretilor de sticla au loc si interactioneaza multe procese diferite: fotosinteza, respiratia si ciclul apei in natura.

Un astfel de mediu inchis ne ajuta sa intelegem mai bine care este impactul pe care il au una asupra alteia, organismele vii si mediul in care acestea traiesc. Cu ajutorul energiei solare si a fotosintezei, plantele isi produc singure hrana de care au nevoie.

Apa din terariu este in mod constant reciclata, trecand din starea lichida in cea de gaz si apoi la loc, pe masura ce umezeala din aer se condenseaza pe peretii de sticla; apa revine in pamant si este apoi absorbita de radacinile plantelor.

Cultivarea plantelor sub sticla sau intr-un terarium este un mod original de a rezolva problema aerului uscat din casa si efectul acestuia asupra plantelor, pentru ca intr-un terariu este mentinut un mediu foarte umed, fiind posibila cultivarea mai multor specii. In plus, un terariu este un "obiect" foarte decorativ si poate fi cadoul perfect pentru oamenii care au alergie la polen.

Vasul
Originalitatea unui terariu depinde de tipul de vas pe care il folositi, de speciile de plante alese si de modul in care le aranjati. Orice vas de sticla poate deveni un terariu, atata timp cat sticla este transparenta si nu opaca - un borcan, un bol in care se tin pesti, un acvariu mai vechi.

Pe de alta parte, in unele magazine se pot gasi vase sau containere deosebite fabricate din sticla si lemn sau plastic.

Materialele necesare pentru amenajarea unui terariu
Nu este nevoie de multe lucruri pentru amenajarea unui terariu: pietris fin sau nisip cu graunte mai mari, bucati de carbune, un material sintetic (nylon) sau un material asemanator pentru a indeplini rolul de separator intre straturile de pamant si un amestec de pamant in care sa se aseze plantele.

Daca vreti sa dati o nota mai decorativa, puteti acoperi stratul de pamant cu pietris colorat, scoarta de copac sau plante care creaza un covor verde.

Pregatirea
Cel mai bine este sa folositi un container cu gatul destul de larg, incat sa puteti ajunge la plante destul de usor. Vasul trebuie spalat si uscat, dupa care, cu un tub de carton se "toarna" incet inauntru materielele, asta pentru a nu murdari peretii interiori ai terariului.

Cum vasul folosit pentru teraniu nu are gauri prin care sa se scurga apa, e necesar sa aveti un strat de drenaj, pentru ca apa sa nu stea in pamant si sa dauneze radacinilor. Pentru asta puteti folosi pietris fin sau un nisip mai grunjos, intr-un strat gros de 1,5 - 4 cm, in functie de marimea containerului.

Cum un terariu este un mediu inchis si umed, va trebui sa adaugati si carbune pentru a se absorbi mirosul neplacut care poate aparea. Acoperiti stratul de pietris cu unul de aproximativ 1 cm de carbune.

Pietrisul si stratul de carbune se acopera apoi cu un strat de material sintetic (nylon) sau alt material asemanator, dar in asa mod incat marginile acestuia sa nu atinga peretii vasului de sticla. Astfel apa va putea sa se scurga, iar pamantul nu se va amesteca cu pietrisul.

Adaugati apoi destul pamant cat banuiti ca e nevoie pentru a putea planta florile. Desigur, trebuie sa folositi un amestec de pamant potrivit: plantele de desert, de exemplu, prefera pamantul mai nisipos, pe cand la cele tropicale trebuie sa mai adaugati turba si/sau muschi.

Exista cateva reguli de aur pe care trebuie sa le respectati. Materialele de la baza fiecarui terariu (nisipul, carbunele si pamantul) trebuie, ideal, sa fie cam 1/3 - maxim 1/2 - din inaltimea vasului. Spatiul ramas trebuie dedicat exclusiv plantelor.

Plantele de terariu
Plantarea se face in functie de marimea si necesitatile de dezvoltare ale plantei. Daca terarium-ul va fi vazut numai dintr-o parte, atunci asezati plantele mai mari in spate. Daca insa acesta va fi expus undeva in centrul camerei si va fi vazut din toate partile, plantele inalte trebuie amplasate in mijlocul vasului.

Aveti grija sa nu umpleti prea mult terariul, pentru ca plantele au nevoie de spatiu pentru a se dezvolta. De asemenea, intre ele trebuie sa fie destul spatiu. Daca doriti, la suprafata puteti aseza, pe post de decoratiuni, muschi, cioturi de lemn sau scoarta de copac, pietre sau nisip. La sfarsit, udati usor pana pamantul devine la fel de umed pe toata suprafata, dar nu imbibat cu apa.

Alegerea plantelor
Cele mai bune plante pentru un terariu sunt cele mici, care cresc incet. In general, cel mai bine este sa le alegem pe cele complementare, adica cele care se completeaza una pe cealalta legat de necesitatile de lumina, temperatura si umiditate. De exemplu, umiditatea ridicata din mediul inchis al terariului este foarte potrivita pentru ferigi, muschi si plante insectivore.

Pe de alta parte, cactusii si plantele suculente au nevoie de un mediu mai uscat si se vor dezvolta mai bine intr-un vas care este tinut deschis mereu. Oricum, nivelul de umiditate din terariu poate fi controlat prin deschiderea si inchiderea la anumite intervale de timp a capacului, in functie de plante.

Iata in continuare o lista cu plante de interior care se dezvolta bine si in terariu. Speciile pot fi combinate in functie de necesitatile de lumina, temperatura sau umiditate. Aveti grija sa alegeti plante sanatoase, care nu sunt atacate de daunatori, pentru ca acestia se inmultesc mult mai rapid intr-un mediu inchis.

Lumina scazuta (nord): Aglaonema (fo), Aucuba (fo), Chamaedorea (fo), Dracaena (fo), Euonymus (fo), Calathea (fo), Philodendron (fo), Pilea (fo), Sansevieria (fo), Scindapsus (fo), Spathiphyllum (fo), Syngonium (fo).

Lumina potrivita (nord-est): Adiantum (f), Anthurium (fl), Asplenium (f) , Caladium (fo), Cladonia (l), Gaultheria (cv), Hedera (cv), Maranta (fo), Polypodium (f), Sarracenia (i), Selaginella (cv), Sphagnum (m).

Lumina stralucitoare (sud si vest): Begonia (fl), Cactusi, suculente (fo), Dionaea (i), Episcia (fl), Gesneria (fl), Iresine (fo), Oxalis (fl), Saintpaulia (fl), Sarracenia (i), Sinningia (fl), Streptocarpus (fl), Trifolium (fl).

Nota:
fo: foliaj, f: feriga, m: muschi, l: licheni, i: insectivore, fl: flori, cv: covor-verde.

Intretinerea unui terariu
Terariul nu trebuie udat foarte des - aceast aeste una din probleme cel mai des intalnite -, pentru ca aceasta practica va duce la putrezirea radacinilor si in final la moarte plantelor. Mai ales la containerele inchise, udarea trebuie sa se faca numai cand e nevoie.

De asemenea, este o idee buna sa folositi apa distilata sau filtrata daca aveti plante carnivore, muschi sau licheni inauntru, pentru ca acestea sunt specimene foarte sensibile la poluare.

Plantele carnivore cum sunt Dionaea muscipula (Capcana lui Venus) si Sarracenia purpurea (Planta ciupitoare) sunt si ele potrivite pentru terariu, dar au nevoie de anumite conditii si de o perioada de repaus. Este foarte important sa nu plantati in terariu plante din natura, pentru ca acestea nu se vor acomoda niciodata.

In mediul restrans al terariului, dupa ce pamantul a fost udat, este foarte posibil sa apara picaturi de apa pe peretii de sticla. Daca se intampla acest lucru, deschideti capacul si lasati sa se aeriseasca. Fertilizarea se face, in timpul perioadei de dezvoltare (di aprilie pana in septembrie), o data pe luna, pentru ca plantele sa se dezvolte sanatos.

Folositi o substanta fertlizatoare organica, diluata (7-7-7), pentru ca fertilizatorii sintetici duc la acumularea de saruri in pamant.

Nu uitati ca si plantele din terariu trebuie ingrijite la fel ca celelalte: indepartati capetele ofilite, frunzele uscate si ramurile inainte sa inceapa procesul de putrefactie. De asemenea, plantele care formeaza un covor verde trebuie taiate pentru ca pot deveni chiar invazive.

Un ultim sfat este legat de amplasarea terariuluiin camera. Acesta nu trebuie asezat in soare direct, pentru ca razele soarelui vor arde frunzele plantelor.

Istoria mobilei - partea 7

Mobilierul european al secolului XX

Reforma si revolutia in arta, inclusiv in domeniul mobilierului, au marcat noul secol. Printre principalii promotori ai schimbarii s-au numarat arhitectul si designerul austriac Josef Hoffmann, care, alaturi de alti colegi de generatie, a fondat Vienna Sezession in 1903.

Aceasta a produs, printre alte tipuri de arte decorative, mobilier de forme cubice, care contrastau radical cu stilul impus de art nouveau, amintind mai curand de modelele lui Mackintosh, foarte admirate de grupul vienez. Era foarte folosit unghiul drept, iar detaliile erau deosebit de austere. Sezessionstil a fost precursorul a doua curente majore ale secolului XX : Bauhaus si art deco.

Mobilier Bauhaus

Stilul Bauhaus, a fost fondat in 1919 la Weimar de catre arhitectul german Walter Gropius, fiind o importanta scoala de arta si arhitectura care s-a dovedit una dintre marile influente care au decis dezvoltarea artei in secolul XX. Mobilierul clasic contemporan, inca in productie, era realizat de unii dintre cei mai faimosi arhitecti, Marcel Breuer si Ludwig Mies van der Rohe.

Breuer a creat faimosul fotoliu "Wassily", din tuburi de otel placat cu crom si textile, iar in 1928 a lansat si seria foarte imitata ulterior de scaune din tuburi de otel intr-un cadru de lemn.

Mies a creat celebrul scaun Barcelona, o adevarata capodopera din doua cadre in forma de X din benzi de otel cromat si perne patrate din piele in 1929. Scopul ambilor arhitecti era de a oferi mobilier de buna calitate pentru productia de serie, dar si placut din punct de vedere estetic.

Mobilierul Art Deco

Curentul Art deco, desi numele este inspirat din expozitia din arte decorative de la Paris din 1925, isi are inceputurile in prima decada a secolului XX, in special in formele geometrice Sezessionstil. O puternica influenta a reprezentant-o si preocuparea din curentul Bauhaus pentru folosirea de noi materiale in productia de mobilier.

Stilul art deco a rezistat pe piata pana in 1939, revenind in atentia publicului in perioada 1970-1980. Cei mai importanti designeri art deco au fost francezi : Louis Majorelle, Andre Groult, Pierre Chareau si Jacques Emile Ruhlmann.

Piesele realizate de ei aveau o bogatie datorata in principal executiei deosebite - lemn de esente rare, cu finisaje luxoase si incrustatii din materiale exotice precum fildesul, alcatuind designuri abstracte, angulare - si formele geometrice indraznete. Stilul a cazut repede in desuetudine din cauza productiei de masa de proasta calitate.

Mobilierul scandinav

Unele dintre cele mai admirate piese de mobilier au fost cele realizate in Scandinavia, mai ales dupa cel de al doilea razboi mondial.

Dintre numerosii designeri care au facut istorie in domeniu cei mai cunoscuti au fost arhitectul finlandez Alvar Aalto si designerul danez Arne Jacobsen, care au realizat mobile din lemn laminat cu proportii impresionante si foarte potrivite pentru productia de masa.

Mobilierul american in secolul XX

Pana in 1946 designerii din SUA erau, cu putine exceptii, depasiti de rivalii europeni si foarte influentati de acestia. Pana in 1939 miscarea americana arts-and-crafts a dus la infiintarea a numeroase ateliere si mici fabrici, precum cea condusa de Gustav Stickley. Acesta a lansat stilul misssion, bazat pe vechiul mobilier spaniol.

In fabrica lui au fost construite intre 1900-1913 piese din stejar, cu linii drepte, simple si gandite strict pentru utilitarism, decoratiunile fiind limitate. Fabricile americane au preluat ideea si au inceput productia de masa a pieselor care imitau stilul lui Stickley.

Cu exceptia creatiilor lui Louis Comfort Tiffany, care a creat mobilier mai mult pentru sine, Statele Unite nu au produs mobilier art nouveau deosebit. Art deco s-a bucurat de un mai mare succes in America, in buna parte datorita productiei de masa, chiar daca rezultatele erau de slaba calitate.

Un exemplu notabil au fost lucrarile realizate in atelierul lui Donald Deskey, care in 1932 a creat interioare art deco si mobilier pentru Radio City Music Hall in New York City. Arhitectul american Frank Lloyd Wright a realizat si mobilier, care din cauza aspectului poate fi foarte greu incadrat intr-o anumita categorie, deoarece acesta il realiza subordonandu-l in intregime designului cladirii. Wright a introdus si conceptul de mobilier incastrat in arhitectura.

Mobilierul american contemporan

In primul deceniu dupa cel de al doilea razboi mondial, multi designeri americani au inceput sa se impuna pe piata de mobilier. Printre cei mai cunoscuti se numarau arhitectii Charles Eames si Eero Saarinen.

Acestia au adaptat tehnologia din perioada razboiului pentru a folosi in afara de lemn, metale si plastic, au creat noi modele, intre care scaunul Eames, au prezentat piese cu baza din metal.

In 1956 Saarinen a creat o serie de mobilier cu piedestal, realizata din plastic si metal : scaune albe a caror silueta amintea de cea a paharelor, cu perne mici in culori vii ; mese, de la cele de doua persoane la cele pentru salile de conferinta, cu tablii din lemn sau marmura. Acestea, la fel ca multe alte creatii moderne, au fost copiate la scara larga pentru productia de masa.

Alti designeri importanti au fost Harri Bertoia, care in 1952 a realizat scaunul care ii poarta numele, fabricat ulterior de Knoll Associates; Florence S. Knoll, presedinte al Knoll International din New York City; si Paul McCobb, care a lansat o colectie bazata pe mobilierul Shaker din secolele XVIII-XIX.

Pana la inceputul anilor 90 numarul stilurilor de mobilier a crescut atat de mult incat se poate deja vorbi de sute de exemple.

Principalul aspect pozitiv este numarul mare de optiuni si multitudinea alegerilor, de la piese clasice la cele high-tech, ce amintesc mai curand de mobilierul medical sau industrial, de la antichitati din orice perioada si reproduceri scumpe dupa acestea pana la mobilier ieftin si simplu, care poate fi montat acasa de cumparator, in functie de ce isi doreste acesta.

Istoria mobilei - partea 6

In paralel cu revenirea stilului neoclasic in prima jumatate a secolului XIX mai multe stiluri au revenit de asemeni in atentia publicului.

Revenirea goticului

Goticul, pe care Chippendale l-a folosit ca sursa de motive ornamentale, i-a interesat si pe Sheraton si pe alti designeri. In lucrarea lui George Smith "Colectie de modele pentru mobilier si decoratiuni interioare" publicata in 1808 cateva modele gotice sunt prezentate alaturi de cele neoclasice. Pana spre 1830 interesul pentru stilul gotic a continuat sa creasca.

Goticul era admirat de multi ca o reactie impotriva clasicului, iar de altii ca un stil de inspiratie crestina care era de preferat celui inspirat de spiritualitatea pagana a grecilor si romanilor.

Mai mult, entuziasmul romatic prefera atmosfera creata de ruine si asimetrie, in timp ce in cealalta tabara exista o puternica inclinare spre designul echilibrat si riguros, cu o anumita dimensiune religioasa. Oricare ar fi fost motivatii, stilul gotic a trecut prinr-o perioada de puternica revitalizare de ambele parti ale Atlanticului, atat in Anglia cat si in SUA.

In Anglia s-au remarcat in acest domeniu doua generatii ale familiei Pugin - tatal, Augustus Charles Pugin, si fiul Augustus Welby Northmore Pugin. In principal aceasta revenire a stilului gotic a inclus folosirea ornamentelor de gen in modelele de secol XIX. In SUA, in paralel cu aceasta revenire a avut loc si asa-numita revenire Elizabetheana, inspirata de designul englez din secolele XVI-XVII.

Renasterea Rococo

Designerii care doreau o revenire a elegantei au avut o cu totul alta abordare. Incepand cu 1820 stilul rococo din secolul precedent a servit ca sursa de inspiratie pentru revneirea in actualitate - mai mult o reinterpretare - a stilului rococo parizian. Renasterea rococo s-a bucurat de popularitate in Anglia, America si Europa.

In America acest fenomen a atins apogeul intre 1840-1860, fiind realizate modele deosebite de mobilier. Un producator din New York, John Henry Belter, a reusit sa isi inregistreze patente de inventii care serveau la imbunatatirea tehnicilor de fabricare.

Cu ajutorul lor atelierele Belter au reusit sa produca mobilier minunat sculptat, cu o migala care a impresionat, folosind in principal lemn laminat. In afara stilului rococo designerii s-au inspirat foarte mult si din baroc.

Revenirea Renascentismului

Pana in deceniul al saselea al secolului XIX stilul rococo incepuse sa intre din nou in uitare, dar spre surprinderea multora a s-a impus in forta un curent puternic marcat de valorile renascentiste. Renasterea a fost definita de aceasta data intr-un sens mai larg, care includea motive neoclasice in afara celor bazate pe traditia Renasterii franceze.

Unii au preferat creatii inspirate de perioada lui Ludovic XVI, dar noul stil a fost caracterizat in principal de forme cu linii drepte, realizate in lemn intunecat la culoare si decorat cu incrustatii, sculpturi si decoratiuni lineare incizate. Exemplele realizate de artizanii europeni le-au depasit in eleganta pe cele americane.

Revolta impotriva productiei de masa

Nevoia de eleganta a produs, asa cum era de asteptat, un numar deloc mic de falsuri in industria mobilei : lemnul de proasta calitate era acoperit cu ornamente care aveau rol de a impresiona, iar mobilierul de serie, de proasta calitate dar cu un pret scazut era prost executat, gandit pentru a fi o copie ieftina a marcilor importante.

Impotriva acestei situatii a aparut reactia manifestata prin curentul Arts and Craft, care a inceput in 1861, fiind creatia poetului si designerului neglez William Morris. Alaturi de asociati ca arhitectul Philip Webb si pictorii Ford Madox Brown si Edward Burne-Jones, Morris a promovat necesitatea revenirii la productia artizanala , asa cum se facea in perioada medievala.

Impreuna, grupul a oferit modele si solutii pentru toate domeniile artei decorative, avand intentia de a transforma utilul in arta.

Produsele lor, intre care si cele de mobilier, au fost foarte admirate pentru frumusete si finetea executiei, fiind la randul lor copiate pe scara larga. Pana in 1890 miscarea se raspandise in Europa si in America de Nord, castigand foarte repede tot mai multi adepti.

Influenta lui Morris si a prietenilor sai a fost enorma pentru evolutia productiei de mobilier, modelele acestora stand la baza multora dintre cele de astazi. Ideile lui Morris au fost popularizate de arhitectul si scriitorul englez Charles Eastlake, in cartea de mare succes editata de acesta, Hints on Household Taste in Furniture, Upholstery and other Details din 1868.

Eastlake sustinea la randul sau necesitatea revenirii la modele simple si drepte, inspirate de lucrarile rurale, executate in stejar si in diverse alte tipuri de lemn. In SUA, unde cartea lui Eastlake a devenit in scurt timp o adevarata Biblie a decoratiunilor interioare, simplitatea a fost uitata, mobilierul fiind adesea infrumusetat cu ornamente din abanos, poleire si incrustatii.

Mobilierul Art Nouveau

Patronat de miscarea Arts and Crafts, stilul art nouveau s-a manifestat intre 1890-1910 in toate domeniile artelor decorative. Art nouveau poate fi caracterizat ca un stil inspirat de formele organice care dau impresia miscarii, exemplificata prin celebra linie curba care poate fi intalnita in multe lucrari art nouveau.

In mobilier primele creatii de gen erau cele relaizate de arhitectii belgieni Henry van de Velde si Victor Horta, care si-au decorat interioarele cladirilor la care au lucrat cu piese create pentru a se potrivi cu formele arhitecturale curbe, sinuoase.

In Franta, arhitectul Hector Guimard, care in 1900 a realizat statiile de metro din capitala franceza, a creat piese de mobilier asimetrice, cu forme libere si sculpturi bogate.

Emile Galle, specializat pe lucrari in sticla si foarte cunoscut in epoca, a creat unele dintre cele mai opulente piese de mobilier art nouveau, in care predominau ornamentele florale. Louis Majorelle a creat mobilier de lux, inspirat de formele naturii, si a devenit un important designer de art deco dupa cel de al doilea razboi mondial.

Arhitectul scotian Charles Rennie Mackintosh a oferit o interpretare foarte personala a curentului, realizand mobila de o mare frumusete, foarte cautata. Piesele standard erau realizate din stejar vopsit in alb, cu incrustatii elegante si elemente din metal sau sticla pictata, care alcatuiau forme abstracte de plante.

Istoria mobilei - partea 5

Mobilierul neoclasic

Neoclasicismul, o reactie de respingere a curentului rococo in favoarea clasicismului a fost o miscare care a aparut in momentul in care rococo-ul era la apogeu. Designerii care au initiat-o au dorit o intoarcere la sursele de inspiratie greco-romane in locul celor din Renastere.

Dar pentru a se potrivit gusturilor secolului XVIII au adaptat modelele vechi prin reducerea dimensiunii ornamentelor pana la modele care se potriveau dorintelor celor deja plictisiti de rococo. Nu se stie nici astazi exact cui ii revine meritul pentru lansarea acestei revolutii in design.

Robert Adam, un arhitect englez, a fost primul care inainte de 1760 a propus publicului primele modele neoclasice. Cu toate acestea, de cealalta parte a Canalului Manecii, la Paris, un important colectionar pe nume La Live de Jully a prezentat o camera decorata in acelasi stil, pe care il botezase "a la grecque".

Piesele erau virtual identice, asa ca nu se stie exact cine a fost pionierul. Dar dupa acest inceput nenumarati artisti si mestesugari englezi, britanici si de alte nationalitati s-au luptat pentru a ajunge la vechile ruine ale civilizatiilor romane si elene, unde sa gaseasca surse de inspiratie.

Roma si Atena s-au trezit practic invadate de curiosi si artisti, iar neoclasicismul s-a dovedit in scurt timp primul effort constient de a revitaliza un stil, in loc de a folosi elemente ale stilului ca inspiratie pentru noi modele. Ideea s-a raspandit foarte repede si a fost adoptat in numeroase tari, iar productia de mobilier a fost profund influentata.

Neoclasicismul francez

In Franta prima faza a neoclasicismului a primit numele de stil Ludovic XVI, desi domnia acestuia a inceput abia in 1774, primele exemple de mobilier neoclasic fiind realizate inainte. Clasicismul s-a manifestat printr-o gama larga de teme si motive, inspirate de traditia greco-romana, dar in mare formele reflectau noul stil.

Formelel pieselor erau simple si geometrice : rectangulare, circulare, ovale, care se sprijineau pe picioare drepte care erau fie rotunde, fie patrate. Ca ornamente se foloseau ghirlande de flori, draperii, motive arthitecturale cum erau paterae (medalioane), forme dorice, ionice sau corintice.

Neoclasicismul englez

In Anglia mobilierul pictat a devenit tot mai popular, iar interesul pentru decoratiunile incrustate, care disparuse in era rococo, a revenit in forta. Noul stil neoclasic era preferatul moltora, iar exemplele si mai ales cartile si cataloagele cu modele dadeau publicului idei si sugestii.

Una dintre cele mai importante lucrari de gen, publicata postum in 1788 a fost lucrarea lui George Hepplewhite dedicata constructiei si ornamentarii mobilei. Acesta adoptase unele modele franceze si engleze traditionale pentru ca acestea sa poata fi folosite de fabricantii de mobilier care cautau modele neoclasice.

Cel mai cunoscut capitol al volumului este cel despre scaune, foarte documentat si plin de exemple diverse, desi repertoriul de modele oferit de Hepplewhite era mult mai impresionant. Stilul neoclasic in industria de mobilier britanica s-a dezvoltat atat datorita lui Hepplewhite cat si datorita lui Thomas Sheraton, care in 1791 a publicat o prima editie incompleta dintr-o lucrare similara.

Editia definitiva si completa avea sa apara abia in 1802 si includea modele care erau mult mai clasice.

Mobilierul Empire

Folosirea unui design inspirat de arheologie a inceput sa devina o optiune populara la sfarsitul secolului XVIII, influentandu-i mai ales pe creatorii din Europa. Schimbarea de atitudine si de gusturi marcheaza cea de a doua faza a neoclasicismului numita stil Empire, care se identifica in prima faza cu perioada in care Napoleaon isi incepuse lupta de expansiune.

Desi tendinta de a crea mobilier in spiritul vechiului stil roman exista dinainte de Revolutia franceza (1789-1799) designerii lui Napoleon, Charles Percier si Pierre Francois Leonard Fontaine au fost cei mai inovatori. Un catalog cuprinzand modelele de interioare si mobilier propuse de acestia a fost publicat la Paris in 1801.

Din 1796 modelele inspirate de cei doi au fost publicate si in Journal des Modes editat de Pierre de La Mesangere, care au ajutat stilul sa fie cunoscut in intreaga lume.

Ideile prezententate in aceasta publicatie au fost preluate printre primii de Rudolph Ackerman care avea sa foloseasca imaginile in publicatia sa, Repository of Arts, Literature, and Fashions, pe care a inceput sa o editeze din 1809. Stilul Empire a fost raspandit in intreaga Europa si prin intermediul publicatiilor de limba germana.

Investigatii mai amanuntite arata ca in fiecare tara au existat surse distincte. In Anglia, unde stilul a primit numele de Regency, Henry Holland, arhitectul printului de Wales din 1780 a creat mobilier in spirit Empire pentru resedintele regale si pentru mai multi proprietari foarte bogati.

Thomas Hope, un colectionar si cunoscator pasionat, foarte entuziasmat de stilul clasic, a publicat in 1807 si o lucrare despre decoratiunile interioare, care ilustreaza conceptia sa despre un stil clasic in care predomina influentele elene si egiptene.

Empire a devenit treptat un stil international, pe masura ce Scandinavia, Germania, Italia, Rusia si America au oferit propriile interpretari. Conceptul de baza a ramas acelasi, prototipurile vechi fiind adaptate pentru a corespunde gusturilor secolului XIX. Principala schimbare, pe langa cresterea influentei arheologice, era la nivelul scalei.

Designerii incercau sa recastige simtul monumentalitatii care fusese pierdut din secolul XVIII, cand scala a fost micsorata pentru a se adapta dimensiunilor fiintelor umane. In regiunile de limba germana, stilul, tipic pentru clasa de mijloc, a primit numele de Biedermeier, dupa un personaj de caricaturi care ar fi trebuit sa reprezinte gusturile celor cu venituri medii.

Acest nume a inceput sa fie folosit abia cand stilul incepuse sa nu mai fie la moda, in 1850. Dar sub oricare nume Empire a fost un stil care a facut istorie, pentru a disparea din topul preferintelor abia dupa jumatatea secolului XIX. In SUA, unul dintre cei mai cunoscute ateliere de mobilier din New York, s-a deschis in 1790 si s-a inchis abia in 1847.

Aici au fost produse nenumarate modele in stil neoclasic, chiar daca este mai cunoscut pentru lucrarile speciale facute intre 1800-1820, in care proportiile de lumina si detaliu erau integrate.

Istoria mobilei - partea 4

Mobilierul baroc

Stilul baroc este evident in mobilierul de sfarsit de secol XVII, la decenii dupa ce arhitectii italieni Gianlorenzo Bernini si Francesco Borromini adusesera la Roma noile lor idei. In prima parte a secolului noul curent a influentat mai curand suprafetele decat formele.

In ultimele decenii insa au avut loc mai multe schimbari in designul mobilei : folosirea cariatidelor pentru mobilierul de dimensiuni mai mari si sculptarea picioarelor pieselor in forma de suluri sau de spirale, diferente importante fata de modelele renascentiste.

La sfarsitul perioadei partea frontala a dulapurilor si scrinurilor a inceput sa fie decorata cu forme curbe in relief, reflectand noua arhitectura baroca. Scaunele au inceput la randul lor sa fie bogat sculptate, cu spatare mari si inalte, de regula tapitate sau impodobite cu mici sculpturi.

Mobilierul barocului francez

Cele mai elegante si elaborate piese au fost cele realizate pentru curtea regelui Ludovic XIV. Artizanul Andre Charles Boulle a creat forme neobisnuite si le-a ornat cu incrustatii care combinau metale (argint, bronz, plumb), carapacea de broasca testoasa si abanosul in modele care erau alaturari pline de imaginatie si frumusete ale motivelor clasice. Multe dintre creatiile sale sunt tributare ca inspiratie vechilor fresce romane.

Mobilierul din Anglia si America

Daca in alte state schimbarile au limitat folosirea poleielii in industria mobilierului in favoarea descoperirii si impunerii de forme noi, in Anglia aceasta influenta s-a facut simtita mai ales prin folosirea libera a incrustatiilor. In America de nord inca mai era in schimb la moda stilul renascentist.

Mestesugarii americani utilizau ca surse de inspiratie in special modele britanice pentru a crea in final stilul Pilgrim, cu piese din stejar, carora li se dadea culoarea lemnului de nuc cu ajutorul finisajelor.

Mobilierul Rococo

Barocul a ramas popular in multe tari pana spre 1730, cand gusturile si implicit moda au inceput sa se schimbe, mai intai in Paris si apoi in restul tarilor occidentale. Noul stil, cunoscut sub numele de rococo, cerea o mai mare atentie delicata cu privire la scala obiectelor si o legatura mai stransa intre persoana si mobila pe care o foloseste.

Ornamentele arhitecturale erau mai putin relevante, iar piesele care decorau interioarele pariziene erau construite si alese pentru a se potrivi cu oamenii mai curand decat cu incaperile.

Mobilierul Rococo francez

Producatorii francezi s-au dovedit din nou invingatorii in aceasta industrie, piesele si seriile realizate de ei fiind cele mai elegante si cele mai reusite, cautate nu doar in tara, ci si de pasionatii din strainatate. Rococo si-a inceput ascensiunea in timpul domniei lui Ludovic XIV si a ajuns la apogeu in timpul lui Ludovic XV.

Versiunea franceza a stilului include modele ambitioase, realizate cu o varietate impresionanta de materiale, pentru crearea carora era nevoie de multa indemnanare si multa pasiune din partea mestesugarilor.

Principala caracteristica erau liniile si formele complexe si sinuase care pareau a se curba in toate directiile. Modelele de decoratii erau incastrate in straturi de furnir, care, la randul lor erau incadrate de bronz poleit, care sublinia picioarele mobilelor, marginile si partea din fata a sertarelor.

Picioarele drepte au fost inlocuite de cele inspirate de formele animalelor, intr-o varietate de forme curbate.

Mobilierul rococo in Anglia

In Anglia stilul rococo nu s-a bucurat de acelasi succes ca in alte tari, fiind mai putin folosit si nu tot atat de liber. Se foloseau foarte putin incrustatiile pentru ca mestesugarii preferau sa foloseasca pentru ornamentare furniruri din mahon si nuc, care erau finisate astfel incat granularea materialului sa fie scoasa in evidenta.

Designerii englezi si cei inspirati de acestia mai taziu au folosit un element inedit : picioarele mobilelor au fost sculpate in forme curbate, terminate printr-o prin forme aproape sferice, idee preluata de la artizanii chinezi. Designurile franceze inovatoare din 1750 au fost adoptate si modificate de Chippendale in modele bogat sculptate, renuntand la inscrustatii.

Elementul principal scos in evidenta de Chippendale si de cei mai multi artizani englezi era aerul de capriciu, de joaca pe care il avea stilul.

Varietatile chineze si gotice erau incluse in carte ca exemple tipice, subliniindu-se ca realizarea acestora era mai usoara decat a celor franceze.

Intre 1740-1760 designerii englezi au produs putin mobilier si fara inovatii deosebite. Unii dintre ei insa s-au decis sa reproduca modelele impuse in timpul Renasterii italiene de arhitectul Andrea Palladio - stilul Palladian - pe care le-au adaptat secolului XVIII.

Mestesugarul William Vile, care a fost angajat de Curtea Regala intre 1750-1760 a realizat si piese de mobilier clasice in afara de cele rococo. In coloniile americane stilul clasic s-a situat la egalitate in topul preferintelor cu cel rococo.

Exceptia de la regula de a continua stilul clasic l-au constituit, atat pentru designerii britanici cat si pentru cei englezi, modelele de scaune. La Londra au fost realizate scaune si fotolii elegante, cu spatarul din lemn si diferite din punct de vedere al constructiei de cele din America.

La inceput, spatarul era realizat din scanduri solide ca suport central, intr-un stil care amintea de scaunele chinezesti. Ulterior spatarul a primit diferite forme.

Artizanii americani au ales sa foloseasca tipurile de lemn la fel ca britanicii, acordand o deosebita atentie calitatilor distincte ale acestora. In Europa fabricantii de mobilier au fost mult mai dispusi sa creeze modelele rococo dorite, chiar si acolo unde incrustatiile erau prea scumpe, caz in care totul era inlocuit prin vopsea.

Istoria mobilei - partea 3

Mobilierul Renasterii

Pictura, sculptura si arhitectura Renasterii au inceput sa se dezvolte in Italia inainte de 1425, dar mobilierul din Italia secolului XV avea tendinta de a fi doar simplu si functional.

Italia

Prima inovatie in domeniul mobilierului Renasterii italiene a fost cassone, un cufar cu decoratiuni complicate, sculptate sau din stucatura si poleit sau pictat. Motivele erau cele clasice. Forma aleasa pentru cassone era in mare masura inspirata de sarcofagele romane, unele dintre primele modele avand pe ele ilustratii la celebrei povesti de dragoste gotice, Le Roman de la Rose.

Interioarele reprezentate in pictura italiana scot in evidenta simplitatea aranjarii mobilei si numarul mic de piese de mobilier folosite, situatie care va dura pana la sfarsitul secolului XV. Piesele erau bogat ornamentate cu sculpturi si incepe sa se foloseasca tot mai mult lemnul de nuc in locul stejarului, in paralel cu o diversificare fara precedent a modelelor si tipurilor de decoratiuni.

Incep din nou sa fie la moda scaunele pliabile, din lemn cu piele sau tesatura. Apar scaune inalte si solide, cu spatar, cu spatarul bogat sculptat si in loc de picioare panouri groase.

Franta

Franta avea sa duca arta decorarii mobilei si mai departe decat Italia pentru a reflecta puternica influenta renascentista. La curtile regilor au fost angajati artisti italieni care au adus stilul Renasterii in Franta. In timpul domniei lui Henry II au fost adoptate schemele de design ale arhitectului Jacques du Cerceau.

Ideea sa de juxtapunere a motivelor clasice a fost utilizata pe scala larga pentru decorarea mobilierului, in spiritul si pe gustul renascentist. Una dintre figurile marcante ale industriei in formare a fost Hugues Sambin, care fabrica dulapuri si care a publicat si un impresionant volum de modele, operele prezentate remarcandu-se prin sculpturile bogate care le impodobeau.

Energia noilor creatori a facut ca stilul sa supravietuiasca si sa ajunga pana in secolul XVII.

Mesele tipice, cu picioare inalte si subtiri si scaunele cu spatare groase, fabricate din 1560 s-au dovedit populare mult dupa 1600. Schimbarile stilistice din primele decenii ale secolului XVII au fost subtile.

In timpul domniei lui Louis XIII, din 1610 pana in 1643 formele pieselor le-au continuat in mare pe cele din secolul XVI, dar erau mult mai delicate si mai atent lucrate, tipurile de lemn incluzand abanosul foarte rar si foarte scump sau furniruri din carapace de brasca testoasa.

Anglia

Designul mobilierului in Renasterea engleza era mai simplu decat cel francez, cu detalii sculptate mai putin elegant, decoratiuni modeste si plate, motive stilizate. Stejarul a continuat sa fie cel mai folosit lemn in Anglia sec XVI. La fel ca si in cazul Frantei, si in Anglia interesul pentru stilul Renasterii a persistat pana la jumatatea secolului XVII.

Olanda

Interesul general pentru formele si stilul Renasterii este pe larg documentat in mai multe publicatii si manuscrise din secolul XVII. Doua dintre colectiile de modele, care au influentat operele realizatorilor de mobila, au fost publicate la inceputul secolului la Amsterdam de Jan Vredeman de Vries si Crispin van de Passe.

Mestesugarii olandezi au creat mobilier in stilul englez, modele conservatoare, stilul renascentist fiind mult timp foarte popular. O piesa speciala este un model de sifonier, foarte masiv, care a fost adus in America de nord de colonistii olandezi.

Influenta olandeza s-a manifestat in principal prin intermediul cartilor si manualelor de design, putand fi remarcata in creatiile mai multor popoare din nordul Europei, desi fiecare a adus ceva personal in formele alese.

Spania

In Spania influentele au fost mult mai variate. Noile idei ale Renasterii au afectat designul, dar in egala masura acesta a fost influentat de traditia araba, mai exact maura.

Desi Spania nu mai avea de mult timp legaturi directe cu Orientul, modelele delicate care impodobeau ornamente din piele si combinatiile indraznete de lemn, fier si aur (sau aurire) au fost foarte populare in aceasta tara pentru aproape doua secole, demonstrand continua influenta maura.

Mobilierul chinez din Dinastia Ming

Secolul XVII s-a dovedit o perioada in care cosmopolitismul a fost intr-o continua crestere. Pe masura ce schimburile comerciale se intensificau, mai ales cu ajutorul rutelor maritime stabilite cu un secol mai devreme, artizanii aveau acces la noi idei si mai ales la noi tehnici si materiale.

Secolele XVI-XVII au fost o perioada ideala pentru Occident, care a avut astfel sansa sa descopere mobilierul chinez, caci in perioada dinastiei Ming (1368-1644) aceasta industrie atinsese in Imperiu apogeul. Dulapuri imalte, mese delicate, scaune si banci, toate i-au incatat pe europeni prin designul subtil.

Picioarele drepte ale scaunelor si meselor se temrinau cel mai adesea prin linii curbate. Aplicele si elementele de sustinere nu aveau doar rol de ranforsare ci si de sustinere. Decoratiunile asiatice erau deja foarte cunoscute in Europa secolului XVII si au jucat un rol deosebit de important in dezvoltarea ulterioara a designului occidental.

Cuferele lacuite chinezesti si nipone, importate in Europa, au inceput sa fie tot mai folosite de cei care si le puteau permite, de multe ori interioarele fiind modificate pentru a se adapta noii piese.

Istoria mobilei - partea 2

Mobilierul din Grecia

Mobilierul elen, la fel ca si cel din Mesopotamia, este cunoscut mai ales prin intermediul picturilor si sculpturilor, pentru ca s-au pastrat foarte putine piese. Detaliile de pe picturile care ornamentau vasele si pietrele funerare ofera destul de multe informatii, golurile din imaginea de ansamblu fiind umplute de de friza de la Parthenon si de mai multe figurine in bronz si teracota.

S-au pastrat cateva tronuri din marmura, dar si cateva fragmente din lemn ale mobilierului epocii. Dovezile existente arata ca designerii eleni nu respectau formele libere ale predecesorilor, ci incercau sa armonizeze mobilierul cu decoratiunile arhitecturale, simetria generala si echilibrul intregului parand sa respecte mai curand traditia egipteana.

Cu toate acestea, desi la prima vedere exista numeroase asemanari intre ele, banca greceasca si patul egiptean aveau scopuri diferite.


Banca elena, folosita atat pentru odihna cat si pentru a sta lungit in timpul mesei avea aceeasi inaltime ca si masa. Nu exista nici un suport pentru picioare, iar partea dinspre cap era adesea curbata pentru a sprijini pernele. Suporturi in forme de labe de animal erau rar folosite, preferandu-se cele conice sau cele care imitau coloanele.

Scaunele folosite erau pliabile, cu picioarele in forma de X sau standard, cu picioare drepte, fiind fabricate din secolul VI IdHr. Au fost realizate atat piese functionale si simple cat si modele mai elaborate. O inovatie deosebita a designerilor greci este scaunul cunoscut sub numele de klismos, un scaun usor cu spatar.

Confortabil si foarte popular, a fost folosit de cei mai multi dintre greci intre secolele VII-IV IdHr. Klismos este o piesa simpla, dreapta, cu picioare care se curbau usor in exterior si un spatar in general fara ornamente, curbat de la margini spre centru.

Mesele reprezentate in picturi erau de mici dimensiuni, fiind preferate cele cu tablia rectangulara, avand trei picioare, uneori sculptate in forme animale. Marturiile literare dovedesc si ca aceste mese erau foare usoare, putand fi mutate imediat pentru a servi un invitat si indepartate la sfarsitul mesei, pentru ca artistii sa poata juca. Abia in perioada elenistica incep sa apara mesele rotunde.

Cuferele din vechea Grecie aveau dimensiuni variabile : de la cele miniaturiale la cele cu adevarat monumentale si variau foarte mult si la nivel de design, de la cele simple la cele cu capacul bogat sculptat. Erau realizate din lemn, bronz, fildes. Traditia cuferelor a fost pastrat din Egipt pana in secolul XIX, fiind prezente mai ales in traditia populara a diferitelor popoare.

Mobilierul roman

La prima vedere mobilierul roman pare realizat ca o copie a celui grecesc. In primul secol al erei noastre designul roman opulent reflecta puternicele influente grecesti. Ruinele de la Pompeii si Herculaneum ofera informatii detaliate privind arhitectura locuintelor si arata ce mobilier era necesar si cum era acesta amplasat.

Frescele de la Pompeii demonstreaza si cum era folosit mobilierul dar si marea varietate a formelor. Nu se stie exact sursa de inspiratie si momentul in care au aparut si dulapurile, lipsind informatiile. Prezenta acestora in frescele romane poate fi o simpla influenta elena sau o copie a picturilor grecesti, desi un dulap dintr-o casa din Herculaneum s-a pastrat.

Romanii au creat mai multe piese din marmura si bronz decat grecii, designul adoptat fiind mult mai complex, chiar daca aria ornamentelor era similara.

In afara meselor mici obisnuite in Grecia se foloseau mese mari, rectangulare si mese rotunde de diferite dimensiuni. Au fost introduse si modele mult mai practice, cum ar fi mesele care puteau fi rapid demontate sau cele care se puteau plia.

Bogatia incrustatiilor si ornamentele minunat realizate in fildes, bronz, marmura si lemn sunt adesea mentionate in literatura romana, de multe ori descrise in detaliu .

Mobilierul din Bizant si de la inceputul Evului Mediu

Desi mai exista inca numeroase piese de mobilier din aceasta epoca, suprinzator de putine exista de la inceputurile civilizatiei crestine (sec III-VII) sau bizantine (sec V-XV), atat din est cat si din vest. Arta bizantina a fost mereu deosebit de apreciata. Bogatia ornamentala a bisericilor din Istanbul sau Ravenna indica faptul ca si decorarea palatelor trebuie sa fi fost pe masura.

Mozaicurile bizantine pastrate sugereaza ca, desi ornamentele clasice devenisera mult mai stilizate, erau inca folosite intre 400-1000 dHr. S-a pastrat o piesa deosebit din epoca bizantina, tronul Episcopului Maximian, realizat in jurul anului 550, o adevarata opera de arta din fildes sculptat in relief suprapus pentru un cadru din lemn, destinat exclusiv reprezentantilor marcanti ai Bisericii.

Tronul arata si ornamentatia bogata si stilizata a perioadei, oferind astfel indicii pretioase despre maniera in care se realiza mobilierul bizantin. Asa-numitul Tron al lui Dagobert I, aflat in prezent la Bibliotheque Nationale din Paris este un scaunel pliabil din bronz, cu picioarele in forma animala, mult mai bine realizate decat exemplele romane similare.

Manuscrise si cate un mozaic din secolele V-IX demonstreaza ca desi influenta romana se pastrase, schimbarile gusturilor ii inspirasera pe artizani sa redea detaliile mai simplu si mai abstract. Modelele plane au fost inlocuite de reliefuri adanci, iar conservatorismul stilistic devenise o regula care se aplica si in domeniul fabricarii de mobilier.

In secolele XI-XII are loc o adevarata regenerare spirituala si sunt construite numeroase biserici in Europa occidentala, desi nu s-au pastrat prea multe exemple de mobilier. Designul din acest interval este cunoscut in principal datorita reprezentarilor din sculptura franceza, in care se foloseau variante simplificate si shematice ale ornamentelor greco-romane.

S-au pastrat totusi cateva scaune din Scandinavia secolului XII, purtand puternice influente romane.

Mobilierul gotic

Arhitectura gotica se caracteriza prin folosirea arcadelor ascutite, precum si a altor inovatii deosebite care creau efecte spatiale spectaculare, dar paradoxal mobilierul din secolul XII nu a fost influentat de acest stil nou.

Daca impunatoarele catedrale, migalos construite, pline in exterior de creatii arhitecturale si elemente impresionante parea simboluri ale grandorii, in interior au fost favorizate piesele de mobilier simple, din stejar inchis la culoare, interiorul fiind imbogatit de minunate tapiserii si ornamente metalice.

Abia din 1400 in constructia mobilierului au inceput sa fie introduse elemente gotice precum unghiurile foarte ascutite. Apoi, pentru mai multe de un secol, elementele gotice erau sculptate pe spatarele scaunelor, pe cufere si pe laturile meselor. Din secolul XV au fost introduse noi tipuri de mobilier.

Primul a fost un fel de scrin, cu un spatiu mic de depozitare si picioare foarte inalte ; in partea de sus avea o polita pentru expunerea obiectelor si un raft sub aceasta. Dulapurile erau construite cu unul sau doua randuri de spatii, inchise cu usi. A fost introdus si celebrul armoire, strmaosul sifonierului de astazi, cu usi de mari dimensiuni si un spatiu interior de 1.5 pana la 2 metri.

Acestea erau ornamentate cu motive precum arcade, coloane si frunze. Ca stil principal pentru partea de nord a Europei, goticul si-a pastrat influenta in arta mobilei pana la inceputul secolului XVI.

Istoria mobilei-partea 1

Materiale si design

Din punct de vedere istoric materialul cel mai folosit in productia de mobilier este lemnul, dar si alte materiale, precum metalul sau piatra au fost folosite. Designul mobilierului reflecta moda diverselor perioade istorice, din antichitate pana in prezent.

Daca in trecut in majoritatea perioadelor predomina un singur stil, astazi designul mobilierului este influentat de numerosi factori, stiluri si directii. Unele dintre cele mai pretuite piese de mobilier folosite in locuintele moderne de astazi sunt antichitatile atent reconditionate, care au in medie o vechime cuprinsa intre 50 si 300 de ani sau chiar mai mult.

Astazi majoritatea designerilor anordeaza un stil eclectic, adaptat fiecarui proiect in parte, mobilierul putand avea un design inovator sau sa fie o adaptare moderna a modelelor istorice..

Chiar elementele de baza ale designului de mobilier sunt de fapt foarte complexe, pentru ca aspectul a fost mereu cel putin la fel de important ca functionalitatea, iar tendinta generala este de a crea mobila in conformitate cu interiorul arhitectural.

Unele piese de mobilier au fost realizate in conformitate cu elemente arhitecturale, avand picioare de tip coloana, altele erau cel putin in parte antropomorfe, cu baza in forma de animale. Designul variaza de la foarte simplu la deosebit de complex, mai curand in functie de scopul mobilierului decat de perioada de constructie.

Primele marturii ale acestei fascinante istorii provin din Mesopotamia, unde interioarele erau deosebit de bogat, mobilierul fiind impodobit cu ornamente din aur si deosebit de complex. Unele exemple egiptene demonstreaza ca daca existau piese aurite si foarte complexe se fabricau in acelasi timp si modele simple, destinate celor cu nevoi si posibilitati mai mici.

In istoria mobilei cele mai cunoscute piese - si cele mai elaborate - sunt cele de lux, cel mai bine pastrate. Mai mult decat atat designul foarte elaborat ofera mai multe informatii despre o anumita perioada deoarece gusturile celor din high class se schimba mai repede decat alte stiluri pentru a reflecta noile idei si tendinte.

Cele mai simple exemple, destinate muncitorilor si agricultorilor au doar un rol functional, forma de baza fiind reprodusa de-a lungul timpul cu modificari minime.

Istoria mobilei

Chiar daca reconstructia unei locuinte preistorice este practic imposibila se pare ca acestea aveau totusi piese de mobilier, chiar daca cele mai multe improvizate din piatra sau bucati de lemn, fiind in principal mese sau scaune grosolane. O istorie documentata e mobilei si a evolutiei acesteia in timp trebuie sa inceapa deci cu Egiptul antic.

Mobilierul egiptean

Climatul foarte uscat al regiunii si complicatele traditii sepulcrale sunt in parte responsabile pentru pastrarea in bune conditii a numeroase piese : mese, scaune, banci, etc. O alta sursa importanta de informatie sunt picturile murale, care prezinta in repetate randuri interioarele egiptene din epoca.

Tehnica de fabricare folosita de vechii egipteni, care acordau o deosebita atentie atat designului cat si constructiei, este aproape identica celei utilizate si astazi. Pentru piesele de mari dimensiuni, in special pentru scaune si mese se foloseau cepurile, o tehnica populara si astazi, chiar daca de multe ori cepul este inlocuit de un pivot pentru a usura fabricarea.

Laturile pieselor mai delicate precum cutiile sau lazile erau imbinate cu grija pentru a mari rezistenta. Un vechi scaun egiptean care inca se pastreaza la Muzeul din Cairo are suporturi in forma de picioare de animale, o tendinta care se pare ca se generalizase in epoca.

Un set de mobilier - scaun, masa, pat si baldachin - descoperit la Giza, in mormantul reginei Hetepheres a fost reconstruit si reconditionat cu migala de specialisti, oferind cercetatorilor informatii pretioase. Piesele au suporturi in forma de picioare de animal, o structura rigida, suporturi pentru brate in forma de papirus.

Patul, mai ridicat in partea capului, are o tablie de mari dimensiuni, decorata in relief cu simboluri ale zeilor si scene religioase. Alte piese de gen care s-au pastrat sunt mai putin elaborate ca design, mult mai simple, desi se presupune ca initial acestea erau impodobite cu ornamente din metal.

Exemplele oferite de picturile murale sugereaza ca mobilierul destinat celor bogati era amplu ornamentat cu diverse decoratiuni. Picioarele meselor si scaunelor erau acoperite cu foite de aur, alte suprafete, mai ales cele ale lazilor fiind acoperite cu straturi de fildes sau din alte materiale. Formele erau in general antropomorfice.

Mobilierul din Mesopotamia

Chiar daca nu s-au pastrat piese din aceasta perioada, basoreliefurile si imaginile ofera informatii despre mobila acestei civilizatii. Mesele, scaunele si tronurile erau amplu decorate, asa cum se poate vedea din picturile si sculpturile pastrate, fiind deseori decorate cu incrustatii din scoici, pastrand totusi o linie generala simpla si sobra.

Printre putinele obiecte care au supravietuit trecerii timpului se numara si o harpa sumeriana cu incrustatii bogate si colorate, avand in partea de sus un cap de bivol sculptat in relief si acoperit initial cu foita de aur.

Pe o placa de piatra este sculptat un tron foarte simplu si inalt, fara spatar, care pare sa aiba o tapiterie foarte eleganta. Mobilierul prezent intr-un basorelief pastrat la British Museum, din perioada regelui asirian Ashurnasirpal II este mult mai elaborat, mesele si tronul avand baza in forma de trompete si de labe de animale, fiind impodobite cu decoratiuni in relief.

Mobilierul din Minoa si Mycene

Sunt greu de gasit si piese de mobilier din epoca de Bronz a culturilor din Micene sau din regiunea Insulelor Egee. Majoritatea dovezilor se gasesc pe reprezentarile in relief de pe bijuterii sau pe mici lucrari in bronz sau teracota.

O splendida exceptie este tronul din Sala Tronului din Knossos, care arata ca functionalitatea si materialele erau mult mai importante decat designul, piesele fiind aproape intotdeauna lipsite de decoratiuni. Au fost insa descoperite si doua lucrari care fac referire la piese cu inscrustatii sau podoabe din aur, destinate doar mobilierului de lux.

O asemenea exceptie este si un picior de mobila, realizat in intregime din fildes bogat sculptat, provenind din Theba.

Magnolia

Familie: Magnoliaceae
Aspect: arbust cu coroana rotunda
Inaltime:
Diametru:
Expunere: plin soare, partial umbra
Sol: umed, usor drenabil

Ingrijire si cultivare
Ingrijirea magnoliei este realtiv simpla. Odata ce pomul a prins radacini in locul in care a fost plantat, nu mai are nevoie decat de ingrijiri minime. Una din cheile succesului cand vine vorba de magnolie, este sa lasati pomul sa creasca la maxim, chiar daca acest lucru inseamna ca va face multa umbra in jurul lui.

Magnoliei nu ii place sa fie transplantata si nici deranjata, de aceea este bine sa lasati o zona de cel mult 6 metri in jurul ei (in cazul speciilor care ating dimensiuni foarte mari).

Cumpararea magnoliei
Arbustii care se gasesc de vanzare in magazine sunt de obicei in varsta de 2 ani sau chiar mai mult, cu radacinile infasurate in pamant cu talas si apoi in folie de plastic. Daca arbustul e mai batran, atunci pe ramuri se pot observa muguri, semn ca magnolia va inflori chiar in acelasi an. Daca radacinile sunt "invelite" in pamant, atunci ele se vor prinde mult mai repede si nu se vor usca. NU cumparati arbusti ai caror radacini sunt libere.

Plantare
Cel mai bun moment de plantarea a magnoliei este primavara devreme, inainte ca primele frunze sa apara. Locul ales trebuie sa fie destul de mare, un cerc cu diametrul de 3,6 m.

Magnolia se dezvolta cel mai bine in plin soare, dar infloreste fara nici o problema si daca se afla la umbra partiala data de copacii din jur; totusi, magnoliile care sunt plantate in umbra au ramificatii putine si firave si flori putine. Locul in care urmeaza sa plantati magnolia trebuie sa fie protejat de vant.

Pamantul trebuie sa fie usor drenabil, lutos, dar bogat in materii organice, compost sau ingrasamant de frunze. Plantarea magnoliei se face numai cand arbustul este in stadiul de repaus pentru a reduce riscul de a se ofili.

Dupa ce ati ales locul potrivit, sapati o groapa in care sa asezati arbustul. Aceasta trebuie sa fie destul de mare incat ghemul de radacini sa stea lejer. In ceea ce priveste adancimea, este recomandabil (acelasi lucru se aplica oricarui pom) sa nu "ingropati" arbustul, ci sa il asezati la o adancime egala cu cea care este indicata pe tulpina, adica cea la care a fost plantat in sera.

Magnolia este un arbust cu radacini care isi aduna substantele hranitoare din stratul de pamant de la suprafata, asa ca plantarea prea adanca nu o va face o planta prea fericita.

Dupa ce asezati copacul, inlaturati sarma sau folia de plastic din jurul radacinilor. Umpleti groapa cu turba, balegar descompus sau ingrasamant de frunze. Tasati bine acest amestec de pamant in jurul radacinii si formati un sant in jurul tulpinii, in care sa turnati apa. Arbustii nou plantati trebuie legati de un bat, care se va inlatura dupa 1 an. Dupa plantare udati bine.

De asemenea, o substanta fertilizatoare echilibrata va da magnoliei un incaput bun. Nu uitati ca irigarea corespunzatoare in primul sezon de dezvoltarea este foarte importanta.

Evitati sa deranjati radacinile magnoliei atunci cand sapati sau ingrijiti plantele din jurul ei, pentru ca acest lucru poate stopa procesul de crestere al arbustului si uneori poate fi fatal.

Acoperirea cu paie
Dupa plantarea magnoliei, acoperiti pamantul de sub ramuri cu talas, bucati maruntite de scoarta de copac, frunze uscate si/sau ace de pin. Stratul trebuie sa fie cam de 8 cm si trebuie inlocuit periodic.

Acest strat protector ajuta la mentinerea umiditatii la suprafata pamantului, zona in care radacinile magnoliei sunt active. De asemenea, nu lasa sa creasca buruieni si, pe masura ce se descompune, elibereaza in sol substante nutritive.

Aveti grija daca udati zona dun jurul magnoliei cu furtunul sau folositi alte unelte de gradinarit, pentru ca puteti rani radacinile.

Udarea
In general, apa provenita de la ploi este suficienta pentru arbustii care au si stratul protector de care am vorbit mai sus. In zonele mai uscate, unde ploua rar, radacinile trebuie udate saptamanal, dar cu mare grija, ca sa nu le innecati, in cazul in care pamantul nu este usor drenabil.

Fertilizarea
Daca magnolia a fost plantata in pamant rezonabil de fertil, a carui calitate este din cand in cand imbunatatita cu materii organice, atunci arbustul are rareori nevoie sa fie tratat cu substante fertilizatoare.

Taierea arbustului
Nu este o operatie necesara, desi se poate realiza pentru a reduce dimensiunea coroanei. In urma taierilor se inlatura lemnul pe care apar florile, astfel ca acel sezon va fi oarecum compromis. Cel mai bun moment pentru taierea magnoliei este la sfarsitul primaverii, dupa ce a inflorit, pentru ca ranile provocate la taiere sa aiba timp sa se vindece in perioada de vegetatie.

Inmultire
Magnolia se inmulteste in doua moduri: prin seminte sau prin tesut vegetal, adica butasi sau lastari noi.

Prin inmultirea prin tesut vegetal se obtine o noua planta identica din punct de vedere genetic cu planta-mama. In acest caz, noua planta poarta mai departe acelasi nume ca originalul din care s-a obtinut scionul (materialul folosit pentru inmultire).

Inmultirea prin seminte este mai des folosita de cultivatori, pentru ca prin aceasta metoda se dezvolta nou hibrizi, unii din care pot fi imbunatatiri ale unor soiuri realizate prin "clonare" (inmultire pe cale vegetativa), in semsul ca ar avea caracteristici noi.

Boli si daunatori
Magnolia sufera rareori de pe urma atacului insectelor sau bolilor. Exista, totusi, un mic numar de boli care apar la magnolie si care vor fi enumerate mai jos.

Cancerul european - nu este fatal pentru magnolie, dar desfigureaza arbustul. Lemnul atins se taie si se arde.

Ofilirea - inghetul poate duce la ofilirea partilor de la varf a ramurilor. Cresterile care au loc la sfarsitul sezonului sunt mai ales sensibile. Ramurile uscate se taie pana la lemnul sanatos.

Uscarea trunchiului - ciuperca care cauzeaza aceasta boala patrunde in trunchiul magnoliei prin diferitele rani de pe suprafata acestuia (de exemplu, taieturi, parti lovite, etc.). Daca arbustii atacati au mai multe tulpini, taiati-le pe cele bolnave si lasati-le pe cele tinere si sanatoase sa le ia locul. Oricum, partile putrezite din trunchi trebuie inlaturate.

Taietura trebuie indreptata in afara, pentru ca apa de ploaie sa se poata scurge.

Boala alba - apare uneori pe frunzele magnoliei, dar numai la unele varietati. Frunzele infectate par pudrate, acoperite de un strat fin de praf, albicios, asemanator bumbacului.

Puricii frunzelor - insectele adulte sunt de culoare maroniu-inchis, de 8 mm lungime. De obicei traiesc in colonii, pe ramurile tinere, in apropierea solului. Ouale eclozeaza i august - septembrie, iar puii sunt de culoare maro-deschis. Ierneaza in scoarta magnoliei.

Puricii sug seva din frunze, lasand in urma lor un lichid lipicios; la scurt timp pe frunze apare un mucegai gri sau negricios care cuprinde intreaga frunza.

Gandacii japonezi - magnolia grandiflora si alte specii care infloresc vara atrag in general acesti gandaci. Adultii au culori stralucitoare, verde-metalic si aripi de culoarea cuprului. Au in jur de 1,3 cm lungime, ataca magnolia in iunie - iulie si se hranesc cu petale si stamine. Marginile petalelor devin franjurate, iar florile capata o culoare maronie si se curbeaza.

Cercelus

Denumire stiintifica: fuchsia
Familie: Onagraceae
Origine: Mexic si America de Sud
Inaltime: 30 cm - 3 m
Diametru: 0,5 - 1 m
Expunere: penumbra, plina lumina (unele specii numai, daca sunt bine udate)
Tip de pamant: umed, fertil, bine drenat

Ingrijire:
Ca planta de interior, fuchsia trebuie plasata langa o fereastra orientata spre est, vest sau sud, dar nu in lumina directa a soarelui. Vara, cand o puteti scoate afara, nu uitati ca nu ii place caldura si umiditatea. In general, planta prefera o temperatura de 15-21 C in timpul zilei si cu 10C mai putin pe timpul noptii.

Temperaturile scazute din timpul noptii sunt foarte importante primavara devreme, cand planta incepe sa inmugureasca. Fuchsia nu mai infloreste cand temperatura medie din timpul zilei creste peste 24C.

In perioada de dezvoltare, planta se uda cand se simte ca s-a uscat pamantul. Toamna, udati mai rar si cu cantitati din ce in ce mai mici de apa, ca sa pregatiti planta pentru repausul de iarna. Este bine sa tratati planta si cu o solutie hranitoare, la fiecare 2 saptamani, in perioada de crestere, dar opriti tratamentul cam cu 2 saptamani inainte de a o aduce in casa, inainte de primul inghet.

Toamna, plantele foarte mari pot fi taiate. Peste iarna trebuie sa le asigurati cercelusilor o temperatura de 4-10C si sa ii udati atat cat sa nu se usuce complet pamantul din ghivece. Primavara, planta se muta intr-un loc mai cald, mai luminos si incepeti sa o udati regulat. Cand apar noile frunze, schimbati pamantul din ghiveci si chiar si ghiveciul, cu unul putin mai mare.

Primavara si vara, puteti sa rupeti varful fiecarei ramuri noi care are deja 2 seturi de frunze, daca doriti ca planta sa aiba un foliaj mai bogat.

Inmultire:
1. Butasi prelevati in perioada de primavara sau in august-septembrie. Luati butasi lungi de 10-12 cm sau cu 2-3 perechi de frunze, de la lastarii tineri. Frunzele din partea inferioara se rup si butasii se planteaza separat in compost umed, de preferinta un amestec de nisip si turba in parti egale.

Vasele se acopera cu o folie de plastic transparenta si se tin intr-o camera calduroasa, luminoasa, dar nu in soare direct. Radacinile vor aparea in 3-4 saptamani, dupa care plantele se pot muta in ghivece cu pamant special de plante.
Butasii prinsi toamna trebuie lasati descoperiti.
2. Seminte. Aceasta operatiune trebuie efectuata in martie-aprilie; acoperiti semintele cu un strat subtire de compost umed, intr-un ghiveci asezat la umbra, la o temperatura de 16C; semintele inmuguresc in 21-28 de zile. Cand plantele sunt destul de mari ca sa poata fi mutate din loc, plantati-le in ghivece separate.

Pericole:
Fuchsia poate fi atacata de rugina (numai unele specii), afide (cauzeaza ondularea frunzelor), gandacei, muste albe, etc. Daca florile nu sunt bine dezvoltate, se ofilesc repede si/sau cad, cauzele pot fi atmosfera calda si uscata, udarea excesiva sau scazuta ori bataia directa a razelor soarelui.

Pentru prevenirea ruginii sau a uscarii frunzelor se recomanda plasarea cercelusului in medii cu o buna circulatie a aerului.

Info:
- Fuchsia si-a primit numele dupa Leonard Fuchs, doctor si botanist german care a trait in secolul al XVI-lea.
- Fuchsia magellanica, originara din Peru si Chile este una din putinele fucsii care suporta gerul.
- De obicei, speciile cu flori portocalii sau rosii sunt mai rezistente la caldura decat cele cu flori albe sau albastre.

Mentine-ti silueta vara

E vara, foarte cald si tu vrei sa ai o silueta de invidiat, desi ai manca cinci inghetate pe zi. Pentru a te mentine in forma iti recomandam o dieta sanatoasa cu fructe si dulciuri care nu ingrasa si miscare care nu oboseste.

Cum sa-ti mentii silueta cu atatea tentatii culinare in jurul tau? Pe caldura asta sigur nu ai chef sa mergi la aerobic, asa ca mai bine faci miscare (in natura sau chiar la tine acasa) si consumi mancaruri usoare.

Stretching

Nu (mai) este pentru nimeni o noutate ca exercitiul fizic reprezinta un mijloc la indemana pentru o silueta de invidiat, dar si pentru prevenirea imbolnavirilor. Iar asta este valabil mai ales daca ai un stil de viata modern, caracterizat prin stres, alimentatie incorecta, sedentarism si diverse abuzuri.

Pe langa plimbari lungi, incearca sa faci stretching - un complex de exercitii fizice usor de invatat si de pus in practica si care nu necesita aptitudini sau echipamente speciale.

Ce inseamna stretching? In limba romana, acest cuvant de origine engleza se traduce prin "intindere". Poti face exercitiile oriunde si oricand, iar rezultatele incep sa fie vizibile dupa numai cateva sedinte de antrenament.

Dulciuri

Dintre toate restrictiile pe care ni le impunem la masa, sa ne abtinem de la dulciuri pare a fi cel mai greu. Insa suprimarea totala a dulciurilor nu-ti va aduce silueta la care visezi.

Ca sa iti mentii silueta, trebuie sa-ti creezi o conduita alimentara care sa nu-ti lase organismul fara glucide, dar, in acelasi timp, sa nu fie depasite anumite limite.
Fructele uimitoare, de cele mai multe ori, prin culoarile, gustul sau aroma lor, sunt nu numai tentante, dar si foarte sanatoase (prin aportul important de substante nutritive pe care il aduc in organism). Sarace in grasimi si bogate in fibre, minerale si vitamine, fructele, ca si mancarurile exotice, pot fi in timpul verii o gustare sanatoasa si revitalizanta.

Fructele au marele avantaj ca se pot consuma in stare proaspata: crude, sub forma de sucuri sau de salate.
Asadar, e indicat sa mananci fructe cat mai des.
Mancaruri exotice Preparate dulci care nu ingrasa
Salata de fructe de mare (fructe de mare, spanac, pepene galben) Salata de fructe (struguri, mere, pere, miere, scortisoara, menta)
Supa de ceapa (ceapa, felii de paine, cascaval, cimbru, unt, supa de vaca) Compot de cirese si visine (cirese, visine, vin rosu, frisca)
Soté de pui cu lamaie (piept si supa de pui, suc de lamaie, unt, morcov) Inghetata de castane (piure de castane, galbenus, nuca de cocos)
Spaghete cu usturoi, ciuperci, masline si branza Budinca de gris cu mere (mere, gris, lapte, scotisoara, lamaie, miere)
Orez cu rozmarin (orez, ceapa, rosii, supa de pui, rozmarin, piper) Cocteil din struguri (suc si boabe de struguri, iaurt, fulgi de porumb, stafide)

Inlocuitori ai zaharului

* Zaharina este un produs obtinut natural care este de 500 de ori mai dulce decat zaharul.


* Aspartamul este de 200 de ori mai dulce decat zaharul si este considerat inofensiv.


* Mierea are 328kcal/100g, in comparatie cu zaharul, care are 410kcal/100g. Glucoza si fructoza continute de miere sunt asimilate direct de catre organism, trecand din tubul digestiv in circuitul sanguin, fara nici o transformare. Celelalte glucide (zaharoza din zahar, amidonul din faina, orezul sau grisul) sunt transformate mai intai in glucoza. Acest proces este complex si oboseste organismul.

Folosirea mierii are multe avantaje medicale: stimuleaza muschiul cardiac, protejeaza ficatul, ajuta metabolismul, contine zaharuri usor asimilabile, polen si laptisor de matca.


* Xilitolul, malitolul, izomaltul nu trebuie sa depaseasca 50 mg/zi, pentru ca studiile au aratat ca in cantitati mai mari are efecte nocive.


* Alti edulcoranti: sorbitol, lactitol, maltitol, acesulfam K, taumatina.

Avantajele exerctiilor stretching

* Imbunatatirea flexibilitatii intregului corp prin stimularea elementelor ce intra in compozitia tesutului conjunctiv;


* Relaxare fizica si psihica;


* Reducerea riscului de aparitie a traumatismelor aparatului locomotor si deci prevenirea accidentarilor;


* Diminuarea durerilor si a tensiunii musculare, indiferent daca esti o persoana sedentara sau activa;


* Arderea a circa 75 kilocalorii/ora;


* Reducerea durerilor menstruale (dismonoreea);


* Eliminarea deseurilor metabolice prin accelerarea fluxului de sange, iar produsii metabolici, ca acidul lactic, sunt mai rapid eliminati din muschi;


* Capacitatea de a ameliora performantele functionale ale musculaturii antebratului (abilitatile mainii de a executa miscari de mare finete, cum ar fi cantatul la vioara sau manipularea unui ac, pana la activitatI de mare forta, cum ar fi ridicarea greutatilor).