NUTRITIE

Poţi reduce riscul apariţiei bolilor cardio - vasculare, cancerului şi diabetului limitând consumul de carne roşie, produse derivate din lapte integral şi a mâncărurilor prăjite.

Pentru un aport mai mare de vitamine, minerale şi fibre, consumă fructe şi legume.

Carbohidraţii complexi (conţinuţi de legume, cereale, legume) sunt cea mai bună sursă de energie. La fel ca porţia zilnică recomandată de vitamine şi minerale! Alcoolul în exces poate duce la accidente, boli şi dependenţă. Tot mai sănătoase sunt fibrele (legume, cereale, legume) care reduc riscul colesterolului şi al cancerului la colon. Peştele conţine aceeaşi cantitate de proteină ca şi carnea roşie, însă fără urmă de grăsimi saturate! Beţi de la 6 până la 8 pahare de apă pe zi şi evitaţi dietele drastice. Sunt ineficiente pe teremen lung.



Piramida unei diete sănătoase



Piramida te învaţă cum să mănânci variat, cum să îţi dozezi alimentele şi ce trebuie evitat. Ce înseamna o porţie? În cazul cerealelor, o felie de pâine a 25g, sau 75 g de paste, orez sau cartofi. În cazul legumelor, o porţie se referă la o mână sănătoasă din fiecare sau la 190 ml de suc de legume. Fructe: 1 măr, banană sau portocală de mărime medie sau 190 ml de suc de fructe. Lactate: 250 ml lapte sau iaurt, 40g de brânză. De asemenea, o porţie însemnă 50-75 g carne de vită, pasăre, peşte, 180 g fasole uscată, un ou sau 30 ml ulei de cocos.



Traducere Piramida unei diete sănătoase:

Baza - cereale (pâine, cereale, orez, paste, cartofi ) - 6 -11 porţii

Rând 2 - Fructe - 2- 4 porţii , Lgume: 3-5 porţii

Rând 3 - Stânga: Produse lactate - 2-3 porţii; Dreapta: Carne de vită, pasăre, fasole uscată, ouă, nuci 2-3 porţii

Vârf - grăsimi, uleiuri, dulciuri - a se folosi rar.

CUM NE ANTRENĂM

Daca vreţi să vă menţineţi tonusul muscular şi să pierdeţi în greutate, circuitele cardio - power sunt ideale. Vă pezentăm două variante. Prima le este destinată începătorilor, iar a doua avansaţilor. Ambele pun accent pe musculatura coapselor, feselor şi abdomenului. Pentru un rezultat garantat, trebuie executate de 3 ori pe săptămână, fără a depăşi 90 de minute pe şedinţă. George va ilustra pentru noi câteva din aceste mişcări.

Programul pentru începători

Începeţi cu efort cardio, program manual sau cardio (pe bicicletă staţionară sau cross - trainer / stepper) timp de 20 - 30 de minute. Continuaţi cu exerciţiile de forţă.

Genoflexiuni

Depărtaţi picioarele, fără a depăşi însă lăţimea bazinului. Întindeţi braţele înainte şi menţineţi spatele drept. Îndoiţi genunchii până când coapsa devine paralelă cu solul. Reveniţi la poziţia iniţială. Lucraţi cu propria greutate, 4 serii a 30 - 50 repetări. Pauza dintre serii nu trebuie să depăşească un minut. Inspiraţi la coborâre, inspiraţi la ridicare.

Fandări

Din poziţia stând în picioare, cu palmele pe şold, păşiţi cu un picior spre înainte în timp ce celălalt rămâne pe sol, sprijinit pe vârf. Fandaţi spre în jos şi reveniţi la poziţia iniţială. Executaţi 4 serii a 15 - 20 repetări pe fiecare picior. Expiraţi în timpul ridicării.

Extensii pentru lombari şi fesieri

Se execută fie la aparat, fie pe o saltea. În cazul în care aveţi la dispoziţie un aparat, puneţi palmele la ceafă, sprijiniţi călcâiele pe teu şi aplecaţi trunchiul până când formează un unghi de 90 grade cu coapsele. Reveniţi la poziţia iniţială. Menţineţi spatele arcuit. Expiraţi în timpul ridicării. Executaţi 4 serii a câte 12 - 15 repetări. In cazul în care folosiţi o saltea, din poziţia culcat pe burtă, cu braţele întinse înainte în continuarea corpului, executaţi o extensie din trunchi şi coapse. Se recomandă efectuarea a patru serii a câte 12 - 15 repetări. Inspiraţi la ridicare, exiparţi la revenire.

Crunch-uri pentru abdomen

Din culcat dorsal, cu genunchii îndoiţi, tălpile sprijinite pe sol şi palmele la ceafă, ridicaţi trunchiul de pe sol maxim 10 cm şi reveniţi la poziţia iniţială. Executaţi 3 - 4 serii, a minim 50 repetări. Expiraţi pe revenire.

Programul pentru avansaţi

Începeţi cu efort cardio, program cardio sau fat burner (pe bandă de alergare sau cross - trainer / stepper) timp de 30 de minute. Continuaţi cu exerciţiile de forţă.

Genoflexiuni

Începeţi cu o halteră goală (20 kg), 4 serii a 40 - 50 repetări. (foto 4565)

Fandări

În cazul în care spaţiul permite, se execută mers fandat pe o distanţă de de 20 - 30 metri sau fandări cu haltera pe umeri. In cazul mersului fandat, efectuaţi 2-3 serii (1 serie dus - întors 20 m), iar în cel al fandărilor cu halteră, 4 serii a 15 - 20 repetări pe fiecare picior.

Extensii la aparat pentru lombari şi fesieri

Folosiţi un disc (5-10 kg) pe care îl puteţi ţine la piept, prins în cruce. Executaţi 4 serii a 12 - 15 repetări.

Exerciţii pentru abdomen

Din atârnat, cu sprijin pe coate şi spatele sprijinit de spătar, ridicaţi picioarele în echer, la un unghi de 70 - 80 grade cu trunchiul şi reveniţi. Executaţi 4 serii a 15 - 20 repetări.
Continuaţi cu crunch - uri la bancuţă declinată (cu capul în jos). Faceţi cursa până sus. Executaţi 4 serii a 25 - 30 repetări.

By Antrenorul de serviciu

Elfriede Jelinek - Amantele (Polirom, 2006)

Cartea nu se vrea citită ca o simplă ilustrare a condiţiei încă precare a femeii într-o societate patriarhală. Cartea nu se leagă la cap nici să facă o critică virulentă a diverselor constructe sociale (căsătorie, familie). Cărţii nu-i pasă nici să vorbească despre o concluzie care poate fi trasă uşor dacă adopţi variantele anterioare: căsătoria nu are rost fiindcă imediat cum intri în ea, devine rutină. Cartea vorbeşte totuşi, despre toate astea, dar puse într-o complet altă lumină: a ironiei. Subiecte serioase precum condiţia subordonată a femeii sau căsătoria ca o compromitere a vieţii sunt luate la mişto. Autoarea le trece prin duşul revigorant al ironiei, pentru ca apoi, dacă cereţi vreo concluzie să o şi puteţi avea. Ea ar fi mai degrabă înclinată înspre creativitate sau reîmprospătarea acestor şabloane (familie, căsătorie) rezervate pentru toţi, decât despre divorţuri sau celibat. Însă, într-un mod subtil, deci cu atât mai interesant, cartea înclină şi spre o interpretare gay. Titlul devine inutil, poate chiar prost ales, într-o interpretare heterosexuală, ca el să fie incintant, în cealaltă. Amantele par să fie Brigitte şi Paula, ale căror poveşti cresc în paralel, fără ca vreuna dintre ele să ştie de existenţa celeilalte. Nimic explicit homosexual nu se întâmplă, toată “promisiunea” gay este articulată prin opoziţia la tot dezastrul heterosexual pe care cartea îl descrie. Cartea e gay pentru că îţi explică, printre rânduri, de ce a fi gay este, uneori, o variantă preferabilă.

Nicoleta Marian

Eve Ensler – Monologurile vaginului (Amalteea, 2003)

“– Trebuie să vorbeşti despre cum e să intri în vagine, spuse ea.
– Haide, spun eu, intră.”

Dacă domnul Friedman creează o poveste serioasă despre penis, e cumva firesc să vorbim acum despre vagin. Nu “cumva” şi nu ca o contraparte la penis. Pur şi simplu, despre vagin, despre pizdă. Eve Ensler scrie o piesă de teatru, Monologurile vaginului, celebră deja şi televizată în America, în care femei foarte diferite vorbesc, uşurate parcă, despre întâlnirea lor întârziată cu organul care le defineşte sexualitatea. Pentru foarte mulţi oameni (inclusiv bărbaţi), cartea lui Ensler a însemnat un punct de cotitură în raportarea lor la organul ascuns, ignorat, reprimat, ruşinos, inexistent al femeii. Dacă bărbaţii au reuşit să treacă peste interdicţiile Bisericii şi să facă din penis un blazon, un simbol al superiorităţii lor, al mândriei genitale, femeilor le-a fost mult mai greu să-şi afirme dreptul la o sexualitate distinctă. Nu inferioară, nu ocultă, nu imposibil de săturat, ci altfel.

Uneori, însă, cartea pare să cadă într-o zonă a misticismului ieftin, în extrema mitizării celui de-al doilea sex. Alteori, întâlnirea cu penisul pare să fie întâmplătoare şi irelevantă. Toate acestea fac parte însă dintr-o dimensiune terapeutică a cărţii lui Ensler, care îşi defineşte, fie şi în manieră literară, un trip mesianic. De aici şi Ziua V, mişcare pornită de fanii piesei şi susţinută mediatic împotriva violenţei la adresa femeilor.

Cartea e atât de bine tradusă încât unul dintre monologuri, care mizează, probabil, pe cuvântul argotic „cunt” şi pe fiecare dintre literele sale, luate în parte, e rescris integral pentru cuvântul “pizdă”. Cu arome şi sunete şi imagini şi senzaţii tactile.

David M. Friedman - O istorie culturală a penisului (Humanitas, 2006)

Cu doi ani înainte de inventarea medicamentului “minune” care ne invadează e-mailul (Viagra, clar), un jurnalist din New York hotărăşte să investigheze proaspăt apăruta industrie a erecţiei pentru a scrie un articol în Esquire. Documentaţia începută atunci trebuie că l-a dus destul de departe, astfel că, după cinci ani, David M. Friedman publică o carte de 350 de pagini intitulată O istorie culturală a penisului. Deşi serioasă în grija pentru alegerea detaliilor semnificative, pentru citarea surselor (cincizeci de pagini de note spun multe despre cât de “respectabilă” e o carte), acoperind bine subiectele propuse, Istoria culturală a penisului reuşeşte să nu alunece deloc în academisme plictisitoare.

Abordarea e una proaspătă, plină de suspans, atât teoretic, cât şi narativ. De acord, nici subiectul nu e tocmai lipsit de interes, ţinând cont că penisul şi simbolistica sa au jucat un rol “seminal” în modelarea mentalităţii occidentale. Rol care nu şi-a pierdut nicicând strălucirea scenică – penisul continuă, fără îndoială, să fie una dintre cele mai invocate prezenţe: în vocabular, în spaţiul intim, în politică, religie, medicină, psihologie, literatură. Cel mai apropiat prieten al bărbatului se poate mândri cu o carte mişto despre el.

Homofobie în lumea cool

Ce faceţi cînd şoferul de taxi are o ieşire de genul “Mamă, ce bucată e asta, nu-i aşa?”? Nu pot să răspund totdeauna cu “Hm... dar de prietenu’ ei ce zici?”, măcar pentru că, uneori, pur şi simplu nu e nimeni lîngă “bucata” în cauză, aşa că evit explicaţiile inutile sau declaraţiile patetice şi rămîn de obicei la un sarcastic “Dacă zici tu...”.

Altceva e cînd primesc o invitaţie la lansarea unui roman al unui tînăr debutant pe care îl cunosc doar din vedere, iar scrisorica se termină cu “E valabil pentru tine şi “doamna””. Atunci, mărturisesc, mă cam enervez, şi îmi vine să-i răspund la mail cam aşa: “O să vin la lansarea ta cu prietenul meu, şi poate nu era rău să te gîndeşti şi la posibilitatea asta cînd m-ai invitat”.

Ok, poate mă enervez degeaba, pentru că, în fond, aici nu e vorba de homofobie, sau măcar nu e vorba de cea mai urîtă formă a ei. O să spuneţi că, cel puţin, în cazul ăsta n-aş risca să fiu dat jos din maşină şi poate că scriitoraşul în devenire şi-ar cere scuze pentru gafă şi m-ar invita şi la următoarele lansări, sau la alte evenimente pretenţioase din lumea literară. Dar vă asigur că, la noi, încă nu poţi miza pe asta, deşi prin alte părţi nu aş fi fost invitat împreună cu “doamna”, ci cu “partenerul/a”, iar, dacă totuşi aşa ceva s-ar fi întîmplat, aş fi putut conta pe un sentiment de jenă al “domnului” scriitor.

Aşa că o să vă contrazic: aici e vorba de homofobie. Cine se învîrte prin cercurile “cool” din Bucureşti, unde toţi sîntem mai mult sau mai puţin “artişti”, nu riscă, practic, nimic, dacă ne gîndim la ce li s-a întîmplat unora după parada de anul ăsta. Sau nimic de acelaşi fel. Pentru că, deşi viaţa între Green Hours, MNAC, barurile “de profil”, cutare redacţie şi atelierul unui prieten nu are nimic periculos, lumea cu pretenţii de la noi nu e chiar atît de ruptă de contextul “naţional”. Şi nu mai trebuie să vă spun că, dacă, în loc de scriitorul debutant, e vorba de cutare critic literar “respectabil” sau de redactorul-şef de la un ziar mai degrabă liberal, atunci, aţi ghicit, lucrurile devin mult mai complicate. Şi asta pentru că, oricît am fi de “liber-profesionişti”, mulţi dintre noi depindem, la un moment dat, de banii, relaţiile şi recomandările lor.

“Ei”, adică domnii de peste 40 de ani care ocupă diferite funcţii în media, la muzee şi galerii, care conduc teatre sau organizează festivaluri, care predau la facultăţi umaniste şi apar la talk-show-urile amicilor lor, nu sînt, neapărat, antipatici sau încuiaţi şi, cel puţin unii dintre ei, au grijă mereu să sublinieze cît de deschişi, europeni şi receptivi la nou sînt. Pentru nimic în lume nu le-ar conveni să treacă drept retrograzi cu mentalităţi comuniste, cum se spunea cînd erau ei mai tineri şi cînd, într-adevăr, mulţi dintre ei au făcut eforturi pentru ca, de exemplu, Gigi Becali şi Noua Dreaptă să fie percepuţi public drept ceea ce sînt, adică un personaj ridicol şi sulfuros şi, respectiv, un grup izolat de inadaptaţi resentimentari.

Doar că, deşi ar fi frumos să le mulţumim pentru asta, ca şi pentru faptul că, în 2006, reflectarea comunităţii LGBT în presa de la noi nu seamănă, totuşi, cu cea din Belarus, nu prea putem să o facem decît cu jumătate de gură, pentru că mulţi dintre ei ar rămîne cu gura căscată şi ar afişa o mină care spune “Dar nu asta vroiam noi cînd ceream deschidere şi europenizare”, iar asta în cazul bun, în care reacţia nu va fi una încruntată, de tipul “Există totuşi limite ale toleranţei”. Şi, cum vă spuneam, asta este, cu siguranţă, homofobie, cu toate că nu e dublată de agresivitatea unora ca simpatizanţii Noii Drepte şi cu toate că, probabil, domnii din cercurile literar-mediatice vor ezita un pic înainte să aibă reacţii ca astea.

În ţările unde oamenii au avut mai multe experienţe cu diversitatea, şi nu mă refer doar la diversitatea “noastră”, lucrurile nu stau aşa şi nu am auzit de critici sau psihologi foarte populari care să vină să ne spună că nu sîntem “normali” şi “naturali”, decît dacă e vorba despre membri ai ONG-urilor conservatoare pentru “protecţia familiei” sau despre persoane cu viziuni religioase. Şi, oricum, nu lumea cu asemenea opţiuni dă tonul în mass media din Europa (în America, situaţia e un pic mai complicată, deşi nu e foarte diferită). Bine-înţeles că asta nu înseamnă neapărat că moderatorul de talk-show-uri de la BBC o să dea o super-petrecere cînd află că fiul lui e gay, dar sînt sigur că, atîta timp cît e la servici, se va abţine de la unele comentarii cu totul deplasate care încă se mai aud chiar şi în “lumea bună” din România.

Stăteam de vorbă cu cineva “din comunitate” şi i-am spus ce cred despre lucrurile astea, iar răspunsul a fost că, în fond, şi homofobii au dreptul la opinie, ca şi noi, şi că nu am nici un drept să le cer să se cenzureze, din moment ce asta este părerea lor “autentică”. La început n-am ştiut ce să zic, pentru că, evident, nu vroiam să neg dreptul nimănui de a spune ce crede, oricît de deplasat şi provincial mi s-ar părea ceea ce spune. Pe urmă i-am spus, totuşi, că, după părerea mea, puţină corectitudine politică nu strică. Ştiţi, ca pe chat: trebuie să spui măcar “Succes, nu eşti genul meu” şi nu eşti deloc “autentic” dacă nu faci asta.


By Silviu Mihai

Nu transforma optiunea sexuala într-o identitate rigida!

Nu transforma optiunea sexuala într-o identitate rigida!Dedicata Roxanei !!!

Oricine se teme, cel puţin din când în când, de reacţiile celorlalţi. Frica poate deveni copleşitoare indiferent dacă motivele apariţiei ei sunt de natură internă sau externă. Emoţiile negative apar ori de câte ori crezi că încalci un standard social şi iau forma de vină sau de ruşine.

Se întamplă adesea ca până şi homosexuali out of the closet, cei care pretind ca "au făcut demult pace" cu sine şi cu ceilalţi să devină suspicioşi în faţa comportamentului celor din jur. Se observă uneori, de exemplu, tendinţa dezvoltării unei forme de suspiciune exagerate, aproape paranoică, care se poate manifesta în cele mai neaşteptate condiţii. Aflându-se la o petrecere, X observă că două persoane necunoscute îl privesc şi discută între ele. Este convins că acestea şi-au dat seama de identitatea lui sexuală şi fac glume proaste pe seama lui. Câteva minute mai târziu, îi sunt prezentaţi cei doi "inamici" şi, pe parcursul discuţiei, ei îşi cer scuze că l-au privit prea insistent mai devreme. Nu făceau altceva decât să-i admire cămaşa şi doreau să afle de unde o procurase. X le dă detalii despre magazinul în cauză, ruşinat oarecum de ceea ce crezuse iniţial despre privirile care s-au fixat asupra lui.

Vina apare când încalci un standard al celorlalţi. Dacă ceilalţi cred că homosexualitatea e un lucru rău sau nefiresc, şi îţi pasă de părerea lor, te vei simţi rău că îi vei face să sufere, sau că nu le vei face pe plac.


Vinovăţia nu e plăcută, mai ales când cei apropiaţi nu acceptă felul tău de a fi. Dar partea bună este că în interior te simţi un om normal. Măcar de propria privire nu e nevoie să te ascunzi.

Ruşinea apare când încalci un standard care este al tău personal. Sub influenţa educaţiei din copilărie, a influenţelor religioase sau morale, e posibil să fi interiorizat credinţa că homosexualtatea e un lucru rău, sau o boală. Ca urmare, te vei simţi inferior celorlalţi şi vei căuta să ascunzi ca eşti diferit. În acest caz, te vei afla într-un conflict interior, care va face ca relaţiile cu societatea să fie chiar mai dificile.

Societatea poate să respingă felul tău de a fi. Însă dacă te temi foarte tare de reacţiile altora, înainte să devii "vizibil", temerile tale se datorează în primul rând sentimentului tău că nu eşti normal. O reacţie de respingere din exterior va fi dublată de o senzaţie copleşitoare că cei care te acuză au dreptate, că ai făcut ceva greşit. Ruşinea poate să devină paralizantă, dacă îşi găseşte drum până în adânc şi atunci tot ceea ce faci stă sub semnul îndoielii. Te intrebi mereu dacă eşti bun în meseria ta, dacă te îmbraci bine, dacă vorbeşti corect? Eşti preocupat şi stresat să dovedeşti că eşti o persoană valoroasă? Încearcă să te relaxezi şi să te apreciezi constant pentru calităţile tale! Nu eşti doar homosexual, eşti mai întâi un om ca toţi ceilalţi, cu calităţi şi defecte! Nu transforma opţiunea sexuală într-o identitate rigidă! Observă diferenţa între a te percepe mereu doar ca "homosexual" sau ca "un barbat/o femeie de x ani, care lucreză x, are pasiunile x, prietenii x, şi se simte atras/ă de persoane de acelaşi sex."

Ieşirea din capcanele ruşinii şi ale vinii începe cu o examinare detaşată a credinţelor pe care le ai despre homosexualitate. Dacă la nivel mental homosexualitatea ţi se pare acceptabilă, e bine să cauţi în copilărie rădăcinile sentimentului de inadecvare. Nu întamplător spune psihologia că societatea are chipul mamei. Dacă ţi-e excesiv de frică de gura lumii, uită-te la fricile rămase din copilarie, când trebuia să ţii secrete anumite lucruri, ca să nu-i superi pe parinţi. Recunoşti şi acum acelaşi comportament? Crezi că cei care îţi sunt aproape trebuie să te accepte aşa cum eşti, sau


consideri că e datoria ta să pretinzi că eşti asa cum vor ei, ca să nu-i superi şi să nu pierzi iubirea lor? Dacă răspunsul tău este al doilea, e timpul să faci pace cu tine, înainte să încerci să faci pace cu societatea!

Până la urma, totul se reduce la "ce e acceptabil şi ce nu." Problema este că societatea noastră funcţionează concomitent după mai multe standarde. Aşa cum stau lucrurile azi, nu ai cum să prevezi reacţiile celorlalţi. Sunt oameni pro, oameni contra, iar cei mai mulţi au păreri amestecate. Devine foarte dificilă alegerea de a-ţi mărturisi preferinţele sexuale. Chiar în mijlocul unui grup de prieteni care acceptă în general homosexualitatea, nu vei şti cum să te porţi, pentru că atitudinile lor vor fi oarecum diferite. Unii te vor accepta total şi se vor purta firesc în orice context, acceptând orice conversaţie cu uşurinţă, alţii vor avea o atitudine uşor distantă, alţii vor fi stânjeniţi.

Ar fi uşor de spus "cine mă acceptă - bine, cine nu - nu!" Nu dai un chestionar prietenilor înainte să-i alegi, ca să ştii care sunt deschişi la minte, iar simpatiile se bazează pe un amestec de asemănări şi complementarităţi. În plus, sunt şi pretenii prietenilor, pe care nu-i selectezi tu. Nu poţi ocoli riscul ca relaţiile voastre să se răcească sau să dispară de tot.

Dacă ţii la prietenia cu cineva, e firesc să-ţi fie greu să-i spui. Relaţia voastră o să se schimbe, şi nu ştii în ce fel. E chiar mai greu să-i spui dacă e de acelaşi sex cu tine. Vei vedea cum privirile i se schimbă, cum uneori devine crispat sau nu stie dacă să zâmbească la toate glumele tale, iar tu devii prea atent la ce spui. Şi totuşi, dacă ai păstra secrete preferinţele tale sexuale, te vei simţi singur şi neînţeles.

E un risc care merită asumat. Şi e alegerea ta! La urma urmei, dacă nu le mărturiseşti sau nu te expui, ceilalţi n-o să ştie că ai alte preferinţe sexuale. Însă dacă doreşti să simţi că ai prieteni adevăraţi, e o bariera peste care trebuie să treci. Prietenii nu sunt obligaţi să fie de acord cu tot ce e legat de tine. De exemplu, poate să nu le placă felul cum arăţi, sau ultima ta tunsoare, sau felul în care reacţionezi la stress. Poate să nu le placă opţiunea ta sexuală, însă dacă îţi sunt prieteni o vor respecta şi o vor accepta!

Posted by ....Written by ...Alina Tudor

Maine este o noua zi!

Dedicat in exclusivitate Roxanei, cea care imi influenteaza viata de zi cu zi, cred eu ca in bine...


Cu ce drept sunt eu deprimat/a cand exista atat de multa nefericire "reala" in acesta lume? De ce plang cu lacrimi de crocodil cand nu ma suna Gicu, cand se pot intampla lucruri cu mult mai rele? "Oh, Doamne, daca a patit ceva Gicu?", ma intreb in astfel de momente de cumpana. "Eu stau aici si ma gandesc ca el se giugiuleste cu o femeie cand de fapt el ar putea sa zaca fara suflare printr-un sant!"

Prietena mea ma linisteste imediat: nu, probabil ca ai dreptate, nu este intr-un sant, ci cu alta femeie... Ma linistesc pentru moment numai pentru a realiza ca il preferam in sant. Dar nu-i bai! Se rezolva!

Amica mea isi continua monologul: exista bolnavi de cancer care fac chimioterapie, exista oameni care ii iubesc pe cei care trec printr-un asemenea iad, exista foamete si durere in lume, iar tu tipi ca din gura de sarpe pentru ca i-a murit bateria de la telefon lui Gicu?

Raza de speranta: A ramas fara baterie. Nu, nu poate fi asta, si-a incarcat de dimineata telefonul inainte sa plece. Lacrimile imi inunda ochi, si parca si urechile, pentru ca abia imi mai aud "sustinatoarea" grabind ritmul cuvintelor intr-o incercare disperata de a incetini curgerea lacrimilor mele.

Este o imagine clasica: prietena mea vorbindu-l de rau pe Gicu (sau pe Nicu, sau pe oricare altul), explicandu-mi ca viata trebuie traita si Gicu (sau Nicu)nu merita lacrimile mele.

O aprob printre hohote de plans si imi analizez viata atom cu atom in toata "splendoarea" tragediei de moment. Am folosit acesta formulare pentru ca, femeile, considera ca a suferi pentru un barbat este romantic. Poate ca uneori este chiar mai romantic decat sa il iubesti si sa traiti fericiti intr-o pace si o armonie deplina.

In definitiv, cele mai celebre cupluri din istoria omenirii si-au ocupat o buna parte din timp suferind, nu traind fericiti. Prin urmare, noi, romanticele, consideram tragedia ca fiind o componenta fireasca din viata noastra, iar atunci cand (fatalitate!) nu avem parte de probleme, le confectionam, facem din tantar armasar in speranta ca odata cu "marea tristete" va veni si "marea iubire" (doar e super oferta!).

In concluzie, cred ca tindem sa exageram. Partea proasta este ca ne directionam exagerarile intr-o directie negativa. De ce n-am incerca, macar de dragul unui experiment, sa ne folosim toata aceasta energie consumata cu presupuneri si plansete in hohote, intr-o directie constructiva? Nu trebuie neaparat sa iei casa la curatat de fiecare data cand simti ca este ceva ce nu merge bine in viata ta (desi nu e o idee rea), dar facand loc optimismului in viata ta, razand in fata stresului si a grijilor, nu ai decat de castigat!

Brands versus home made...

De ce sunt preferabile cosmeticele de lux si produsele “home made”, celor comercializate oriunde, fara sigiliu? Pur si simplu pentru ca in ceea ce priveste ingrijirea pielii tale nu e cazul sa economisesti bani pe care i-ai putea cheltui apoi pentru tratarea unor probleme aparute in urma lipsei de precautie.

Cea mai mare greseala pe care o poti face este sa ii intrebi pe altii ce ar trebui sa cumperi pentru tine. Obisnuieste-te cu ideea ca proprietatile pielii tale sunt unice si trebuie sa le cunosti inainte de a gasi produsele care li se pot adapta.

Garantia eficientei brand-urilor de lux, este chiar faptul ca au de protejat o imagine, o reputatie obtinuta in timp, prin probarea calitatii.

Aceste marci functioneaza ca urmare a unei organizari institutionale impecabile: aloca bugete enorme dezvoltarii, utilizeaza cele mai bune metode tehnologice si testeaza amanuntit si in mod constant fiecare rezultat obtinut – daca un produs nu corespunde standardelor de calitate carora subscrie un brand, se anuleaza toata gama.

Avand in vedere sistemul complex prin care se creeaza cosmeticele de lux, se justifica atat preturile lor “piperate”, cat si intaietatea chiar fata de produsele “home made”, ca sa nu mai vorbim de cele pe care le gasim oriunde in comert si le preferam adesea, desi eficacitatea lor este improbabila. Trebuie sa stii cu exactitate ce iti este necesar si sa cumperi un lucru, dar bun!

Regulile cosmeticelor “home made”
Produsele pentru ingrijirea pielii, obtinute in propria bucatarie, sunt de asemenea preferabile celor (curios de) accesibile din comert. In plus, proba calitatii lor este chiar deviza “Daca vrei un lucru bun, il realizezi tu insuti”. Totusi, exista cateva reguli de respectat si in acest caz:

1. Este foarte important sa imbini ingredientele cu atentie si in cunostinta de cauza.

2. Limiteaza-te la elemente simple, altfel ele pot interactiona, provocand efecte secundare neplacute.

3. E necesara sterilizarea oricarui obiect folosit in obtinerea amestecurilor.

4. Incearca sa obtii produse in cantitati mici, atat cat ai nevoie pentru a le utiliza in intregime. In surplus sau nu, ele se pastreaza la frigider.

5. Daca ceva isi modifica textura sau mirosul, nu utiliza!

6. Testeaza produsele, inainte de folosire.

Substante recomandate pentru crearea propriilor cosmetice

Aloe vera – poate fi folosita direct din frunzele plantei. Lichidul galbui aflat chiar sub suprafata frunzei, produce uneori iritatii. Testeaza mai intai! Pentru a neutraliza efectul iritativ, poti turna apa fierbinte peste frunze, inainte de extragerea pulpei.

Galbeneaua (Calendula vulgaris) – este una dintre cele mai eficiente plante, gratie proprietatilor sale de calmare si de refacere a pielii.

Mierea – calmanta, hranitoare, hidratanta.

Laptele – pentru hidratare, mai cu seama in cazul pielii uscate.

Uleiul de menta – are efect racoritor si se recomanda adaugarea lui mai cu seama in compozitia balsamurilor pentru buze.

Uleiul de levantica (Lavendula vera) – nu numai ca adauga miros placut produselor in a caror compozitie intra, dar are efect hidratant si catifelant.

Ceara de albine – se foloseste pentru a “lega” compozitia cremelor.

Lecitina – mentine textura fina a unor produse si hraneste pielea.

Caolin-ul – pudra de argila, verde sau rosie, inclusa in structura mastilor pentru ten. Foarte eficienta este masca purificatoare pe baza de namol de la Marea Moarta, folosit in stare naturala.

Eficienta plantelor sau a substantelor, in general, se demonstreaza prin exploatarea lor in mod corect. In cazul in care alegi sa iti “fabrici” propriile produse cosmetice, esti in acelasi timp si unica raspunzatoare pentru efectele lor.

Un articol de Alina Boicu

Sex-appeal cu (pentru) orice pret...

Daca oamenii ar fi asexuati, probabil ca femeile s-ar deosebi de barbati prin orele petrecute la cumparaturi.

Bulimia de cumparaturi e la fel ca cea de sex – mereu apare ceva nou, care trezeste dorinta si frustrarea, impulsuri ale consumului. Omul e ca un copilas pofticios, aflat in fata unei vitrine ghiftuite cu dulciuri, e cel care plange dupa ultimul model de BMW, cea mai recenta tendinta in moda, bijuterii si… parteneri de sex, care sa ii mentina treaz interesul. Pe ecrane – Larry Flint, in lumea modei – John Galliano si Alexander McQueen continua traditia pornita de Vivienne Westwood si de Madonna in Erotica: fetisismul.

Pe podium, trupuri exprimand betia orgasmului sau febra excitatiei, forme vecine cu perfectiunea (in acceptiunea ei de azi), ce isi revendica dreptul la placere.

Mare devoratoare de energii pline de dorinta, cea care functioneaza foarte bine cu sex este publicitatea. Oricine poate observa masura in care discursul seductiei publicitare se umple cu simboluri menite sa sustina, prin pulsiuni sexuale, dorinta de a cumpara.

Pana la urma, e mai bine sa te parfumezi cu esenta unui nume celebru, decat sa te sinucizi pentru ca esti frigida, mai bine ca el sa poarte pantaloni de marca si sa invete pe de rost textele unor melodii hip-hop, decat sa-si violeze vecina. La fel cum manechinele de 15 ani devin obsesiile unei lumi care imbatraneste, nu este posibil ca reprezentarea perpetua a sexualitatii (“sufocarea” sexului prin exces de sine) sa tradeze o carenta? Nu devine sexul o moda care se schimba odata cu sezonul? Nu incearca aceste perfuzii cu estrogeni si cu testosteron sa compenseze o lipsa? Cumva cea a dragostei?

Totusi, dincolo de metodele prin care se impune, rolul publicitatii este in primul rand informativ, prezentand alternative, chiar daca erotizarea universului publicitar speculeaza felul in care noi privim, visam, dorim anumite lucruri.

Sexualitatea joaca fara indoiala un rol esential in (re)formularea unor iconuri, produsul ajungand chiar sa confere identitate sexuala consumatorului. Tinta preferata ramane insa femeia.

Fiecare parte a corpului ei beneficiaza de tratamente adaptate, iar pentru asta se inventeaza produse si se sugereaza ideea ca ar fi de-a dreptul stupid sa nu le folosesti. La sexul frumos, totul e sex: sanii au filozofia lor, pielea metafizica ei, dantura si buzele ideologiile lor, coapsele si picioarele o cosmologie impresionanta… Doar ca la un moment dat se merge pe ideea ca femeia este esentialmente corp, iar corpul trebuie sa fie sexualmente atragator din cap pana in picioare. De aici poate si nevoia de a fi o aparitie, cum sa-i spun… “sexpecabila”?

Ca efect al promovarii pe scara larga, sex-appeal-ul ajunge la un moment dat sa fie exploatat in exces, dar parca in randul celor care il inteleg gresit. Tipa voluptoasa, lingand o acadea in timp ce-si trece degetele prin par, reprezinta un ideal si pentru cea care fabrica bomboanele cu pricina.

Este atrasa atat de mult de concept, incat parca nici nu mai conteaza ca in realitatea ei de femeie plinuta nu au ce cauta peticele strident colorate – numite haine – ale fetei din reclama si totusi… Ridicolul cosmetizat e uneori un surogat excelent pentru adevarul fiecaruia.

Efectul narcotizant al frumusetii ca obligatie revine mereu sub forma unui declic in mintea femeilor, care ajung tot mai mult sa creada ca pentru a urca nestingherit cateva trepte in ierarhia sociala sunt suficiente scurtarea fustei, administrarea dozelor lunare de colagen si remodelarea sanilor, cel putin cu “push-up bras”. Asta, da, emancipare!

Un articol de Alina Boicu

Daca vrei, poti!

Vi s-a intamplat vreodata sa vi se spuna ca nu veti reusi sa faceti un anumit lucru? Mie da… si le multumesc celor care au facut o asemenea afirmatie pentru ca m-au ambitionat sa reusesc!

Exista oare cu adevarat “a nu putea”? O vorba veche spune “sa nu-i dea Dumnezeu omului cat poate duce”… de aici am putea deduce ca fiinta umana are capacitatea de a rezolva probleme inimaginabil de grele; ca tot ceea ce iti trebuie pentru a reusi este vointa. In filosofia valorilor este stiut ca intre dorinta si valoare exista o stransa relatie, ca una fara cealalta nu pot exista. De aici ideea ca pentru a obtine ceva (o valoare) iti trebuie vointa. Tot in cadrul acestei stiinte este afirmat ca dorinta umana este nemarginita.

Sa fie oare si puterea omului nelimitata? Axiologii spun ca nu. Indraznesc, insa a preciza ca tot ceea ce este uman posibil poate fi infaptuit de oricine si oricand atata timp cat isi doreste suficient de mult. Nu exista oameni (a se cititi femei + KuKurigoo, in cazul nostru) care sa poata afirma “Eu nu pot” si sa aiba dreptate.

Asa ca data viitoare cand ti se blocheaza calculatorul,(iar mie dragilor, mi se blocheaza de 5 ori in 8 ore , in cazurile fericite) cand ai de predat un proiect in termen scurt, cand trebuie sa faci 10 lucruri deodata si te simti depasit de situatie, calmeaza-te si aminteste-ti ca nu exista “nu pot”, exista doar “nu vreau”.

P. Coelho spunea ca atunci cand iti doresti ceva cu adevarat, tot universul conspira spre indeplinirea visului tau. Imi amintesc zambind ca inainte de examenul pentru obtinerea permisului de conducere ma gandeam ca tot universul soferilor va trebui sa conspire ca sa pot lua examenul. Dragele mele, daca eu mi-am luat permisul, atunci orice e posibil in lumea acesta!

Creierul uman are o capacitate fantastica! Autosugestia poate vindeca boli incurabile carora medicina nu a reusit inca sa le descopere macar cauza, te poate ajuta sa obtii inimaginabilul si nu in ultimul rand te poate ajuta sa supravietuiesti…(iar eu vreau asta !)

Numai atunci cand iti doresti cu adevarat ceva poti ajunge sa excelezi intr-un anumit domeniu… vezi Homer care a fost orb, Beethoven – surd, incapabil sa isi asculte propriile capodopere… de ce nu ai putea si tu sa excelezi intr-un domeniu, sau in viata de zi cu zi, cu atat mai mult cu cat nu ai suferintele lor.

Suprapune un zambet peste pesimismul tau, inchide ochii si deschide-i iar! Vei vedea ca lumea este pictata in culori vesele, ca nu e… (n-am voie sa scriu proverbul acesta)… viata atat de neagra pe cat pare (deduceti voi ) si data viitoare cand crezi ca nu poti, aminteste-ti ca… daca vrei, POTI!

Fericirea se invata

“ Frumusetea are grosimea pielii, dar uratenia ajunge pana la os.” (legea lui Murphy)

Ce-si doresc femeile?Si nu numai...Daca esti barbat si vrei sa fi iubit , asta nu te face SO GAY !sau te face?

In primul rand vor sa fie iubite: de prieteni, de parinti, de parteneri… Ar vrea sa arate cat mai bine, sa atraga priviri, sa se simta dorite si sa scrie cumva pe ele “super-tipa”. La fel de important, vor sa fie inteligente, mici enciclopedii ambulante, dar toate astea fara prea mult efort sau consum excesiv de energie. Trebuie sa aiba umor, farmec si sa fie independente. Banii sa curga rau, iar hainele de firma si toate prostiile cosmetice sa faca neaparat parte din colectie. Si-ar dori sa fie sexy si sa poata suci mintile oricarui barbat… cu puterea gandului, daca s-ar putea. Femeile vor totul!

Lumea este plina de posibilitati, iar sexul slab are cu atat mai multe optiuni. Cu toate astea suntem mai debusolate ca oricand. Cu cat oportunitatile sunt mai multe, cu atat mai rapid cresc asteptarile si riscul dezamagirii devine tot mai mare. Fapt este ca elementele care compun formula fericirii nu se pot cumpara cu cardul…

1. Nevoia de apartenenta
“Marea prietenie e fără îndoială tot aşa de puţin obişnuită ca marea dragoste.” (Alexandru Paleologu)
Se pare ca timpul petrecut alaturi de cei care ne cunosc si ne accepta asa cum suntem, contribuie semnificativ la starea de bine. Omul traieste si se formeaza prin intermediul societatii. De aici, nevoia de a apartine unui grup alcatuit din persoane cu interese si conceptii comune.



2. Esti ceea ce faci...
De cate ori ti se spune ce ar trebui sa faci in viata? Fiecare se vede in masura sa dea sfaturi si din stanga si din dreapta. Daca ai face mereu numai ce se presupune ca trebuie, ti-ar lipsi chiar esentialul vietii: momentele de emotie ale situatiilor neprevazute, experientele extraordinare – menite, de fapt, sa-ti cizeleze personalitatea – si toate evenimentele care ar aparea la un moment dat in calea ta. Asumarea riscurilor este esentiala, ceea ce nu inseamna neaparat ca de maine trebuie sa te apuci de sporturi extreme. Totul se invata si fiecare isi stabileste propria masura.

3. Renunta la lucrurile inutile
“Daca vrei sa faci pe cineva bogat, nu-i spori puterea ci ia-i din dorinte.” (Epicur)
Se spune ca in spatele oricarei mari averi, se ascunde o crima. E simplu: cel mai important este sa fii impacat cu tine insuti. Fericirea se afla acolo unde nu cauta nimeni si apare exact cand o astepti mai putin. Nu ai cu adevarat nevoie de toate maruntisurile care iti iau ochii, cand iesi la cumparaturi. Desi pare un cliseu, banii nu aduc neaparat pace sufleteasca. In mod paradoxal, cu cat iti permiti sa cumperi mai multe lucruri, cu atat iti pierzi mai rapid simtul masurii.

Echilibrul vietii
“Daca ai fi stiut ce faceai, nu te-ai fi plictisit. Doar pentru ca te plictisesti, nu inseamna ca stii ce faci.” (legea lui Murphy)
Nu accepta mai multe activitati decat poti indeplini. Dedicarea in intregime acumularii castigului inseamna lipsa de timp pentru a te bucura de el. Suprasolicitarea produce stres, dar are si un avantaj: faptul ca te simti utila contribuie la bunastarea ta. Lipsa activitatii este asociata cu plictiseala, ceea ce da nastere la sentimente de nemultumire.

5. Surogatele fericirii
“De fapt, sunt foarte puţini cei care dau importanţă cu adevărat fericirii. Aleargă după nişte surogate, unele plăcute, altele plicticoase, la care acced sau nu, dar care în cele din urmă se vădesc insipide.” (Alexandru Paleologu)
Presiunea zilnica este atat de mare, incat pare ca rasplata pentru toate eforturile este uriasa. Acorda-ti cateva momente, iesi in oras, mananca ceva bun, suna-ti prietenii sau viziteaza un salon de frumusete. Tehnicile de intretinere fizica si produsele de junk-food fac parte din viata si uneori trebuie sa te opresti si sa le savurezi. Mai departe, chiar daca ai un kilogram in plus, iar pielea ta se sufoca sub stratul de cosmetice, esti fericita si a meritat efortul…

6. A 11-a porunca: “Iubeste-te pe tine!”
“A gresi e omeneste, dar pentru a incurca lucrurile complet iti trebuie un computer.” (legea lui Murphy)
Cu siguranta iti amintesti anumite momente in care ai facut gafe uriase si ai avut mustrari de constiinta insotite de autocritica severa. Greselile sunt inevitabile si au, pana la urma, farmecul lor. Ar fi neobisnuit daca tot timpul te-ai comporta exemplar, nu? In alta ordine de idei, oricine poate gasi cel putin 10 defecte ale propriei persoane – unul dintre marile secrete ale fericirii este sa te accepti si sa te placi asa cum esti. Nu-ti concentra atentia asupra a ceea ce ai putea fi, incearca mai degraba sa ramai in prezent si sa apreciezi ce ai deja. E mai usor sa te bucuri de lucrurile palpabile decat sa citesti tot timpul printre randuri, numai ca fericirea adevarata nu e la indemana oricui. Gandirea pozitiva este primul pas spre succes.

Se pare ca nu Disneyland este cel mai fericit loc de pe Pamant. Studiile arata ca Puerto Rico, Columbia si Spania au cei mai fericiti locuitori, datorita stilului de viata relaxat. In concluzie… don’t worry, be happy!

Mesaj din Amazonia: “Ladies first!”

O societate se schimba pornind chiar de la relatiile dintre barbati si femei. Daca inainte de ‘90 relatiile erau mai... relaxate, in sensul ca exista o solidaritate legata de supravietuire care depasea relatia de sex, ceea ce a urmat a adus o reinterpretare a masculinitatii si feminitatii, o “refulare sexuala”.

Schimbarea sociala a produs si una sentimentala, legata in special de faptul ca feminitatea a inceput sa fie definita asemenea unui produs mercantil, a aparut valul tentatiilor, al preocuparilor narcisiste si tendinta spre individualism. Aceasta schimbare a facut ca o parte dintre femei sa fie preocupate de construirea unei cariere, de castig si, implicit, de un soi de independenta sentimentala. Ele au realizat avantajele feminitatii si au exploatat-o la miximum, chiar daca, adesea, in forta, pana in punctul in care feminitatea si masculinitatea se confrunta intr-un mod destul de agresiv. Generatia tanara se defineste in termeni noi, cu noi optiuni fata de viata. Incercarea de a imbina, de exemplu, o cariera solicitanta cu viata de familie, in special emanciparea femeilor si tendinta lor spre adoptii, are inevitabil repercusiuni chiar asupra celor mici – nimeni nu poate gestiona echilibrat doua lucruri solicitante.

A aparut, fara indoiala o schimbare si in randul barbatilor pentru ca fiecare parte o influenteaza pe cealalta, ca intr-un joc in oglinzi. Daca femeile devin brutale in exprimarea a ceea ce le defineste, barbatii sufera de un proces accelerat de efeminare.Spunand asta cred ca m-am revansat fata de Roxana....

Tipul metrosexulalului este in plin proces de manifestare. De aici, chiar unele disfunctii incepand de la problema impotentei pana la reactiile violente in randul tinerilor, nu ca amplificare a fortei tipic masculine, ci mai degraba ca instabilitate psihica specific feminina. Relatiile se schimba permanent pe o piata a eroticului, unde cuplurile se stabilesc ca la piata, adesea in functie de elemente materiale. Banii si mass-media ar putea intra la categoria “vinovati” pentru contagiunea creata, sindromul “efectului de turma”, prin care modelele se preiau foarte facil si nimic nu mai este digerat ori gandit in esenta. Exista tendinta de plasare intr-o permanenta comparatie sociala, fara a se tine seama de nevoi sau de posibilitati. In ciuda faptului ca oamenii constientizeaza nevoia reala de a avea un fundament, un grad de loialitate in jur, aluneca perpetuu pe panta superficialitatii atat timp cat gasesc posibilitati si exemple.


Modelul ”viata mi-a oferit totul, acum stau si-mi numar banii singur/a” va continua atat timp cat “valorile” de care am amintit vor fi promovate si nevoia de consum va devansa alte preocupari.

Iata o invitatie la reflectie…! Ceva s-a schimbat in relatiile dintre femei si barbati. Cuplurile nu mai tin o eternitate. Viata moderna in care femeile muncesc si castiga la fel ca barbatii, impune o alta perspectiva. Asta nu inseamna ca legaturile sentimentale si-au pierdut importanta. Ele sunt in continuare cel mai mare dusman al independentei.(altfel nu am mai fi decat niste fiinte care cauta sa acumuleze averi pe care sa le poata cheltui in scopuri pur narcisiste...)

Pudoarea ca sinonim al vulnerabilitatii ...

Spre deosebire de animale, omul se imbraca, fie de frig, fie de rusine. Dar, la fel de bine se si dezbraca, fie de cald, fie din lipsa de inhibitii. Se pare ca dincolo de haine ramane o chestiune de pudoare, ca forma primara de aparare pe care oamenii o foloseau inca dinainte de a inventa imbracamintea. Ea este totusi cea care face ca un cuplu sa caute intimitate pentru a face dragoste, ea este cea care apropie genunchii unei femei privite.

Pudoarea apare ca efect al faptului ca uneori te simti vulnerabila. Daca vei inceta vreodata sa fii pudica, va fi pentru ca te vei simti in siguranta. Nevoia de securitate poate fi rareori implinita cu adevarat, dar poate fi camuflata in multe feluri, mai ales cand vine vorba de renuntarea la haine: poti considera ca apartii unui grup care este avantajat de goliciune; poti sa te consideri condamnata si gata; poti sa-ti dedublezi personalitatea si sa o dezbraci pe “cealalta”; sau pur si simplu, poti sa inchizi ochii.

Notiunea de “star” obisnuia sa aiba alt inteles decat ne este cunoscut astazi. Starul era cineva pus deoparte, fermecator, dar delimitat prin vointa generala. Acum, starul este cineva dorit de toata lumea, in timp ce el/ea doreste intimitate. De obicei, tu vrei sa fii star pentru a face posibil un compromis perfect: sa fii privita de cat mai multi si sa fii, in acelasi timp, in siguranta. Toti cei care ar ajunge la un moment dat sa te priveasca se unesc in persoana unui impresar. El ii reprezinta pe ceilalti, dar este de partea ta. Are o capacitate persuasiva iesita din comun, ca doar intruchipeaza mii de oameni cu putere de convingere. Este cel care te priveste intr-un anumit fel care sa te faca sa crezi ca ai stofa si tot el iti da de inteles ca orice meserie impune si sacrificii. Apoi, va gasi un pseudonim perfect care sa rezoneze mai ceva ca Marilyn si Angelina deopotriva si astfel se va definitiva dedublarea personalitatii tale. Lui nu-i pasa de tine, tie nu-ti pasa de tine, celorlalti nu le pasa de tine… celorlalti nu le pasa de tine? Asta este ceea ce nu poti accepta si pentru asta esti dispusa sa faci gesturi dramatice. Lupta cu anatomia este foarte necesara femeii.

Confirmarea faptului ca exista si ca poate fi remarcata, merita orice efort. O celebritate suporta mai usor sa fie vazuta goala decat sa se barfeasca despre ea. Oricum, impresarul va face in asa fel incat sa nu fi privita gratis, sa nu te gandesti prea mult la tine si sa nu se afle mai nimic despre viata ta. Si asa tu, cea din poza, nu prea semeni cu tine, asa cum vocea ta inregistrata nu seamana cu vocea pe care stiai ca o ai. Cand spui “eu”, nu mai simti un fior unic si nu te mai percepi clar.


Pudoarea ca sinonim al vulnerabilitatiiCele mai opace haine sunt complimentele gratuite. La complexele de superioritate ale femeilor frumoase contribuie complimentele pe care le primesc atunci cand nu este cazul. Frumoasa, celebra, dezbracata este o combinatie frecventa dar deloc intamplatoare. O femeie frumoasa devenita celebra, va simti permanent ca pluteste deasupra ei nevoia publicului de a o vedea dezbracata. Exista si succesiunea dezbracata, frumoasa, celebra, prin care pentru a convinge ca este frumoasa si ca merita celebritatea, o femeie se dezbraca. Ipocriti, oamenii din jur admira mai mult ipostaza ei provocatoare iar aceasta satisfactie de a fi admirata este haina de zi cu zi a starului care nu poate convinge altfel. Mereu va exista insa cineva care va cauta in profunzime, dorind sa afle mai mult decat poate oferi o imagine. Poate ca un star ar putea imbina utilul profesiunii cu placutul, dar chiar si atunci va aparea cineva care va vrea sa te dezbraci doar pentru el. In mod normal, renuntarea la haine in prezenta cuiva necunoscut ar putea fi la fel de dureroasa ca pierderea himenului. Dar nu este oare himenul pierdut in numele placerii?

Un articol de Alina Boicu

Emanciparea barbatilor ...

Acest articol il dedic unui prieten... Fotomodel...
Metrosexualismul este doar unul din curentele care a pus stapanire rapid asupra barbatilor. Intalnim tot mai des barbati epilati care acorda o atentie speciala ingrijirii tenului si care pot discuta cu tine ore in sir despre masti, balsamuri si diverse alte produse dedicate parului. Acum se pare ca un alt curent isi face incet incet simtita prezenta. Este vorba despre barbatul “smoothie”, care nu locuieste neaparat in mari metropole si ale carui griji privind modul in care arata sunt mult mai numeraose si mai accentuate decat ale simplului metrosexual.

Barbatul smoothie, cum a fost el denumit de Heather Havrilesky de la revista online Salon, este un metrosexual mai... evoluat. Ca si stramosul sau, el este preocupat de ingrijirea personala. Diferenta este ca barbatul smoothie duce aceasta preocupare la extrem: el nu isi doreste doar sa mentina aparentele, ci vrea ca aparentele sa fie cat mai reale. Este extrem de meticulos, acorda o atentie exagerata detaliilor si este la curent cu tot ceea ce este nou in moda. Zilele in care pedichiura sa nu arata impecabil sau cele in care noile sale suvite nu se aseaza cum trebuie sunt adevarate zile negre pentru smoothie si prilej de depresie.

Nu vei gasi niciodata in dulapul său haine care nu sunt de firma, iar in dulapiorul de la baie vei descoperi mai multe produse cosmetice decat ai tu. Nu cauta (cu lumanarea) un fir de par pe corpul său pentru ca nu vei gasi. Nici nu e cazul sa faci pe detectiva sperand ca vei gasi un coltisor dezordonat in casa lui pentru ca vei fi dezamagita.

Emanciparea barbatilor
Preocuparea pentru felul cum arata nu este singurul aspect cu care barbatii au fost contaminati. Ei au inceput sa realizeze si activitati care obisnuiau sa ne defineasca pe noi… si numai pe noi. Meserii care pana nu demult erau exclusiv dedicate femeilor, acum au devenit o moda printre barbati: asistent medical, secretar, make up artist, stilist. Avem si “mame” barbati care isi iau concediu postnatal in locul sotiei pentru a se dedica in intregime odorasului(culmea , mi s+a recomnadat si mie de o foarte buna prietena...poate vrea sa imi ajunga consoarta).

Partea proasta pentru femei este ca, acum barbatii au inceput sa se initieze in tainele lor, ajungand sa cunoasca trucurile feminine. O simpla agitare a pletelor de leoaica, un zambet plin de subintelesuri, un decolteu la vedere nu il mai dau pe spate pe partener si cu greu reusesc sa opreasca un cascat impertinent ce te anunta ca a mai vazut asta si in filme, asa ca ai face bine sa gasesti alte tactici.

Nu numai ca au copiat calitatile , dar au inceput sa capete si problemele noastre extreme. Avem tot mai multi barbati bulimici, anorexici sau ortorexici(cati cunosc eu.....).

Cred ca barbatii au devenit constienti de puternica influenta a femeii si intrucat Infernul sunt ceilalti s-au hotarat sa treaca de cealalta parte a baricadei, sperand ca aceasta schimbare le va face viata mai usoara.
Oare?...

Barfa dezvaluie personalitatea ...

Acest articol in exclusivitate dedicat ROXANEI...stie ea de ce...(nu ca eu as fi mai breaz !)


Exista barfe si discutii rauvoitoare. Psihologii le-au analizat si pe unele si pe altele si au ajuns la o concluzie interesanta. Nu atat barfele, cat mai ales discutiile rautacioase sunt nocive. Persoanele care manifesta o predilectie pentru asemenea discutii au probleme psihice.

Barfa nu are ca principale victime personajele din lumea mondena, ci si pe vecinul de vizavi, colegul de serviciu, prietenii sau rudele. Tendinta catre discutiile de acest fel a fost analizata de psihologii italieni, care au ajuns la concluzia ca barfele sunt, de cele mai multe ori, manifestarile unei personalitati problematice.

SPIRITUL CRITIC. Psihologii spun ca implicarea in vietile altora este o metoda de a crea noi relatii, dar, in acelasi timp, si de a dezvolta spiritul critic al celui care barfeste. "Barfa se naste din dorinta fiecaruia de a abate atentia de la sine catre ceilalti", precizeaza doctorul Enrica Beringheli, psiholog si psihanalist italian. In plus, discutiile despre altii ne fac sa ne detasam de lucrurile care ne fac sa ne simtim inferiori. Spre exemplu, atunci cand condamnam zgarcenia vecinului ne simtim foarte generosi, chiar daca noi nu am facut nici un gest de generozitate. "Barfele si discutiile rauvoitoare merg impreuna: primele pastreaza legatura cu realitatea, celelalte se pot asocia cu minciuna si calomnia. Cei care barfesc nu vor sa isi distruga in totalitate victima, ci vor sa scoata la iveala ceea ce ei considera ca este adevarata identitate", adauga dr. Enrica Beringheli.

EMOTII. La baza barfei, pe care englezii o numesc "gossip", se afla eliberarea emotiilor care pot varia de la fericire la manie. Insa aceste emotii sunt toate guvernate de invidie. Dr. Beringheli crede ca barfele, fie ca au ca subiect personaje celebre sau rude, reprezinta un mod de a da sentinte, de a ierta sau de a condamna, de a pune in prim-plan imaginea pe care ne-am facut-o despre ceilalti. Toate acestea pentru a scoate in evidenta faptul ca "eu oricum sunt mai bun".


AVANTAJE SI DEZAVANTAJE
Italianul Sergio Benvenuto a scris o carte ("Dicerie e pettegolezzi") in care arata ca "discutiile au o functie sociala: ajuta la crearea de aliante, la imbunatatirea relatiilor din interiorul grupului". Cel mai mare avantaj este acela ca "daca nu am vorbi despre altii, am fi obligati sa vorbim despre noi, sa ne aratam asa cum suntem de fapt"(si care om normal ar face asa ceva in ziua de azi?). Si este mult mai sigur pentru noi sa nu o facem. "Insa, in realitate, de fiecare data cand luam o atitudine dispretuitoare in anumite probleme sau intelegatoare in altele, ne descoperim propria personalitate", incheie Sergio Benvenuto.
Nu e asa? Deci tot raul e spre bine...

Niciodata sa nu il suni dupa prima intalnire ...

Ce speri ca vei obtine sunand ? Daca ai fost la o prima intalnire cu un tip si nu te-a sunat pentru o a doua, atunci inseamna ca nu este interesat. Punct. Si asta indiferent cat de bine a decurs intalnirea. Nu exista nici un barbat care, dupa ce si-a adunat curajul si te-a sunat prima oara pentru o intalnire, se sperie de o a doua. Daca acesta este cazul tau, sunand nu vei face altceva decat sa obtii o tacere penibila si vei fi ranita. Este timpul sa treci mai departe.

Dar, daca este sa te sune, te va suna, asa ca de ce nu stai linistita, mai bine?(stiu ca e foarte greu , dar pentru binele tau incearca). In plus, este aproape sigur ca are niste reguli ale lui, ca de exemplu: cat timp sa lase pana te va suna din nou si ar fi frumos din partea ta sa ii dai timp si sa observi cum se desfasoara lucrurile.

Sansa ta de a-l castiga (daca aceasta iti este intentia) s-a petrecut de-a lungul primei intalniri. Te vei convinge daca relatia voastra poate avea un viitor doar daca are loc cel putin o a doua intalnire. Si, dupa cum se stie, cea mai inteleapta modalitate de a actiona este de cele mai multe ori asteptarea.

Si, nu in ultimul rand, nu suna, sub nici o forma, doar pentru "a multumi". Asigura-te, la sfarsitul primei intalniri, ca ai spus un "multumesc" convingator si apoi lasa-l in pace.
Daca nu e el THE ONE, vei gasi sigur pe altul....(asa imi place mie sa cred, sa sper...)!

Optimism si longevitate ...

Care este legatura dintre acesti doi termeni?

Se spunea ca oamenii buni traiesc putin – o vorba ce umbla in timpuri stravechi cand bebelusii si copii deseori nu ajungeau sa creasca, si oricine (din cauze naturale sau nu) putea sa fie dintr-o data doborat de o boala infectioasa. Exista o legatura intre personalitate si sanatate? In studiile stiintifice, nu este usor de demonstrat ca atitudinea pozitiva sau negativa afecteaza sanatatea. Totusi, trebuie luat in considerare ca o dispozitie optimista si deschisa ar putea sa contribuie la o viata mai lunga.

Si, intr-adevar, exista o ipoteza conform careia o persoana echilibrata, stabila social si bine integrata, are un risc mai mic de a se imbolnavi si de a muri prematur decat cei singuratici si cei in permanenta nemultumiti si pesimisti. Cele mai multe studii arata ca optimismul e asociat cu o viata mai lunga, desi nu este garantat deplin. Intr-un studiu ce a durat 23 de ani, realizat de cercetatori de la Universitatile Yale si Miami intr-un mic oras din Ohio, persoanele peste 50 de ani ce vedeau inaintarea in varsta ca pe o experienta pozitiva, au trait in medie cu 7,5 ani mai mult decat cei care nu gandeau asa – ceea ce constituie o diferenta importanta. (Cercetatorii au analizat factorii privind rasa, sexul, starea de sanatate, moralul si singuratatea.)

Alte studii au legat, de asemenea, optimismul de longevitate. Cercetatorii clinicii Mayo au urmarit 447 de subiecti ale caror caracteristici fusesera evaluate cu 30 de ani inainte. Cei identificati ca si optimisti au avut riscul de mortalitate injumatatit fata de cei care au fost identificati ca si pesimisti sau “mixt”. Optimistii au avut mai putine probleme pe masura ce au imbatranit - mai putine limitari, mai putina suferinta, si mai multa energie.

Intr-un alt studiu, numit: „Paharul pe jumatate gol sau pe jumatate plin”, cercetatoarea Dr. Laura Kubzansky de la Harvard a descoperit ca optimismul protejeaza oamenii impotriva bolilor de inima. Alte studii au aratat ca optimistii tind sa isi revina mult mai repede decat pesimistii in urma operatiilor daorate infarcturilor coronariene. Dr. Kubzansky, precum si alti cercetatori, a ajuns la concluzia ca emotiile negative si pesimismul cronic ar trebui sa fie declarati ca factori de risc pentru bolile de inima.

Optimismul este o calitate de pret ce merita sa fie cultivata. Daca iti doresti o viata cat mai lunga si fericita – oare cine nu isi doreste asa ceva? – analizeaza putin cat de optimist sau cat de pesimist esti. Poate ca nu esti o persoana vesela prin natura, poate ca nu ai fost obisnuit sa gandesti pozitiv; dar exista, oricand, loc pentru mai bine – aceasta inseamna, de fapt, optimismul.

Gandeste cat mai pozitiv posibil – nu este niciodata prea tarziu pentru mici schimbari de atitudine care iti pot imbunatati viata. Fa tot ce poti pentru a te bucura de viata: ai grija de tine, mananca sanatos, nu fuma, fa exercitii zilnic. De fapt, este o idee excelenta sa faci toate acestea chiar daca esti un optimist „incurabil” si asa ai fost dintotdeauna.

Ne iubim, dar stam separat ...

Potrivit specialistilor, creste numarul partenerilor tineri care au o relatie, dar locuiesc separat. A devenit chiar o moda. Dar specialistii nu privesc cu ochi buni aceasta moda, considerand ca de fapt separa si nu consolideaza relatia.

Sociologii si psihologii spun ca este un nou curent. Se vorbeste la ora actuala chiar despre un fenomen al partenerilor de cuplu cu domicilii separate. Acest model este adoptat de un numar din ce in ce mai mare de cupluri tinere si este mai frecvent in orasele mari, precizeaza psihiatrul francez Jacques Antoine Malarewicz. Sunt persoane intre 25 si 30 de ani pentru care libertatea este vitala. Dar si persoane intre 35 si 40 de ani care au ales acest mod de a trai din cauza unor experiente dezastruoase. Adeptii stilului "impreuna, dar sub acoperisuri diferite" fac parte din anumite categorii profesionale. De regula sunt compozitori, arhitecti, artisti fotografi, recunoscuti ca fiind mai liberali in ceea ce priveste relatia de cuplu. Ei calatoresc mult, urasc trezitul la ore matinale, tabieturile vietii traditionale, din care face parte si impartitul locuintei, camerei, patului...

Pentru a patrunde in mecanismul acestui fenomen, specialistii au efectuat sondaje care evidentiaza opinii pro si contra. Raspunsurile formulate de partenerii tineri s-ar putea rezuma astfel: "Ne iubim si de ce sa nu stam separat?". Desi sunt minoritari, adeptii stilului ingroasa randurile. In schimb, "traditionalii" spun ca mirajul libertatii explica numarul mare al cuplurilor care se separa.

AVANTAJE. Sa recunoastem ca noul stil este ispititor. Sa nu dai nimanui socoteala cand vii si cand pleci, rendez-vous-urile devin veritabile sarbatori, iar gelozia – otrava oricarei perechi – nu are nici o sansa de a se cuibari in aceste cupluri. Mai mult, se pare ca si comunicarea este mai deschisa intre cei doi.

Medicul Daniel Popescu ne indeamna sa vedem si reversul medaliei. Se pare ca femeia este cea care pune mai repede punct unei asemenea relatii, animata de dorinta de a avea un copil. "A fi impreuna inseamna a imparti si timpul, dar si spatiul. Bucuriile, dar si necazurile", spune medicul. In plus, riscul de a nu confunda periuta de dinti cu cea a partenerului e platit cam scump. Deoarece, pentru tineri, locuinta este o problema financiara.

Barbatul bumerang

Oricat de departe l-ai arunca, oricat de multe ori i-ai spune ca nu il iubesti, el se intoarce la tine ca un mielusel. Daca se revolta pentru statutul sau incomod, isi retrage cuvintele cinci minute mai tarziu si te bombardeaza cu telefoane si sms-uri in care isi cere scuze.

Coordonatele cheie ce il definesc pe barbatul bumerang in relatia cu tine se incadreaza in tiparul clasic al barbatului ideal. Toate prietenele crapa de invidie in momentul in care il cunosc si iti cer retete prin care ii pot aduce si pe sotii/ prietenii lor pe drumul cel bun.

Exista o singura problema: e barbatul ideal, dar nu pentru tine. Imi amintesc acum de unul dintre episoadele binecunoscutului serial “Totul despre sex” pe care incerc sa nu le pierd alaturi de Roxa , desigur. Acesta se derula in jurul unei petreceri cu fosti prieteni. Fiecare dintre invitate avea obligatia de a aduce un fost prieten la petrecere in speranta ca el va fi reciclat de o alta. Barbatul bumerang ar fi fost capul de afis al petrecerii si pentru el s-ar fi dat batalii intrega seara.

In momentul in care te intalnesti cu un barbat "prea perfect" ai tendinta inexplicabila de a te comporta ca o micuta scorpie, o rasfatata careia nu ii convine nimic, tocmai pentru ca el iti acorda mult prea multa atentie. Te simti prost, te simti groaznic fata de el, dar nu te poti controla(de ce oare).

Motivandu-ti comportamentul ciudat si parasirea lui pe baza lipsei scanteii si a fluturasilor din stomac, el se ofera sa te ajute sa te aprinzi. Intrucat nu ai incredere in mijloacele primitive de obtinere a focului, hotarasti sa rupi orice legatura cu el. Ai fost rea, ai fost indiferenta, iar el nu a vrut sa dispara din viata ta, preferand sa ramana in stand by.

Constat cu amaraciune ca fenomenul indragostelii pare a fi influentat in mare masura de indiferenta pe care o afisam sau pe care o primim. Cu cat cineva pare a fi mai putin abordabil, cu atat ni-l dorim mai mai mult(aici chiar ca am experienta, nu gluma, si chiar cred acum ca e o forma maxima de manifestare a egoismului MEU). Totul e precum un joc. Cu cat miza e mai mare, cu cat e mai dificil, cu atat ne incapatanam mai mult sa ducem la bun sfarsit misiunea imposibila. Uneori devenim noi femei bumerang care se arunca la picioarele barbatului care nu le doreste. Ne incapatanat sa ii avem tocmai pe cei pe care nu ii putem avea si raspundem indiferentei lor cu multa iubire sperand ca astfel se vor schimba(insa nu se schimba..).

Exista si relatii bumerang, in care aruncam impreuna cu partenerul resturile de relatie si apoi le adunam sarguinciosi sperand ca vom infiripa ceea ce nu existase niciodata. Ne certam, ne despartim, ne juram ura vesnica pana cand... ne reintalnim.

Relatia cu un partener bumerang si relatiile bumerang sunt de fapt surogate. Ele nu pot decat sa suplineasca fara succes o relatie normala si reala. In cel mai bun caz, ele se vor metamorfoza in relatii de succes, dar nu pot niciodata sa ramana in acelasi stadiu. Aceasta nu ar fi iubire, ar fi obsesie.

Asa e sau nu? Astept comentarii...