Sunday, November 12, 2006

Sinceritatea....o slabiciune in ziua de azi?

E ora 1 noaptea si eu ma simt de parca ar fi ultima mea ora de viata... de ce ? nu stiu sau nu vreau sa recunosc...in orice caz, trebuie sa spun ce am pe suflet, ca sa pot sa ma trezesc dimineata cu sufletul impacat, propice pentru o noua zi in jungla Capitalei...

Imi curge nasul, lacrimile imi siroiesc pe obraz...de ce? nu stiu...uni vor zice ca sunt dus cu pluta, altii ca sunt prea sensibil...fiecare cu punctul sau de vedere...
Insa eu ma simt...nu pot sa exprim cum...si asta nu din cauza faptului ca am baut 2-3 pahare de vin sec, ci pt. ca chiar nu pot definii ceea ce simt, e un amalgam de sentimente, de trairi care se amesteca si pe care nu le pot diferentia, nu le pot separa... explica.

In orice caz...am sa supravietuiesc acestei stari...pt. ca iubesc viata! Insa cred ca ceea ce ma adus in aceasta stare e ultima vizita la JR si Clau, la cuplul care in opinia mea, stiu sau gasesc cai de a se completa, de a se modela in asa fel incat sa nu fie o povara pt. celalalt, ci de a fi veriga lipsa care formeaza cercul pefect ...

Stiu ca spun, poate pt unii vorbe fara sens, dar spunn\ ceea ce simt, si o voi face mereu, pt. ca asta e scopul pt. care am creeat acest BLOG... de a fi sincer cu mine insumi, de a ma descarca de stress si nu de a primii compatimirea celorlalti, cum poate parea intr-o prima instanta...

Am avut o saptamana plina pe toate planurile, exceptand cel sexual pt. a nu mai stiu cata saptamana, care sa finalizat cu o vizita la crematoriu(ceea ce nu as dori nimanui)ceea ce poate a declansat criza mea de azi...

Este incredibil cat efect il poate avea un om , asupra altuia atunci cand se incheaga o prietenie care dureaza...si cata durere poate lasa in urma decesul acestuia asupra celuilalt...eu ma credeam tare, dar am observat ca nu sunt ceea ce par a fi, de fapt , recunosc cu rusine ca atunci cand mi sa permis sa imi iau la revedere de la decedat , nu am putut...de ce nu stiu, dar stiu ca daca as fi inaintat un metru macar, nu as fi fost capabil sa imi infranez lacrimile care doreau sa tasneasca, sentimentul ca nu am fost destul de prieten cand era nevoie de mine...

este a 2 pierdere in mai putin de 2 luni, si nu cred ca am fost sau ca sunt pregatit pt. asta, desi nu (sau incerc sa nu arat acest lucru)pare ca as fi afectat...

Acest lucru ma face sa ma trezesc din visare si sa realizez(degeaba din pacate)ca viata e atat de scurta si ca ar trebui sa o abordez si valorific altfel decat o fac acum...insa ma cred tanar si nemuritor... si e nevoie sa pierd pe cineva drag ca sa ma trezesc din visare...

Discutam azi cu amicii mei(vii) despre viata, dorinte, dezamagiri, si am observat ca viata inseamna compromisuri, ca pt. a fi fericit trebuie sa stii sa ceri si sa oferi in aceeasi cantitate, daca nu mai mult, ca tineretea nu e vesnica, si ca oricat de bine ne-am simti in egoismul nostru, tot nu suntem intregi fara celalalt, cealalta jumatate...

In Bucuresti, a fi sincer e o slabiciune, a fi tupeist e o virtute; a minti e o calitate, a spune adevarul, o blasfemie...

dar cred ca asta e viata in general...o mare miciuna. o mare deziluzie pentru marea majoritate a oamenilor...insa esti constient de acest lucru abea atunci cand nu mai poti face mare lucru...cand ceea ce ai face, ar face mai mult rau celorlati decat ti-ar face bine tie !

Viata e un compromis, intr-o mai mica sau mai mare masura, in functie de calitatea oamenilor cu care ai de a face...si mai ales in functie de de ceea ce te asteptai ca sa obtii de la viatza...

No comments: