Wednesday, September 27, 2006

Poti sa fii fidel?

Ma uit la cuplurile din jurul meu, ma uit la mine si realizez ca suntem din ce in ce mai nemultumiti. Nu am trait vreo drama existentiala, nu am fost parasit recent(doar acum cateva luni), dar simt ca este din ce in mai dificil sa te agati de o singura persoana pentru tot restul vietii.

Sa te trezesti in fiecare dimineata alaturi de aceeasi persoana, sa inclini privirea de fiecare data cand o ispita isi face aparitia, sa iti pui liberatatea in joc, sa semnezi un cec in alb, nestiind niciodata cat de mult ti se va lua... sa fii fidel.

Cu totii am cunoscut mai multe iubiri de-a lungul vietii si de fiecare data cand ne-am indragostit am simtit ca iubim mai mult decat am iubit in trecut. Intensitatea iubirii parea a creste in progresie geometrica, dar nu stii niciodata cand trebuie sa te opresti. Unii m-ar contrazice spunand ca vei sti cand intalnesti marea iubire. Am demontat de multe ori acest argument, pentru ca porneste de la asumptia falsa conform careia cu totii avem programata o jumatate perfecta. Mi se pare pesimista aceasta viziune si inacceptabil de copilaroasa...

Si totusi, poti sa pui vreodata punct cautarilor, sa fii sigur ca nu se poate mai bine? Poti sa te angajezi pe viata intr-o casatorie? Sau vei continua sa cauti?

Acum cateva decenii, te multumeai cu acelasi job toata viata, cu acelasi oras mic de provincie, cu acelasi salariu ca al vecinului, cu aceeasi masina ca a colegului, cu acelasi tip de haine. Acum, nu. Fidelitatea la locul de munca este un fenomen din ce in ce mai rar, gusturile si nevoile s-au diversificat – sau au fost diverse dintotdeauna, dar nu aveam posibilitatea de a le implini. Ne dorim din ce in ce mai mult si suntem multumiti din ce in ce mai rar. Curtea vecinului nu prea mai seamana cu a noastra, asa ca investim cat mai mult in ea. Cuvantul cheie este dezvoltarea, dezvoltarea personala sau profesionala. Sau cel putin asa inveti din CV-uri. Si culmea este ca angajatorii cauta astfel de persoane, neluand in calcul posibilitatea ca doleantele de dezvoltare ale angajatilor s-ar putea implini mai tarziu si in alta parte. Suntem in permanenta in cautare de nou si ne temem teribil ca ne-am putea plafona. Cam asa vad eu lucrurile si intr-o relatie si sper sa fie vorba doar despre un moment de miopie(de care sufar).

Ideea acestui articol mi-a venit in urma unei discutii cu o prietena care mi-a sugerat un poll pe tema infidelitatii. Si am zis sa imi astern gandurile pe monitor, in ideea ca voi afla raspunsul: mai exista persoane fidele? Nu barbati, nu femei, ci persoane fidele...

Asta nu inseamna ca eu as fi...se prezuma doar ! :)

No comments: