Friday, July 14, 2006

Când mor ţăranii?(În memoria tatălui meu )


Tatăl meu a murit într-o duminica,
pe când se odihnea, era ziua lui de odihnă…
Cum zicea el:
,,E ziua lăsată de la Dumnezeu,
să se odihnească cei ce lucrează pământul din greu.
Căci în această zi, a şaptea, s-a odihnit şi Domnul,
după ce a făcut omul!’’
Era o zi rece de noiembrie,
una mie nou sute nouăzeci şi nouă, în data de şapte
pe la ora prânzului…
era frig afară şi la el venise frigul tiptil pe la spate.
Dar nu de-afară venise … ci îl aduse cineva de departe…
Tocmai mâncase la bucătărie
şi voia să treacă pragul în dormitor, la odihnă,
dar n-a mai reuşit această bucurie;
Căci pragul acela era de netrecut:
el nu ştia .. şi cine oare ar fi ştiut?
Nu era un prag oarecare;
era un prag al trecerii în timp,
un prag de lumi, la hotare …
E pragul peste care nimeni nu poate trece,
căci cine oare-ar trece … peste moartea rece?
Dacă l-ar fi trecut … şi azi ar mai fi trăit,
dar ca să-l treacă îi trebuia un scut,
pe care tatăl meu nu l-a avut.
Poate mai trăia şi-acum … dar s-a oprit o clipă,
şi a privit înapoi… căci a simţit ceva, ca o nălucă,
credea că-i o vietate … dar a zărit atunci în spate
cum moartea din aripă bate…
Căci doamna sta la pândă, pe-aproape, cu coasa …
îl prinse şi-l trânti chiar acolo, în prag, şi-i zise:
,,De-acum în veşnicie, eu îţi voi fi mireasa!’’
Împlinise 76 de ani…,,Gata, ţi-a fost de-ajuns cât ai trăit aici pe Pământ !’
Şi sufletul i-a plecat atunci spre Cer plângând;
numai trupul părăsit părea voios;
să nu ne facem noi copii griji …
… că nu s-a dus în loc frumos!
L-a oprit acolo în prag … doamna cu coasa,
De mult îi da târcoale … tocmai îi găsise casa
Tata ar fi putut pleca de-acasă … ca moartea să nu-l găsească,
căci fusese chemat la nuntă …

şi moartea n-ar fi avut tocmai acolo tupeul să-ndrăznească.
A rămas deci acasă … căci asta îi era partea:
atâta îi fusese scris ... atâta îi spunea .
Cum să umble pe la nunţi lumeşti hai-hui…
Când acasă era … chiar nunta lui!
,,Hai Costache la nuntă!’ i-a zis mama.
,,Nu , nu merg … du-te numai tu …
eu mai beau un pahar … nu-mi dau seama.
O să mă-mbăt … mă fac de râs, asta-mi este teama !’’
,,Am să vin repede Costache …
,,Stai şi tu cu lumea la masă, pe cât se poate,
că doar nu-i grabă … de moarte!’’
Şi-abia a plecat mama…
Că şi veni Urâta … cu coasa
şi, nu-l lăsă nici să-şi termine masa…
Mama n-a stat prea mult la nuntă
numai vreo două ceasuri … căci şi ea este căruntă,
şi îşi pierduse plăcerea de dans şi chefuit …
Ceva, un gând nelămurit,
o nebuloasă a grăbit-o să vină mai degrab-acasă …
Când a ajuns … şi l-a găsit lungit în prag,
a început să-i zică, nu cu prea mult drag:
,,Vai, Costache, ziceai că nu mai bei…la o adică,
ai zis, că o băută tot nu strică…
Cum ai putut să te-mbeţi cu vinul acela frag
şi să cazi aici lungit … în prag?
Scoală omule că eu nu te pot duce în pat!’’
Dar tata … nu răspundea, stătea aşa culcat …
şi tăcea şi … tot tăcea …
Atunci mama spre el s-a aplecat
şi văzând că nu mai suflă a plecat în fugă
la unchiul Neculai că era treabă de bărbat.
,,Hai , Neculai, repede, că moare Costache ?’’
Cum ţaţă, hei … cum se poate?
Şi fuga a venit unchiul Neculai
să-i dea suflare din suflarea lui … dar vai …
tata n-a înviat căci sufletul plecase deja la judecată,
nimeni nu putea să-l mai întoarcă la viaţă, atunci, pe dată…
şi, au rămas de strajă la el la căpătâi,
crezând într-o minune … ca cea a Nazarineanului,
Căci numai Isus putea învia morţii…
El este Domnul şi Stăpânul sorţii…
………………………………………………..

Tata nu băuse nimic în ziua aceea;
el plecase treaz la Cel de Sus.
Că-i spuse odată , bunica Maria,
când o îndemnase să mai bea un pahar în plus.
,,Nu , nu mai beau Costache,
că nu vreau să mă duc beată
La Cel de sus … când sunt chemată.’’
Tata nu băuse nimic … în acea zi;
a trimis-o însă pe mama la nuntă;
ca să rămână singur … să poată muri!
Dacă ar fi fost cineva pe-aproape,
n-ar fi putut să moară … ar fi rămas aşa …
cu sufletul suspendat între două lumi,
şi-ar fi bolit, la pat, mai multe săptămâni.
Se ştie că mulţi oameni nu-şi dau sufletul …
şi se chinuiesc destul
până nu vin cei dragi aproape …
… să-l îngroape!
Dar pe el, sufletul, mult l-ar fi durut
dac-am fi fost şi noi acolo, şi-am fi ştiut…
…………………………………………………
De ce a murit tatăl meu duminica?…
m-am întrebat mereu şi am meditat…
Nu puteam înţelege şi nu ştiam de ce moartea
tocmai în acea zi de odihnă l-a înhăţat?
De ce n-a murit într-o zi lucrătoare?...
Că doar şi-n aceste zile se moare!
Aşa m-am întrebat, şi-abia acum m-am dumirit…
Nu putea să moară într-o zi lucrătoare,
fiindcă în acele zile ţăranii au treabă … nu au timp de murit!…

No comments: