O singur

Aseară, şi tu şi eu eram ură.
Şi tu îţi ţeseai tăcerea prin mine
Iar pânza-ţi e vie – divin şi căldură
Dar sufletu-ţi e şi-n somn mărăcine.


Azi-noapte fugeai după mine prin minte
Mă căutai să-mi ridici cetăţuie,
Şi m-ai găsit îmbrăcată-n cuvinte
Deci nu se putea, devenisem statuie.


În zori simţeam cum focul mă-mpinge
Voiam să m-arunc, să-mi fac o plăcere
Să simt cum în mine văpaia se stinge
Dar tu mă ţineai de-o tăioasă durere.


Dimineaţa ningeai peste mine şi-mi pare
Că te-ntăreai ca o rece dorinţă
Erai plin de-amor şi de lucruri pe care
Trebuia să le ai ca să devii fiinţă.