Dialogul nebuniei

Sub pleoape, gandurile mute
Nasc vise si lacrimi reci;
Sub salcii umbra mea se-ascunde
Si asterne amar in ape seci.

Obraji-mi sunt vai adanci
Ce lacrimi poarta pentru tine ;
Si oricat foc s-ar naste in munti,
Nimic nu le va putea stinge.

Si fericirea mea e dusa in abis,
Dar tot mai sper in clipa
In care ecoul ei se va auzi..
Sunt o fantoma vie rastignita…

A putrezit pacatul, de cand sta in tine
Si totusi ochii-ti durere arata :
Ce sumbra-i viata intr-un cosmar,
La fel de sumbra ca si clipa asta.

Nebuna nebunie a unui nebun innebunit
Cu premii multe, candva un domn distins,
Laureat al vietii, zace acum la colt,
Si-n lumea lui ascunde un singur gand : « sa mor » !

Ma cheama ingerii la judecata,
Si brusc privirile lor crunte
Privesc spre focul ce ma sfasie ;
Si cu un ultim glas blestem inca o data a mea soarta.

Si inca imi mai port sufletul pribeag,
Ratacind in acest iad.
Si lacrimi prin suflet ratacesc…
Vreau din nou sa iubesc !...
Suspin dupa suspin respira
Valurile dansand in ceata…
Iubesc din nou un inger,
Ce l-am crezut de gheata.
Nu mi se mai surpa linistea din ochi ;
Iubirea ?un sentiment murdar de nevinovatie…
Clipa , efemera neglijenta a unui gand…
Ingerul meu esti tu…ce bine ca ma salvezi….
Priveste in zare…un nou soare se va naste…