Iubirea de tip " e-mail "

Intr-o zi oarecare, fiecare dintre noi s-a trezit cuprins de foirul zburdalnic si nebunesc al iubirii.
Vibratiile amorului ratacesc pe Internet si se aseaza cu infrigurare pe imaginea dintr-o poza, uneori clara, alteori usor cetoasa, atat cat sa acopere asimetria ochilor sau "brunetia" accentuata a pielii.

Iubirea rade prin cuvinte si devine tot mai fulminanta pe masura ce citatele din marii filozofi ai lumii se constituie inteligenta proprie.Un citat din Tutea sau unul din Nichita Stanescu atrag amorul cum dulcele atrage un pogon de muste.Iubirea de tip "e-mail" este o azvarlire copioasa si adanca in adancurile iluziei.Pana cand personajele se vad, se intalnesc si se cunosc , franturi de nebunie, inchisa intre litere, prind a se urca spasmodic pe sufletelul omului singur, cuprins de nevoia de a iubi, mai mult decat iubirea in sine.

Stimulul renuntarii la capastrul aprig al singuratatii ramane aparatul acesta de memorat propozitii si de vorbit fara voce.Acolo, in fata unei hartii imaginare, se creeaza lumea unei iubiri imaginare.Pe Internet nu rasare soarele si nu fosneste marea, ca o poveste a abisului sufletesc sau ca o miscare a fiintei intre valurile zgomotoase ale vietii.

Un ceva artificial sfarseste prin a creste nevoia noastra de a evada spre viata, spre miscarea din ea.Este in iubirea "e-mail" fuga de nefericire si fuga spre fericire.Pulsiunile nervoase, nebune ale fiintei, care lupta cu artificialul prin folosirea artificialului.Cand te saturi de chat,visezi odihna.Si, cand iti ajunge la ureche nemuzicala durerea unui cantec ,visezi sa canti chiar tu.

E-mail-ul este forma prin care cautam fericirea.Este ciudat faptul ca stam in fata unui ecran si traim cu forta sentimentelor noastre iluzia unei conversatii.Cum izbuteste mintea sa creada intr-un om aflat la celalalt capat al...lumii totusi aproape?Cum se reduc distantele si visele prind contur in viata intr-o armonie si dizarmonie care izbesc cu putere direct in inimioara?

Sageata iubirii "e-mail" tinteste in inima iluziei noastre.Ne indragostim de imaginea unui necunoscut si,parca,de citatele care-i compun inteligenta.Iubim ceva din noi in cineva nevazut si, parca, zburdalnica noastra nevioe de a fi, de a trai prinde conturul unei nevoi imperioase.

Cata iluzie este in iubirea unei imagini?Cata imagine este in orice iubire?Cat iubim in inchipuire mai mult decat in realitate?Iluzia marii iubiri devine realitatea insasi, pentru ca realitatea sa-si piarda consistenta.Parca nu mai conteaza unde traiesti, daca simti in tine aceasta nemasurata si nebuna fosnire a marii iubiri.

Nu realitatea devine primordiala, cat iluzia ei.Ceea ce pare, este.Si ceea ce este, poate sa nu aiba nici o valoare.Atat timp cat investim afectiune, viata pare ca un cercel de diamant.Il porti cantand pe marile strazi ale lumii acesteia si, pentru o clipa, o zi sau pentru franturi de clipe si franturi de zile traiesti senzatia "regala" numita iubire.

Acelasi EDY