Urasc obisnuinta!

Daca nu ar mai exista aceasta nenorocita de obisnuinta, nu am mai cunoaste dependenta. Am fi niste oameni liberi cu adevarat!
Cele mai multe compromisuri le datorez obisnuintei de care nu pot scapa si cred ca nimeni nu poate scapa! Zace in mine ca un demon, cum ii furi perna, cum se trezeste si reactioneaza ca atare. Daca as putea as exorciza aceasta obisnuinta si astfel mi-as lipsi faptele de anticipabilitate.

Concluzia simpla si poate putin puerila, care rezulta de aici: prevenirea suferintei = anihilarea obisnuintei. Si intr-un fel chiar are sens! Pentru ca lucrurile sau fiintele care ne fac sa suferim, sunt tocmai cele cu care ne-am obisnuit pana la dependenta. Dar ma tem ca nu poate fi anihilata si mai e si o mare generatoare de cauze si efecte. Si de aici: merg mereu in anumite locuri, desi stiu ca nu-mi aduc nimic bun, pentru ca m-am obisnuit atat de tare incat pare ca nimic nu ma poate opri sa ajung acolo;
stau cu o persoana care probabil nu ma merita si nu o merit dar m-am obisnuit sa o stiu acolo, am o alimentatie, de cele mai multe ori total nesanatoasa, pentru ca m-am obisnuit foarte tare cu ea si imi pare mai comod sa mananc ceva familiar decat sa ma apuc “sa pasc” ierburi din piata de langa mine si totusi stau si ma intreb daca mi-am indreptat aceasta obisnuinta si catre deprinderi bune. Daca ar fi fost asa, probabil obisnuinta mi-ar fi fost de mare ajutor sa-mi ating multe din telurile pe care le am ..sau le aveam ...pentru ca mi le-a ucis chiar ea ...