Preambul la paradox ...

Eu sunt cel ce cauta moarte, cel ce o simte si indeplineste rolul pestelui sanitar dintr-un acvariu planetar.
Nimeni nu ma cunoaste dar eu ii recunosc pe cei ce au nevoie de mine. Povestea mea e simpla si lipsita de suspans. In decursul anilor mi-a trecut exalaterea tineretii, am trecut peste sentimentul de rutina al maturitatii, peste blazarea senectutii si peste moartea si starea de planta a apusului vietii unui om normal.

Am reusit fara efort sa-mi indeplinesc lucrarea pe care o am de facut, de care nu ma mai plang sau caruia nu-i mai reprosez esecurile vietii cotidiene. Ti-ai pus vreodata intrebarea: daca lumea s-ar sfarsi instantaneu, daca noi am inceta sa mai existam in urmatoarea secunda, ce s-ar intampla dupa aceea? Nu te-ai gandit niciodata pentru ca nu te intereseaza, dar acum ti-am trezit interesul.

Ei bine raspunsul il traiesti acum. Lumea continua sa existe din inertie. Lumea s-a sfarsit acum vreo doua mii de ani cand un anume individ a lovit cu un sarut pe cel ce venea sa ne salveze. In secunda urmatoare, pentru cateva clipe lumina a palpait pe cer si totul s-a afundat in intuneric. Tot ce vezi acum in jurul tau nu mai exista de mult. E imaginea unei lumi de mult apuse, care continua sa moara, din inertie. Bineinteles ca totul e doar o elucubratie a unei minti cu prea multa imaginatie, dar ce-ar fi daca?

Sa revenim la problema ta si la intrebarile tale. Nu incerc sa-ti vand nici periute de dinti si nici leacuri impotriva imbatranirii si nici ascensoare care sa te ridice la salvarea promisa. Pentru ca esti deja mort. Si daca inca nu esti, nu te bucura, pana vei ajunge la sfarsitul acestei povesti, vei fi. Deci nu sunt ce-l ce-ti bate in usa si te implora sa cumperi ceva, sunt cel ce strange in urma ta gunoiul pe care il lasi zi de zi, cu fiecare fir de par care-ti cade, cu fiecare idee de crima ce-ti traverseaza zilnic mintea. Eu suport toate astea si nu mi-e deloc greu.

Intr-un roman de succes, autorul isi omoara pe rand personajele. Ei bine, asta nu-i o carte de succes, eu nu-mi omor personajele, pentru ca personajul principal esti tu, si esti de mult mort. Si nu te-am omorat eu, ci ai placerea de suicid pe care o simt doar adolscentii cu esecuri in dragoste, cei ce sar in gol sperand ca odata cu impactul sa se trezeasca dintr-un cosmar si s-o ia de la capat. De ce iti place sa citesti? Ai placerea bolnava de a supravietui esecurilor altora si de a te trezi a doua zi dimineata cu pofta de munca? Sau exprimi cliseul exploratorului, a celui care-si cumpara masina de teren si ceas subacvatic cu toate ca nu iese niciodata din oras si nu stie sa inoate.

Te pregatesti pentru ce e mai rau? Continua sa asculti, pentru ca eu continui sa vorbesc. Nu interpreta tonul meu ca fiind agresiv, pentru ca agresivitatea e doar in mintea ta. Eu sunt doar pestele sanitar ce strange in urma ta, cel ce mananca deseurile si sunt mandru cu munca mea. Doar ca a devenit mai plictisitoare odata cu trecerea timpului. Oamenii au cazut, s-au ridicat, dar sa nu crezi niciodata in happy-end. Nici un end nu e happy pentru ca e end, in fond, iar happy n-are end. Deci e un paradox. Dar toate astea iti intretin functiile vitale, iti fac creierul sa functioneze si pupilele sa se dilate de placere. Mintea creeaza, trupul sufera.

Tot ce am spus pana acum ti s-a scurs prin fata ochilor cu viteza, dar gandul iti e intepenit, pentru vorbele mele goale ti-au paralizat cortexul si functia intelegerii, ti-au blocat vointa proprie si ti-au inoculat o noua logica, al treilea ochi. Ceilalti doi se zbat sa-l acopere cu spancenele groase ale experientei tale de viata care-ti spune ca nimic nu e adevarat decat ceea ce vezi tu binocular.

Mai uita-te odata! Samburele neincrederii in tine creste, asa cum zapada tot apa e, doar ca are alta consistenta si forma. Nu te-am convins inca de nimic, pentru ca nu ti-am transmis inca nimic important, dar placerea vine ascultand, iar la mine neplacerile vin vorbind. E vreo diferenta intre noi? Da. La sfarsitul intrevederii noastre vei avea raspunsul pe care-l cauti.

Daca ai rabdare, stai. Daca nu, ridica-te si iesi. Oricum ar fi, vei ajunge la un sfarsit, dar s-ar putea sa nu intelegi nimic, daca întelegi ce vreau sa spun. A, si apropo, zgomotele pe care le auzi nu vor decât să-ti distragă atenţia. Nu le da atenţie!

Agonizeaza! Iti face bine. Te ajuta sa te tavalesti pe jos, sa zgarii podeaua pana iti intra sub unghii aschii infecte ce te ajuta sa mori incet. Bacteriile sunt singurii tai prieteni acum. Ei te iubesc atat de mult incat iti vor devora carnea incet. Iti poti apoi privi mana cangrenizata si te vei minuna ce poate face natura pentru tine. Te ajuta sa te intorci de unde ai venit. De fapt simti durerea in creier, dar el pentru a se declina de orice fel de responsabilitate a actiunilor sale ti-o trimite inapoi in capilarele degetelor.

Taie-ti un picior. Cortexul tau pervers va suferi pentru gandurile sale? Nu. Vei lesina de durere. Te vei incovoia de durere si vei lesina iarasai. Piciorul tau va suferi. Creierul va rade peste patru zile la gandul ca el n-are nimic. Nu e decat o bestie sadica.

Intihde-te pe jos. Inspira praful si mirosul greu. Aerul pur sta inert undeva la tavan, dar tu esti acum trantit la pamant. Iti poti umple plamanii cu oxigen pur, dar preferi mirosurile cu nuante. Aerul filtrat nu are gust. Mirosul de noroi il simti insa, si te face mult mai fericit. Iti aduce aminte de ploaie. De toamna, de soarele galben, de gustul de struguri copti. Ai deja sentimente mai bune. Incepi sa-ti amintesti de cum erai. Amintirile neplacute fac parte din tine si le iubesti, asa cum iubesti noroiul tau.

Te gandesti ca tot ce ti se intampla are un motiv. Citeste-mi pe buze si inspira aerul ce-mi iese din plamani, pentru a intelege odata: Motive nu exista! Nu vei gasi nici un motiv, asa cum rosu nu conteaza pentru un orb. El nu se poate bucura de culoarea ce-I strabate venele sau de albul dintilor sai. Intelegi? Banuiesc ca nu. Nici nu trebuie. Zaci acolo! Nu vrei sa te ridici. Cimentul iti ofera o racoare placuta. Stai chircit si te intrebi daca asta e sfarsitul. Te asigur ca nu.

Te-ai izbit degeaba cu fruntea de perete pana ti-ai pierdut cunostintiinta. Degeaba gusti sangele ce ti-a inundat gura. Acum e cleios. Nu mai e cald si gustos ca-n prima clipa. Acum sta lipit de cerul gurii si incerci in zadar sa-ti scoti din cap ideea ca esti doar o punga plina de mizerie. Caderea are farmecul ei. Iti da impresia falsa a zborului. Caderea…. Mai stai o clipa nemiscat. Odihneste-te. Te asteapta un gand pervers de neimplinire.

Nu poti inca muri. Ai ajuns la capatul puterilor, te-ai izbit nu numai de sol, dar si de zidul invizibil al propriei neputinte. Ai vrea sa nu mai existi, dar nu asta e scopul tau. Te intrebi care e?! E bine ca te intrebi, dar mai intai ridica-te. Stai drept ca o fiinta umana ce te consideri. Pozitia de avorton chircit, lipit pe ciment nu ti se potriveste. Nu simt mila pentru cadavre. Ai o menire acum. Una singura. Aceea de a te ridica si de a-ti indrepta spatele. De a scuipa afara sangele transformat in venin ce-ti tapeteaza limba si de a clipi. De a-ti sterge gandul de neputinta.. Nu poti muri, chiar daca ti-o doresti.

Prea gandesti totul in alb si negru. Viata sau moarte. Nu mai gandi bipolar. Nu exista doar plus si minus, lumina sau intuneric. Asa le vezi tu din dorinta de a fi totul clar. De a apuca la dreapta sau la stanga. Iti construiesti singur drumuri false. Uiti cine esti pentru ca esti educat sa alegi. Bine sau rau. Fa un pas. Fii bun. Stai pe loc. Esti rau. Dar intre un pas si celalalt moare cate putin din tine. Intre doua respiratii devii mai livid. Mai inchis. Mai violaceeu. Am dreptate? Bineinteles ca nu. Te consideri infailibil si dai vina pe ghinion. Daca ti-as spune ca esti Dumnezeu mi-ai rade in nas. Dar daca te-as intreba cum arata diavolul mi-ai zambi. Deja te gandesti ca ai putea fi chiar tu unul. Poti fi cel mai mare cosmar al omenirii dar nu poti sa-mi spui ce culoare are un zambet. De ce? Dormi? Am sa te trezesc, stai linistit. De fiecare data cand astepti lovitura, arsura, muscatura, am sa te scutur si am sa te intreb ce cauti de fapt. N-am sa te las sa suferi. Vei dori asta pentru a-ti reaminti ca esti viu, pentru a fi implinit cu partile tale negative si pozitive. Cu iyng si yang. Pentru a gandi bipolar. Pentru a vedea rascrucile tale idioate. Te voi face sa-ti doresti sa fii rau pentru a vedea cum e sa fi bun. Dar voi fi de neinduplecat. Vei fi doar bun. Doar asta iti doresti, nu?

Deja ma implori intr-un gand nerostit sa dispar cu dorinta mea de a te face perfect. Ti-e frica. Ti-e teama sa vezi cine esti pentru ca deja o stii. Stii cum e sa-ti circule sangele in vene de sase ori mai rapid, cum inima sa-ti pulseze ca un motor turat sau muschii sa ti se contracte la cel mai mic sentiment. Vorbim de sentimente? Sunt doar reactii chimice ce deriva in efecte fizice. Te indragostesti de tine si apoi de altcineva. Nu poti iubi fara sa te iubesti, fara sa-ti inalti calitatile deasupra defectelor. Accepta ca esti defect in esenta. Stiu ca ti-e frica dar eu nu urmaresc decat salvarea ta. Poate nu vrei sa fi salvat. Atunci imi pare rau pentru tine. Te voi trece in caietul meu de victime. Nu stiu cum te cheama dar nici nu conteaza. Nimeni nu te va comemora. Pentru ca victimele n-am nume decat pentru urmatoarele victime. Pentru cei ce pland dupa o victima.

Eroii traiesc vesnic. Nu te gandi cum e. Nu vei stii. Nu simt nimic pentru tine doar la gandul ca esti inert. Simt mai mult pentru o adiere racoroasa care-mi mangaie fruntea intr-o zi de vara decat pentru un trup golit ce zace rece pe podea mult mai cald decat el. Degeaba plangi. Strage-ti lacrimile in causul palmelor si satura-te cu ele intr-un desert, pentru ca asta esti. Un desert. Sau nici macar atat. Desertul are demnitatea de a nu plange. Nu se vaicareste dupa un strop de ploaie.

A inventat propria stare de a fi. A construit conceptul de desert, de lucru indestructibil. Tu cum te numesti? Om? Continua sa gandesti bipolar. In alb si negru, stanga sau dreapta, rece si cald. Esti o bucata de carne veche. Inchide ochii si gandeste-te. Mai poti dormi putin. Daca nu te-as izbi de peretii propriei tale damnari, probabil te-ai considera un om cu viitorul in fata. Hai sa recunoastem. Te-ai gandit de multe ori la asta. Ti-a placut sa joci. Te crezi imbatabil in baletul tau in fata unei audiente imaginare. Dar, hai sa-ti spun un secret. Esti un actor bun, problema e ca esti singurul tau spectator.

Aplauda-te. Ceilalti doar te critica. Spui ca toti sunt impotriva ta. Ei bine, sunt. Te simt. Iti respira neincrederea, te vad dezgolit, fara haina pe care statul de pseudo-vedeta ti-l ofera. Agonizeaza! Asta nu te face decat sa apreciezi primul mar pe care-l vei manca, primul ziar plin de rahat pe care-l vei citi, mirosul manusilor tale de piele sau gustul de pizza cu ardei iute. Vei aprecia o batista alba atunci cand ii vei simti luciul de matase sau gustul cafelei de dimineata. Dar stii… toate astea sunt alte iluzii… Vei agoniza iarasi dupa aia. Vei dori mai mult. E parte din fiinta ta sa-ti doresti propria moarte. Propriul “a nu fi”, pentru deja crezi ca le stii pe toate. Ma intrebi acum care-I raspunsul la toate. Ei bine, dragul meu, nu-l stiu. Nu-l stiu pentru ca el inca nu exista. Nu l-am dat. Dar asta nu ma face sa agonizez langa tine, nu ma a face sa te asimilez ca fiind prietenul meu intr-u suferinta, pentru ca eu nu sufar. Nu-mi doresc decat un lucru. Nu doresc. Pune intrebarea la care eu sa nu pot raspunde. Fa mutarea la care eu sa nu pot riposta. Ma folosesc de tine. Esti asemeni unei gazde pentru un parazit. Dar nu uita ca eu iti furnizez aerul pe care-l inspiri si sunt singura ta cheie pentru o usa inchisa pe dinauntru. Eu sunt tu.

Cand vei deschide ochii nu vei mai vedea nimic. Pentru ca nimicul te inconjoara. Dai forma unor dorinte care nu-ti apartin. Asimilezi. Ti-e foame. Creezi pentru a devora. Taie-ti o dorinta si hraneste-te. Ia un mar din pom. Vei avea cunoasterea adevarului. Risti fericirea eterna pentru un mar, care nici macar nu-ti va potoli foamea? Nu esti intr-adevar fericit atunci. Fericirea nu inseamna foame, nu inseamna dorinta. Te gandesti iarasi la moarte. La non-existenta. Vrei sa scapi de chinul intrebarilor. Inca nu vrei sa deschizi ochii sa vezi lipsa din jurul tau. Absenta. Crezi ca existi si totul in jurul tau trebuie sa existe cu suportul unui motiv pe care sa-l oferi.

Te crezi Dumnezeu? Poate ca esti. Atunci elibereaza-te! O poti face. Dar simti ca un adevarat martir trebuie sa sufere. Asocierea asta e in defavoarea ta. Crezi ca rastignindu-te te vei mantui? Exista un bici mult mai dureros decat coroana de spini. Tu nu esti decat un sinucigas ordinar. Moartea nu te va scoate din suferinta, crede-ma. Si nici suferinta nu duce la moarte. Ea are alt scop. Dar ti-l voi spune mai tarziu. Ridica-te si vorbeste. Pune intrebarea la care nu-ti pot raspunde. Zambeste-mi. Sunt singurul care nu te-a parasit.

Nu te intreba cine sunt. Gandeste-te cine esti tu. Apoi vei intelege cine sunt eu. Deocamdata sunt cel ce te ucide pentru a te reinvia. Nu ma privi asa. Nu-ti vei cumpara imunitatea. Va trebui sa devii ceea ce esti, nu ceea ce stii.
Stiu ca ai citit frazele de cate doua ori pentru a le intelege. Le-ai inteles de prima data, dar nu crezi ceea ce vezi...