V-ati simtit vreodata a naibii de singuri ?

Eu da, si chiar azi, chiar acum o ora, acum cateva minute, acum… Si totusi, se simtea o nevoie dureroasa de a intra in vorba cu oricine, de a accepta orice eventual tovaras de discutie, de a te deschide in fata primului necunoscut care iti iese in cale. Dar Doamne , la ce ma gandesc ? Sunt asa mic, si ei au atatea probleme, au VIATA lor, cine ar sta sa ma asculte ? Mai ales ca existenta lor deja foarte complicata e pe cale sa se darame, caci nu si-au platit ratele, nu mai au bani sa-si termine casele, nu mai au timp, trebuie sa ajunga la sala, si apoi sa se pregateasca sa-si etaleze ‘modestia’ pentru a doua zi.

Ajung acasa si nu stiu ce sa fac, toate sunt facute de atatea ori. As vrea sa cer ajutor celor apropiati, oamenilor pe care ii vad zilnic, dar asta e problema, ma vad in fiecare zi si asta le ajunge sa isi imagineze ca imi sunt atat de ‘prieteni’..... nu, nu va speriati, n-am sa incep o teorie a prieteniei, niciodata n-am crezut in retete de-astea, dar pe zi ce trece ma conving ca sursele din partea carora primesc ajutor sunt cele mai neasteptate.

Si un singur cuvant de la ei m-ar incuraja...sunt cei pe care poate i-am lasat in urma, dar care nu m-au uitat, sunt aparente reci cu suflete calde, care nu cedeaza usor. Daca au sa citesca vreodata randurile astea, au sa se recunoasca, nici nu e greu, tocmai mi-a dat azi 2 cd-uri, desi e destul de ocupat sa-si mai faca timp de ‘mofturile’ mele.

Si totusi , v-ati simtit vreodata a naibii de singuri ? Se exclud crizele de personalitate sau dorinta de izolare ;)) … Mda, chiar daca nu m-am tinut de toate promisiunile, nu le-am uitat, si nu am sa-i las pe cei ce se simt uitati de mine sa fie uiatati de mine...