Sex-appeal cu (pentru) orice pret...

Daca oamenii ar fi asexuati, probabil ca femeile s-ar deosebi de barbati prin orele petrecute la cumparaturi.

Bulimia de cumparaturi e la fel ca cea de sex – mereu apare ceva nou, care trezeste dorinta si frustrarea, impulsuri ale consumului. Omul e ca un copilas pofticios, aflat in fata unei vitrine ghiftuite cu dulciuri, e cel care plange dupa ultimul model de BMW, cea mai recenta tendinta in moda, bijuterii si… parteneri de sex, care sa ii mentina treaz interesul. Pe ecrane – Larry Flint, in lumea modei – John Galliano si Alexander McQueen continua traditia pornita de Vivienne Westwood si de Madonna in Erotica: fetisismul.

Pe podium, trupuri exprimand betia orgasmului sau febra excitatiei, forme vecine cu perfectiunea (in acceptiunea ei de azi), ce isi revendica dreptul la placere.

Mare devoratoare de energii pline de dorinta, cea care functioneaza foarte bine cu sex este publicitatea. Oricine poate observa masura in care discursul seductiei publicitare se umple cu simboluri menite sa sustina, prin pulsiuni sexuale, dorinta de a cumpara.

Pana la urma, e mai bine sa te parfumezi cu esenta unui nume celebru, decat sa te sinucizi pentru ca esti frigida, mai bine ca el sa poarte pantaloni de marca si sa invete pe de rost textele unor melodii hip-hop, decat sa-si violeze vecina. La fel cum manechinele de 15 ani devin obsesiile unei lumi care imbatraneste, nu este posibil ca reprezentarea perpetua a sexualitatii (“sufocarea” sexului prin exces de sine) sa tradeze o carenta? Nu devine sexul o moda care se schimba odata cu sezonul? Nu incearca aceste perfuzii cu estrogeni si cu testosteron sa compenseze o lipsa? Cumva cea a dragostei?

Totusi, dincolo de metodele prin care se impune, rolul publicitatii este in primul rand informativ, prezentand alternative, chiar daca erotizarea universului publicitar speculeaza felul in care noi privim, visam, dorim anumite lucruri.

Sexualitatea joaca fara indoiala un rol esential in (re)formularea unor iconuri, produsul ajungand chiar sa confere identitate sexuala consumatorului. Tinta preferata ramane insa femeia.

Fiecare parte a corpului ei beneficiaza de tratamente adaptate, iar pentru asta se inventeaza produse si se sugereaza ideea ca ar fi de-a dreptul stupid sa nu le folosesti. La sexul frumos, totul e sex: sanii au filozofia lor, pielea metafizica ei, dantura si buzele ideologiile lor, coapsele si picioarele o cosmologie impresionanta… Doar ca la un moment dat se merge pe ideea ca femeia este esentialmente corp, iar corpul trebuie sa fie sexualmente atragator din cap pana in picioare. De aici poate si nevoia de a fi o aparitie, cum sa-i spun… “sexpecabila”?

Ca efect al promovarii pe scara larga, sex-appeal-ul ajunge la un moment dat sa fie exploatat in exces, dar parca in randul celor care il inteleg gresit. Tipa voluptoasa, lingand o acadea in timp ce-si trece degetele prin par, reprezinta un ideal si pentru cea care fabrica bomboanele cu pricina.

Este atrasa atat de mult de concept, incat parca nici nu mai conteaza ca in realitatea ei de femeie plinuta nu au ce cauta peticele strident colorate – numite haine – ale fetei din reclama si totusi… Ridicolul cosmetizat e uneori un surogat excelent pentru adevarul fiecaruia.

Efectul narcotizant al frumusetii ca obligatie revine mereu sub forma unui declic in mintea femeilor, care ajung tot mai mult sa creada ca pentru a urca nestingherit cateva trepte in ierarhia sociala sunt suficiente scurtarea fustei, administrarea dozelor lunare de colagen si remodelarea sanilor, cel putin cu “push-up bras”. Asta, da, emancipare!

Un articol de Alina Boicu