Vorbim de dragoste sau ne indragostim de vorbe?

Nu stiu in ce masura se simte ca pasajul anterior este un “extras pe single masculin”, insa este si mai urmeaza… Multi dintre barbati considera ca intr-o relatie de cuplu, femeia este creierul. Daca el spune “peste ‘n’ ani nu-mi va mai veni sa sar pe tine”, ea spune “nu voi mai purta lenjerie scandaloasa cand stiu ca la ora ‘cutare’ intri pe usa”. In cuplu se negociaza, iar, daca fata e jucausa si inventiva, chipurile gaseste solutii…

Ei bine, unele ar putea fi de acord, iar altele ar spune ca toate aceste “lectii de viata” sunt mai degraba efectul eschivei in contextul asumarii unor responsabilitati. Sa-mi fie cu iertare daca, auzind un barbat declarand cu patos ca ofera femeii carma relatiei, primul lucru la care ma gandesc cu groaza este ca pentru ei e mai usor, la o adica, sa schimbe perechea de picioare intre care se vara, decat sa oboseasca umar la umar (sau mai degraba gand la gand) cu femeia careia “ii este dat” sa mentina pasiunea in cuplu.

Cand sunt intrebati cum le-ar placea sa fie femeia din viata lor, multi sunt barbatii care nu ezita sa raspunda conform formulei ideale “si frumoasa si desteapta si (eventual) devreme acasa". Ca fiecare are standarde diferite ale acestor notiuni… In fine, despre frumusete se stie ca declanseaza o chimie care starneste interesul, iar interesul poate duce la ceva sau… la nimic. Cat despre principiul “sexul ca sexul, dar discutia de dupa ne omoara”, acesta intra clar in discutie cand vine vorba despre stabilirea compatibilitatii intre actantii din cadrul unei relatii cu forma si fond.

Din alte puncte de vedere, femeia ideala ar fi aceea care fie nu pune intrebari, fie isi raspunde singura. Nu ca barbatilor nu le-ar placea sa comunice mult si bine despre diverse, dar la ei lucrurile se concretizeaza in primul rand prin prisma unui context, a educatiei, a culturii, a religiei. Una e sa traiesti intr-o tara islamica si alta e sa te afli pe teritoriu vest-european.

Raportul barbat-femeie dintr-un trib african bazat pe matriarhat difera de cel al eschimosilor. Daca uneori legea pamantului naste principii de genul “Asta e femeia mea, si eu fac ce vreau cu ea”, la extrema cealalta, unde emanciparea sexului slab depaseste limitele atat de mult incat devine un flagel, o obsesie, lucrurile devin hilare chiar prin stupiditatea lor. Si totusi, miscarea feminista si harassment-ul sexual au impus noi perspective.

S-ar putea ca in final sa fie vorba de o anumita teama reciproca a sexelor: barbatul e ingrozit de gura femeii (a se intelege “debit verbal”), iar femeia de tacerea barbatului. Ea s-a emancipat si se ambitioneaza sa il bombardeze cu intrebari din ciclul “Unde-ai fost, cu cine te mai culci, ma mai iubesti?”, iar el isi vede de treaba, contrariat oarecum de atitudinea ei refractara, si dezvolta o predispozitie catre statutul de “fiinta nearticulata”, probabil in ideea de a evita orice conflict. In fond, ea nu se poate certa la nesfarsit de una singura… Dar, daca un barbat scapa de intrebari, asta se intampla pentru scurt timp, caci intrebarile au o mare calitate: sunt infinite – ele se pot adresa in “x” feluri, a cate “z” ori.

Argumente si contraargumente, curajul de a fi sincera in primul rand cu tine si apoi cu cel care iti sta alaturi, sute de intrebari si nelamuriri, indelungi procese de introspectie… intre toate acestea, armonia relatiei cu partenerul tau sta sub semnul celui mai important aspect: sa nu iubesti “pentru ca”, ci sa iubesti “cu toate ca”.