Monday, June 12, 2006

Beţia triplează riscul de demenţă

Din pacate dedic si acest articol cuiva, care se va simti cand il va citi.Oricum no fac din rutate ci din spirit prietenesc.Nu dau nume ...
Daca ai ne voie de ajutor, te ajut...daca nu te poti ajuta singur, dar nu te crede superior prin viciul in sine, pt. ca e de rasul curcii....

Un studiu finlandez arată că "binge drinking", comportament care constă în băutul până la starea de ebrietate, triplează riscul de demenţă. "Consumarea unei importante cantităţi de alcool cel puţin o dată pe lună triplează riscurile de dezvoltare a unei forme de demenţă, chiar dacă o persoană este cumpătată în restul timpului", a indicat neurologul Juha Rinne, coautor la studiu.

"În cazul celor care merg până la pierderea cunoştinţei, de cel puţin două ori pe an, riscul creşte de 10 ori", a adăugat el, precizând că "Nu contează în sine cantitatea de alcool, ci modul în care se bea".

Cercetătorii de la Universitatea Turku au izolat mai mulţi factori asociaţi în mod tradiţional cu un risc sporit de demenţă: vârsta, sexul şi calificarea, femeile şi persoanele cu studii elementare fiind cele mai expuse.

Beţia triplează riscul de demenţăStudiul a fost realizat pe un grup de persoane cu vârste de 65 de ani sau peste, însă concluziile ar fi aproape aceleaşi cu subiecţi mai tineri deoarece obişnuiţele de consum nu variază foarte mult în funcţie de vârstă, asigură autorii.

Rezultatele arată că "alcoolul are efecte toxice asupra neuronilor şi un consum excesiv ar putea fi un factor de risc independent în disfuncţionalităţile cognitive, inclusiv în demenţele non alcoolice precum demenţele vasculare sau maladia Alzheimer", potrivit lui Rinne. Între 1975-1981 şi 1999-2001, 554 de bărbaţi şi femei au răspuns prin telefon la un chestionar legat de modul lor de viaţă (situaţie familială, medicală şi profesională) şi mai specific în privinţa consumului de alcool.

Legătura dintre excesele bahice şi demenţă fusese stabilită deja, însă majoritatea studiilor vizau perioade scurte (până la şase ani) şi nu luau în calcul diferitele comportamente alcoolice, subliniază autorii, în studiul publicat în numărul din noiembrie al jurnalului "Epidemiology"

No comments: