Istoria mobilei - partea 5

Mobilierul neoclasic

Neoclasicismul, o reactie de respingere a curentului rococo in favoarea clasicismului a fost o miscare care a aparut in momentul in care rococo-ul era la apogeu. Designerii care au initiat-o au dorit o intoarcere la sursele de inspiratie greco-romane in locul celor din Renastere.

Dar pentru a se potrivit gusturilor secolului XVIII au adaptat modelele vechi prin reducerea dimensiunii ornamentelor pana la modele care se potriveau dorintelor celor deja plictisiti de rococo. Nu se stie nici astazi exact cui ii revine meritul pentru lansarea acestei revolutii in design.

Robert Adam, un arhitect englez, a fost primul care inainte de 1760 a propus publicului primele modele neoclasice. Cu toate acestea, de cealalta parte a Canalului Manecii, la Paris, un important colectionar pe nume La Live de Jully a prezentat o camera decorata in acelasi stil, pe care il botezase "a la grecque".

Piesele erau virtual identice, asa ca nu se stie exact cine a fost pionierul. Dar dupa acest inceput nenumarati artisti si mestesugari englezi, britanici si de alte nationalitati s-au luptat pentru a ajunge la vechile ruine ale civilizatiilor romane si elene, unde sa gaseasca surse de inspiratie.

Roma si Atena s-au trezit practic invadate de curiosi si artisti, iar neoclasicismul s-a dovedit in scurt timp primul effort constient de a revitaliza un stil, in loc de a folosi elemente ale stilului ca inspiratie pentru noi modele. Ideea s-a raspandit foarte repede si a fost adoptat in numeroase tari, iar productia de mobilier a fost profund influentata.

Neoclasicismul francez

In Franta prima faza a neoclasicismului a primit numele de stil Ludovic XVI, desi domnia acestuia a inceput abia in 1774, primele exemple de mobilier neoclasic fiind realizate inainte. Clasicismul s-a manifestat printr-o gama larga de teme si motive, inspirate de traditia greco-romana, dar in mare formele reflectau noul stil.

Formelel pieselor erau simple si geometrice : rectangulare, circulare, ovale, care se sprijineau pe picioare drepte care erau fie rotunde, fie patrate. Ca ornamente se foloseau ghirlande de flori, draperii, motive arthitecturale cum erau paterae (medalioane), forme dorice, ionice sau corintice.

Neoclasicismul englez

In Anglia mobilierul pictat a devenit tot mai popular, iar interesul pentru decoratiunile incrustate, care disparuse in era rococo, a revenit in forta. Noul stil neoclasic era preferatul moltora, iar exemplele si mai ales cartile si cataloagele cu modele dadeau publicului idei si sugestii.

Una dintre cele mai importante lucrari de gen, publicata postum in 1788 a fost lucrarea lui George Hepplewhite dedicata constructiei si ornamentarii mobilei. Acesta adoptase unele modele franceze si engleze traditionale pentru ca acestea sa poata fi folosite de fabricantii de mobilier care cautau modele neoclasice.

Cel mai cunoscut capitol al volumului este cel despre scaune, foarte documentat si plin de exemple diverse, desi repertoriul de modele oferit de Hepplewhite era mult mai impresionant. Stilul neoclasic in industria de mobilier britanica s-a dezvoltat atat datorita lui Hepplewhite cat si datorita lui Thomas Sheraton, care in 1791 a publicat o prima editie incompleta dintr-o lucrare similara.

Editia definitiva si completa avea sa apara abia in 1802 si includea modele care erau mult mai clasice.

Mobilierul Empire

Folosirea unui design inspirat de arheologie a inceput sa devina o optiune populara la sfarsitul secolului XVIII, influentandu-i mai ales pe creatorii din Europa. Schimbarea de atitudine si de gusturi marcheaza cea de a doua faza a neoclasicismului numita stil Empire, care se identifica in prima faza cu perioada in care Napoleaon isi incepuse lupta de expansiune.

Desi tendinta de a crea mobilier in spiritul vechiului stil roman exista dinainte de Revolutia franceza (1789-1799) designerii lui Napoleon, Charles Percier si Pierre Francois Leonard Fontaine au fost cei mai inovatori. Un catalog cuprinzand modelele de interioare si mobilier propuse de acestia a fost publicat la Paris in 1801.

Din 1796 modelele inspirate de cei doi au fost publicate si in Journal des Modes editat de Pierre de La Mesangere, care au ajutat stilul sa fie cunoscut in intreaga lume.

Ideile prezententate in aceasta publicatie au fost preluate printre primii de Rudolph Ackerman care avea sa foloseasca imaginile in publicatia sa, Repository of Arts, Literature, and Fashions, pe care a inceput sa o editeze din 1809. Stilul Empire a fost raspandit in intreaga Europa si prin intermediul publicatiilor de limba germana.

Investigatii mai amanuntite arata ca in fiecare tara au existat surse distincte. In Anglia, unde stilul a primit numele de Regency, Henry Holland, arhitectul printului de Wales din 1780 a creat mobilier in spirit Empire pentru resedintele regale si pentru mai multi proprietari foarte bogati.

Thomas Hope, un colectionar si cunoscator pasionat, foarte entuziasmat de stilul clasic, a publicat in 1807 si o lucrare despre decoratiunile interioare, care ilustreaza conceptia sa despre un stil clasic in care predomina influentele elene si egiptene.

Empire a devenit treptat un stil international, pe masura ce Scandinavia, Germania, Italia, Rusia si America au oferit propriile interpretari. Conceptul de baza a ramas acelasi, prototipurile vechi fiind adaptate pentru a corespunde gusturilor secolului XIX. Principala schimbare, pe langa cresterea influentei arheologice, era la nivelul scalei.

Designerii incercau sa recastige simtul monumentalitatii care fusese pierdut din secolul XVIII, cand scala a fost micsorata pentru a se adapta dimensiunilor fiintelor umane. In regiunile de limba germana, stilul, tipic pentru clasa de mijloc, a primit numele de Biedermeier, dupa un personaj de caricaturi care ar fi trebuit sa reprezinte gusturile celor cu venituri medii.

Acest nume a inceput sa fie folosit abia cand stilul incepuse sa nu mai fie la moda, in 1850. Dar sub oricare nume Empire a fost un stil care a facut istorie, pentru a disparea din topul preferintelor abia dupa jumatatea secolului XIX. In SUA, unul dintre cei mai cunoscute ateliere de mobilier din New York, s-a deschis in 1790 si s-a inchis abia in 1847.

Aici au fost produse nenumarate modele in stil neoclasic, chiar daca este mai cunoscut pentru lucrarile speciale facute intre 1800-1820, in care proportiile de lumina si detaliu erau integrate.