Exista o civilizatie a haosului?

Desigur, nu exista! Dar, cu toate acestea, uneori ne confruntam cu haosul... civilizatiei. Civilizatia este apanajul orasului, se spune pe buna dreptate, deoarece cuvantul se revendica etimologic din primele forme de organizare citadina. La vechii greci si romani a fi cetatean definea comportamentul civilizat, ilustrand calitati precum politetea si amabilitatea in relatiile cu ceilalti. Recurg la aceste argumente pentru a ma opri asupra unui fenomen care, in Bucuresti, coboara civilizatia la un stadiu inferior, identificabil cu barbaria: circulatia (1 martie curent reprezinta un staruitor exemplu).De la bun inceput, nu ignor amanuntul ca orasul este supraaglomerat, fapt care provoaca zilnic momente de haos, asemeni unui atac extraterestru caruia nu i se poate face fata si, mai ales, pentru care nimeni nu poarta vreo vina. Cred ca asa gandesc si autoritatile lasand-o (circulatia), laolalta cu alte griji, in voia destinului. Consider ca, mai degraba, acest haos sta sub apasarea unui blestem national, de vreme ce in alte capitale europene, mai aglomerate decat Bucurestii, ordinea, rigoarea, exactitatea sunt la ordinea zilei. Ce ne lipseste noua? Respectul fata de legi, si, prin ignorarea conventiilor, ca sa nu spun zeflemeaua aruncata lor, respectul fata de noi insine. Daca ne raportam la notiunea de civilizatie, raspunsul indica un circuit intersectat de mai multe trasee, fiecare cu „dezicerile" lui semnificative. In primul rand, lipseste exemplul personal al celor care ar trebui sa le asigure bunul renume. Automobilele inaltelor institutii din stat fac uneori adevarate demonstratii ca, in fata legilor, unii sunt mai egali decat altii. Daca masinile oficialilor trec lejer peste orice reguli, explicatia nu poate fi decat aceea ca persoanele importante de pe bancheta din spate isi dau acordul tacit sa se incalce legea. Vin, apoi, chiar automobilele politiei, pe care le-am vazut - rar, e drept! - evidentiind acelasi tip de mentalitate: chiar cei pusi sa vegheze la respectarea legilor nu tin cont de ele. Nu ma refer, desigur, la situatiile cand girofarul si avertizarile sonore arata ca se executa o misiune urgenta, si nici la politia rutiera in corpore, dar, ca automobilist, ma socheaza aceste certificari inutile ale expresiei „eu te-am facut, eu te omor" devenita culpabila, cal de bataie, numai in educatie. In sfarsit, cu mult mai numerosi sunt soferii care se considera mereu mai presus de lege si, in unele privinte, e realmente uimitor cat de mult se identifica acest comportament cu pozitia sociala. Posesori de masini luxoase si puternice, acestia par a ne sfida de undeva de sus, din Top 300 (cel oficial si, deopotriva, sau mai ales, cel incognito / clandestine / subteran) atunci cand depasesc pe contrasens coloane lungi, pentru a reintra, la stop ori la bariera, in „pole position". Pentru ei, ignorarea legii si a bunei cuviinte a devenit stil de viata si, tare ma tem, cheia succesului, de vreme ce bratul nemilos al legii e o... mana moarta. Am avut un scurt dialog (a se citi incident) cu un astfel de individ. Auzindu-mi reprosul ca nimeni nu e mai presus de lege si vazandu-mi iritarea, omul (!?) din eleganta si aroganta limuzina mi-a spus, avand sentimentul ca trebuie sa comunice cu un suferind al maladiei Altzheimer, ca „legile sunt facute spre a fi incalcate". Dupa care a demarat, in tromba, pe rosu, nelasandu-mi nici macar meschina satisfactie de a-i raspunde ca gandirea lui este una de hot. Lucrurile nu se opresc insa aici. Fiind vorba de un blestem, el ne intampina unde nici nu ne-am astepta. In perimetrul hypermarketului din fata aeroportului Baneasa, in pofida marcajelor si a indicatoarelor, sensul de circulatie spre depozitele unde cumparatorii depun ambalajele este barat (cu lanturi) si pazit de oameni de ordine care iti explica pe un ton autoritar ca trebuie mers pe directia indicatorului... „accesul interzis". Decizia apartine conducerii. Cum increderea mea in legi inca n-a murit, am luat legatura cu factorii responsabili, iar acestia mi-au confirmat ritos ca, intr-adevar, e vorba de un ordin al patronului, cu precizarea ca „in curtea lui, nimeni nu face legi". Nici nu vreau sa ma gandesc cine ar fi vinovat in situatia unui accident in zona descrisa, daca, aici, incalcarea legii a devenit un fel de lege interioara. Civilizatia haosului? Desigur, asa ceva nu exista. Exista, in schimb, formula salvatoare: tara tuturor posibilitatilor si, adaug eu, incercand sa ma reintegrez in caracterul cultural al rubricii, tara cu cea mai reprezentativa literatura a absurdului din cata s-a scris pe glob. Inchei, asadar, cu o intrebare mai degraba retorica: in clipa cand urcam la volan, trebuie sa uitam tot ce am invatat in cei sapte ani de acasa ori la scoala de soferi?